Cum a ajuns România o ţară importantă

La Habarovsk, tocmai în Estul îndepărat, Rusia a făcut pregătiri speciale pentru a-şi primi oaspetele de sea­mă: Uniunea Europeană. Prilejul nu este unul oarecare. Agenda problemelor bilaterale, agenda crizei economice, agenda programelor energetice şi, nu în ultimul rînd, o agendă politică, fiecare stă cu filele încărcate de teme, de la care ambele părţi aşteaptă progrese semnificative. Baroso, pentru a putea să-şi mai pună la CV o realizare importantă, de anvergură europeană, menită să-i asigure un nou mandat în fruntea Comisiei; Medvedev pentru a-şi întări profilul prezidenţial şi mai ales pentru a spori credibilitatea noii politici externe a Rusiei, a concesiilor zero, cînd este vorba despre interesele sale strategice.

Dacă n-am şti nimic despre realitatea politică şi economică a relaţiilor dintre Rusia şi spaţiul politic pe care delegaţia UE are pretenţia că-l reprezintă, am putea spune că totul este la fel de frumos şi captivant ca în cea mai frumoasă şi mai interesantă dintre lumi. "Rusia şi UE sunt interdependente. Criza globală financiară şi economică întăreşte nevoia de a dezvolta potenţialul de cooperare al relaţiilor noastre, de a înlătura obstacolele şi de a-şi coordona eforturile", spune în limba de lemn a diplomaţiei fără conţinut însuşi Barroso. Doamna Ferrero-Waldner, comisarul pentru relaţii internaţionale, adaugă: "Cooperarea sporită şi stabilitatea economică în vecinătatea noastră comună şi-au demonstrat capacitatea de a menţine dialogul, chiar şi în cele mai aspre vremuri...". Pentru cine este curios, traducerea textului din limba de lemn, în cea inteligibilă este: "OK, nu ne-a prea convenit chestia cu Georgia, dar nu o să batem pasul pe loc din atîta lucru!" Şi ceilalţi doi comisari membri ai delegaţiei, cel pentru energie şi cel pentru probleme economice, au produs cimilituri similare, din care rezultă că totul este cît se poate de bine, în cea mai bună dintre lumi, adică în cea care găzduieşte lucrările importantei reuniuni la nivel înalt.

Evident, realităţile sunt cu totul altele. În materie energetică, Rusia, deşi a semnat Carta promovată de Uniunea Europeană, nu are nici un chef să o ratifice, adică, mai pe scurt, "rămîne cum am vorbit în tren". Regulile voastre sunt foarte interesante, dar atîta vreme cît petrolul şi gazul curg pe conducte de la noi la voi, nu voi, ci noi o să facem regulile jocului, atît pe tărîm financiar, cît mai ales politic. Uniunea Europeană se face că ţine în şah Rusia cu candidatura la Organizaţia Mondială a Comerţului, unde-i promite sprijinul, dacă este cuminte şi se poartă "mumos"! Dacă nu, tot o să-i acorde sprijinul, pentru că aşa vrea şi Parisul şi Berlinul, ba chiar şi Londra.

Miza importantă a reuniunii este în domeniul aranjamentelor politico-diplomatice. Actualul cadru de cooperare, oferit de Parteneriatul pentru Cooperare este considerat de ambele părţi caduc şi există negocieri în curs pentru formularea unui cadru nou. Motivele sunt însă diferite, de unde şi dificultatea negocierii: Moscova ar vrea libertăţi mai mari de acces pe pieţele europene şi, în general, mai puţine restricţii birocratice pentru a putea penetra spaţiul UE, inclusiv o mai mare libertate de circulaţie pentru cetăţenii săi, în timp ce UE crede că actualul cadru nu este suficient de constrîngător cînd este vorba ca Rusia să fie ţinută responsabilă pentru obligaţiile pe care şi le-a asumat.

Dintre toate spaţiile care creionează cooperarea între Rusia şi Uniunea Europeană, cel al securităţii colective prezintă cele mai acute umflături şi vînătăi. De aceea, declaraţiile UE îl omit cu prudenţă, în timp ce comunicatele provenind din surse ruseşti, nu se sfiesc să facă agitaţie asupra temelor cu pricina. Aşa se face că, deşi nu are nici un fel de rol, ori de input în această reuniune la nivel înalt, Româ­nia s-a trezit, brusc, o ţară importantă. Partea rusă a anunţat că doreşte să discute, în cadrul agendei de securitate, acţiunile României faţă de R. Moldova, atît cele recente legate de evenimentele post-electorale de la Chişinău, cît şi cele care se pot aştepta în viitor, date fiind declaraţiile şi măsurile anunţate de Bucureşti. Mos­cova este interesată să clarifice modul în care UE înţelege să răspundă faţă de aceste "provocări".

Într-o lume normală, în care Româ­nia ar fi o cîtime politică cu ceva greutate, Comisia Europeană ar fi cerut imediat Bucureştiului expertiza pentru poziţia europeană, ba chiar mai mult, ar fi inclus în delegaţia de la Habarovsk un reprezentant al României. Evident, nici unul dintre aceste lucruri nu s-a întîmplat. Preşedintele Româ­niei s-a mulţumit să bată şaua la Paris, doar-doar o pricepe iapa, dar se vede treaba că "franţuzasca" domniei sale nu a fost prea clară, aşa că Sarkozy "a întors capu-ncolo şi a început să bea din ţigară ştii aşa, niznai. Dar mă trăgea cu coada ochiului", ca într-o piesă celebră de Caragiale.

La atît s-a rezumat acţiunea politică şi diplomatică a României faţă de provocarea Rusiei, care foloseşte tema "România ciumată", pentru a mai stoarce ceva avantaje din negocierea cu Uniunea Europeană şi pentru a băga definitiv în capul lui Barroso şi al altori înalţi demnitari europeni că atunci cînd este vorba despre Republica Molova, partenerul "natural" de dialog şi decizie este Moscova, nu Bucureştiul.

Şi, uite, aşa a ajuns România o ţară importantă: fac alţii politică pe spinarea ei!