Cu voie de la Moscova

Acum, în sfîrşit, ne-am venit de-acasă! Canalul Bîstroe nu se construieşte pentru că aşa le-a tunat şi fulgerat unor politicieni, ingineri şi economişti de la Kiev, ci pentru că Moscova crede că este bine! Iar pentru că România s-a apucat să facă zarvă pe marginea temei, pe la tot felul de instituţii internaţionale care, la rîndul lor, s-au cam încruntat la autorităţile ucrainiene, Moscova a ieşit din tăcere şi ne-o spune pe şleau: da, noi susţinem construirea canalului Bîstroe! Autoritatea care a făcut publică această conexiune este chiar ambasadorul Rusiei la Kiev. Şi să nu credeţi că este vorba de fitecine, vreun amploaiat al MAE rus care-şi face stagiul în ţara vecină şi prietenă. Nu, este vorba despre Evgheni Primakov, nimeni altul decît fostul ministru de externe şi premier al Rusiei, una dintre puţinele persoane care se pot lăuda cu un pachet semnificativ de acţiuni ale concernului Gazprom, de semi-privatizarea căruia şi-a legat numele pentru istorie. După ce s-a pronunţat o asemenea personalitate a vieţii politice şi economice din Rusia, au prins şi alţii glas, probabil cu voie de la stăpînire. Fostul ambasador al Ucrainei în mioritica noastră ţară şi-a ieşit din pepeni şi se răsteşte la România care, după opiniunea sa, de mult trebuia pusă în banca ei, cu genunchii pe coji, ori la colţ, pentru obrăznicia de care dă dovadă. Care obrăznicie? Aceea de a se amesteca în treburile interne ale ţării sale şi mai ales aceea de a avea idei, păreri, poziţii şi chiar iniţiative care deranjează interesele Moscovei. Ei, nu că asta este prea de tot! Da' cin' se crede România? Ce, i s-a urcat la cap integrarea în NATO şi UE? Ori a uitat de unde a plecat? Ori a uitat cine-i stăpîn peste această parte a de lume? Toate aceste întrebări, chiar dacă neformulate explicit, răzbat mai clar ca lumina zilei din reacţiile autorităţilor ucrainiene!

Această schimbare pune întregul dosar Bîstroe într-o nouă lumină şi, desigur, pune României cu totul alte probleme. Cîtă vreme era vorba despre o chestiune bilaterală, locală, în care tema centrală era cea ecologică, reacţiile de susţinere a punctului de vedere românesc venite destul de generos şi prompt atît dinspre UE, cît şi de peste ocean, păreau să aibă costuri minime. La urma urmei, de ce ar fi tolerat cineva abuzul ecologic al unei ţări, fie ea şi Ucraina, comportamentul ei lipsit de orice receptivitate la îngrijorarea comunităţii internaţionale faţă de un proiect de dezvoltare care poate afecta grav nu doar interesele României, ci şi pe cele ale Europei? Acum însă, cînd se vede cine ţine de capătul lanţului cîinele care dă să muşte, lucrurile se complică! Costurile sunt altele. Relaţia cu Rusia este importantă pentru toată lumea. Şi pentru Europa şi pentru America. Merită să confrunţi Rusia pe o problemă relativ minoră, cu riscul de a pierde sprijinul ei în alte chestiuni internaţionale, mult mai importante? Este o întrebarea pe care nu o pot evita nici unul dintre cei care vor reevalua dosarul Bîstroe, fie la Washington, fie în cancelariile Europei. Şi, să nu ne îmbătăm cu apă rece! Motive să credem că răspunsul ar fi mai degrabă favorabil susţinerii în continuare a poziţiei romîneşti nu sunt chiar foarte multe! Parcă văd cum îşi vor aduce aminte tot felul de specialişti în politică, drept şi relaţii internaţionale că Ucraina este un stat suveran şi în consecinţă nu prea există temei să împiedici realizarea unui proiect pe care autorităţile statului respectiv l-au aprobat şi îl consideră necesar. Ce, barajul de la Assuan nu aduce prejudicii ecologice şi economice enorme? Ba da! Şi, l-a dărîmat cineva? Ori a împiedicat construcţia lui? Nu! Dar barajul de pe Yan Tze? Dar cît şi cîte alte proiecte la care s-au opus şi ecologiştii şi economiştii independenţi şi reprezentanţii organizaţiilor internaţionale? Ne place, nu ne place, suveranitatea este o componentă de structură a lumii contemporane şi nimeni nu o poate încălca cu uşurinţă. Cu excepţia situaţiilor excepţionale, umanitare, dar aici nu este cazul! Parcă îi aud şi le şi văd rîndurile aşternute!

Dacă cei care pînă azi au susţinut poziţia românească vor ceda "calculelor strategice", vor face pasul înapoi, retrăgînd sprijinul pe care pînă acum ni l-au acordat, lăsînd de formă, la faţadă, doar "adînca lor preocupare" pentru ecologia Deltei Dunării, România va fi lăsată în postura dificilă de a se opune în continuare unui proiect pe care nu are material cum să-l oprească, iar politic nu are sprijinul necesar pentru a întoarce decizia luată de comun acord de Moscova şi Kiev.

O lucrare de control foarte dificilă pentru politica şi diplomaţia României!