CU UN VOLUM DE CIRCA 6,2 MILIARDE EURO ÎN 2019, Industria noastră de software - în topul industriilor cheie pentru economie

A.P.
Ziarul BURSA #Companii / 11 noiembrie 2019

Industria noastră de software - în topul industriilor cheie pentru economie

Industria de software din ţara noastră se menţine în topul industriilor cheie pentru economia ţării, cu un volum de aproximativ 6,2 miliarde de euro în 2019, fiind şi una dintre cele mai echilibrate industrii în ceea ce priveşte balanţa între capitalul străin şi cel românesc, potrivit estimărilor specialiştilor KeysFin.

Aceştia arată că investitorii străini controlează 53% din capitalurile proprii pozitive ale companiilor de soft-ware din România, în timp ce ponderea investiţiilor locale a cunoscut un avans anual de aproximativ 5 puncte procentuale, ajungând astfel la 47% în 2018. Studiul KeysFin "Industria de software în România" subliniază că investitorii străini de pe piaţa noas-tră de software provin din peste 60 de state, însă în top se află Germania (10,7%), Luxemburg (7,3%), Olanda (7,2%), UK (5,5%) şi Cipru (cu 4,8% din total), aceşti lideri controlând două treimi din totalul capitalurilor proprii străine.

Investitorii locali provin atât din marile oraşe ale ţării, precum Bucureşti sau Cluj, dar şi din oraşe medii, care încep însă să devină nume cu rezonanţă pentru industria locală de start-up-uri în software, aşa cum este Târgu-Mureş.

Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, subliniază: "Este pentru al treilea an consecutiv când realizăm un studiu dedicat industriei de software din România, astfel că avem o perspectivă amplă asupra pieţei şi suntem conectaţi la tendinţele acesteia. Tocmai de aceea, creşterea investiţiilor locale cu 5% într-un singur an pe o piaţă atât de competitivă ne face să privim cu entuziasm spre viitorul soft-ware-ului românesc: ţara noastră începe să devină un hub regional nu doar pentru outsourcing, ci şi pentru start-up-uri de succes. Software-ul este una din puţinele industrii din România în care există echilibru între investiţiile locale şi cele străine, ceea ce reflectă o dezvoltare sănătoasă şi solidă a acestui domeniu".

Potrivit studiului, cifra de afaceri a dezvoltatorilor de software din Româ-nia a crescut cu 12,6% faţă de 2017 şi cu 51,6% comparativ cu 2014, la 5,7 miliarde euro în 2018.

Experţii KeysFin estimează un avans de 10,4% al cifrei de afaceri a companiilor de software din ţara noas-tră pentru anul în curs, depăşind pragul de 6,2 miliarde euro în 2019.

"Din întreaga industrie software o parte importantă şi, totodată, vizibilă, o reprezintă piaţa jocurilor pe calculator. Ţara noastră se mândreşte cu dezvoltarea şi testarea unora din cele mai populare jocuri la nivel internaţional, iar aceste rezultate se văd şi la nivel de business: cifra de afaceri a editorilor de jocuri (CAEN 5821) a crescut cu 9% faţă de 2017 şi cu 46% faţă de 2014", arată studiul KeysFin. Pentru 2019, experţii preconizează un avans de peste 13%, la peste 255 milioane de euro.

Anul trecut, la noi existau aproximativ 20.700 de companii în domeniul software-ului, cu 18,6% mai multe faţă de 2017 şi cu 30% faţă de 2014. Cea mai mare pondere din cifra de afaceri a fost generată de companiile medii (39% din total). Cu toate acestea, peste 4.800 de companii (23%) au avut cifra de afaceri egală cu zero în 2018.

Potrivit datelor Keyfin, cea mai mare companie de software din Româ-nia a rămas Oracle România SRL, cu o cifră de afaceri de peste 206 milioane de euro (3,6% din total), în 2018. Clasamentul este completat de IBM România (200 milioane de euro - 3,5% din total), Ericsson Telecommunication România SRL (peste 170 milioane de euro, 3% din total), SAP România SRL (aproximativ 108 milioane de euro) şi Endava România SRL (aproximativ 108 milioane de euro). Este de remarcat intrarea SAP România SRL în top 5, cu cea mai mare creştere procentuală de 63%.

În ceea ce priveşte topul editorilor de jocuri (CAEN 5821), locul întâi după cifra de afaceri din 2018 este ocupat de Electronic Arts România SRL, care a înregistrat mai multe recorduri: cel mai mare angajator şi cel mai profitabil jucător în 2018 (38 milioane de euro cifră de afaceri - 79% din total), urmat de King Games Studio (Bucharest) SRL (2,4 milioane de euro - 4,9% din total) şi de Green House Games SRL (11 milioane de euro - 2,2% din total).

"Industria de software din Româ-nia îşi consolidează poziţia printre cele mai de succes sectoare ale economiei naţionale, astfel că, dintre cele 20.700 de companii analizate, 13.200 (64%) au înregistrat profit, 5.600 (27%) au fost în pierdere, iar celelalte au avut un rezultat nul în 2018", arată analiza citată.

În topul celor mai profitabili jucători din domeniu rămâne SAP Româ-nia, care a reuşit ca în 2018 să îşi dubleze profitul net la peste 40 de milioa-ne de euro. Şi profitul IBM România, al doilea cel mai profitabil jucător, a crescut cu 31% în ultimul an.

Cele mai profitabile cinci companii au avut, în 2018, un profit net cumulat de peste 86 de milioane de euro, adică aproape 14% din total.

Conform ultimelor sondaje de opinie, românii cred în proporţie de 77% că sectorul IT în general are cele mai mari perspective. În acest context, şi numărul celor care se pregătesc pentru o carieră în domeniu a crescut semnificativ, acest lucru resimţindu-se şi la nivelul angajărilor propriu-zise. Astfel, numărul mediu de angajaţi din indus-tria de software locală a crescut cu 2,9% faţă de 2017 şi cu 40% faţă de 2014, la peste 110.000 de angajaţi în 2018. Totuşi, se pare că instituţiile de învăţământ din România nu pot acoperi nevoia firmelor din acest sector, care se ridică la aproximativ 15.500 de specialişti.

Aşadar, pe fondul cererii masive a forţei de muncă din industria software, costul mediu pentru un angajat a cres-cut cu 54%, faţă de un avans de doar 8% al productivităţii medii per angajat în perioada 2014-2018. Specialiştii KeysFin atrag atenţia că avansul cos-tului mediu per angajat peste cel al productivităţii reprezintă un risc important pe termen mediu, cu impact direct asupra competitivităţii economiei locale.

În acelaşi timp, experţii au remarcat că cea mai mare concentrare a forţei de muncă au avut-o companiile medii, cu 43% din total, urmate de companiile mici, cu 21%. Cu toate acestea, peste jumătate din companiile locale de software, respectiv 10.400 de companii, nu au avut niciun angajat în 2018.

Deşi a înregistrat o uşoară scădere a cifrei de afaceri a companiilor prezente aici, Bucureştiul rămâne principalul hub pentru industria software din România, cu un rezultat de peste 3,3 miliarde de euro, adică 58% din total în 2018. Pe locul al doilea din punct de vedere al cifrei de afaceri se situează judeţul Cluj (16%), care a înregistrat un avans de 1,5 puncte procentuale faţă de 2017, urmat de Timiş (5%), Iaşi (4.5%) şi Braşov (3%).

În ceea ce priveşte tendinţele pe piaţa software, analiza arată că, deşi România este al doilea furnizor de software şi servicii din Europa de Est şi în top 10 la nivel european, indus-tria se bazează îndeosebi pe export şi outsourcing, care contribuie într-un procent covârşitor la valoarea întregului sector.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb