Cum a devenit Banca Naţională o instituţie subprime

Noţiunea "subprime" a intrat în vocabularul financiar autohton după ce efectele crizei financiare internaţionale nu au mai putut fi ignorate de autorităţile noastre. Conform definiţiei din Investopedia, subprime reprezintă o categorie de clasificare a debitorilor pentru care există incertitudini serioase privind capacitatea de rambursare a creditelor.

În presa internaţională au apărut, iniţial, ştiri despre creditele subprime din Statele Unite şi despre derivatele financiare construite pe baza lor.

Autorităţile noastre, în special Banca Naţională a României, căutau atunci să ne liniştească: criza nu va afecta România, deoarece produsele financiare exotice lipsesc din sistemul nostru bancar. În 2009, guvernatorul Mugur Isărescu declara că "o bună parte din criza economică actuală are un caracter virtual" din cauza unei "importante componente mediatice".

Autoritatea monetară a statului a făcut, astfel, primul pas pe calea către o instituţie subprime, prin ignorarea semnalelor venite de pe pieţele internaţionale.

Rata creditelor neperformante a fost de 7,9% în 2009, dar a crescut până la 20,3% în iunie 2013, iar rata riscului de credit a crescut până la 30,5%, de la 15,3% în acelaşi interval. Cum a fost posibil? Simplu, prin adoptarea unor măsuri inexplicabile de către BNR, cum a fost şi creşterea gradului de îndatorare al populaţiei chiar pe vârful bulei imobiliare.

Banca Naţională a sperat, probabil, că se vor menţine aprinse motoarele creditării, măcar până la revenirea normalităţii în Vest. Dar "normalitatea" încă se lasă aşteptată după şase ani, iar povara creditelor, disproporţionate faţă de capacitatea de rambursare, a devenit tot mai grea, atât pentru firme cât şi pentru populaţie.

În toţi aceşti ani, sistemul bancar, sub înţeleapta supraveghere a BNR, nu a făcut decât să încerce cârpirea portofoliului de credite prin restructurări nesfârşite. Bineînţeles că efectele au fost aproape nule, în condiţiile în care elementul fundamental, intrările de numerar corespunzătoare dobânzilor şi principalului, era tot mai greu de găsit.

Şi aceste semnale au fost ignorate de către BNR. Abia acum, după cum scrie presa financiară, "Banca Naţională verifică dacă bancherii n-au făcut restructurări doar ca să păcălească regulile de provizionare". În lumea anglo-saxonă există o expresie care descrie situaţia cu care se confruntă acum BNR: "să închizi uşa hambarului după ce a fugit calul".

Dar "păcălirea" regulilor de provizionare şi, implicit, "coafarea" rezultatelor bancare au mai multe faţete. Una dintre acestea este rezultatul trecerii la sistemul IFRS de raportare, de la sistemul naţional RAS, iar exemplul este dat de ultimele rezultate ale sistemului bancar.

Profitul substanţial raportat pentru prima jumătate a anului curent s-a datorat şi contribuţiei substanţiale a eliberării pasivelor din taxe amânate. Ce s-a întâmplat? Când s-a trecut la sistemul IFRS de contabilizare a rezultatelor bancare, la începutul anului 2012, instituţiile financiare au raportat o creştere semnificativă a profitului, în condiţiile în care provizioanele RAS au fost mult mai mari decât cele calculate conform normelor IFRS.

Teoretic, şi pentru astfel de "profituri" ar fi trebuit să se plătească impozit, dar acesta a fost amânat, conform normelor fiscale şi reglementărilor BNR. Acum acest impozit a fost "eliberat" şi a devenit profit.

De ce? O explicaţie posibilă este convergenţa către provizioanele RAS a celor calculate conform normelor IFRS, în condiţiile deteriorării puternice a portofoliilor de credite, deterioare care nu mai poate fi "ascunsă" nici măcar de normele contabile "relaxate". Adică, până şi profitul virtual s-a evaporat.

Pentru exemplificare să luăm cazul BCR, cea mai mare bancă din sistem după active. Profitul net raportat pentru primele şase luni ale anului a fost de 122,5 milioane de euro, în condiţiile unei pierderi brute de 6,3 milioane de euro, conform datelor raportate pe site-ul băncii mamă. Din profitul net de 122,5 milioane de euro, 116,7 milioane sunt atribuite băncii mamă.

Pe site-ul local al băncii se regăsesc rezultatele financiare din 2011 atât după normele RAS cât şi după IFRS. Conform normelor RAS, la sfârşitul anului 2011 provizioanele pentru riscul de credit erau de 7,2 miliarde de lei, iar conform raportului IFRS acestea erau de 4,12 miliarde de lei. Diferenţa ar fi un "profit" de circa 700 de milioane de euro şi un impozit aproximativ egal cu cel "eliberat" recent.

În contextul arbitrajului dintre cele două sisteme de raportare a rezultatelor bancare, trebuie să amintim că, pe plan internaţional, există presiuni semnificative pentru renunţarea la IFRS, tocmai din cauza recunoaşterii tardive a pierderilor bancare.

Ce se întâmplă acum? Băncile străine de pe piaţa locală "externalizează" bani reali de pe urma unor profituri virtuale. Conform informaţiilor din presa financiară, "băncile mamă au retras cinci miliarde de euro din România într-un an şi jumătate", după cum au declarat oficiali ai Băncii Naţionale, iar procesul se va accentua în perioada următoare.

Şi atunci, ce mai poate face o economie profund dezechilibrată şi dependentă de creditul ieftin? Unde pot fi găsite resursele financiare necesare pentru înlocuirea fondurilor străine care se retrag?

Soluţia ar fi, bineînţeles, economiile interne ale populaţiei şi firmelor, dar acestea sunt pedepsite aspru de BNR printr-un program de represiune financiară fără precedent în ultimele decade (n.a. dobânzile reale negative descurajează economisirea şi formarea capitalului real din economie).

Prin aceste măsuri, Banca Naţională nu face decât să urmeze tendinţa imprimată de principalele bănci centrale la nivel mondial, adică să fie mândră de caracterul său subprime, în condiţiile în care şi numele mari sunt tot aşa.

Pe vremea când era tovarăş, guvernatorul Isărescu a scris un articol în Scânteia cu titlul "Ţările în curs de dezvoltare - jefuite de zeci de miliarde de dolari datorită inechităţilor din relaţiile economice internaţionale" (n.a. articolul scanat a apărut pe site-ul analistului Lucian Isar).

"Secretarul general al partidului a pus în evidenţă cu pregnanţă practica marilor puteri imperialiste, a capitalului financiar, a monopolurilor transnaţionale, care duc o politică deliberată de exploatare şi asuprire neocolonială a ţărilor în curs de dezvoltare", arăta cercetătorul Isărescu de la Institutul de Economie Mondială.

După mai bine de douăzeci de ani şi o miraculoasă metamorfoză, Mugur Isărescu ţine lecţii despre importanţa reformelor şi susţine împrumuturile de la FMI. Guvernatorul BNR uită că "inechităţile din relaţiile economice internaţionale" s-au accentuat extraordinar în ultimele decade, în condiţiile în care privilegiul extraordinar al tiparniţelor monetare a permis marilor puteri să achiziţioneze resurse reale în schimbul banilor de hârtie.

Acum această practică a ajuns la un nivel extrem, iar efectele sale deosebit de negative vor fi resimţite pentru multe generaţii viitoare, inclusiv în România, pentru că resursele noastre sunt vândute, la propriu şi la figurat, pe nimic.

Dar caracterul subprime al instituţiei vine, mai ales, din refuzul constant de a-şi recunoaşte propriile greşeli din ultimii ani, greşeli care o determină acum să apere până şi clauzele contractuale abuzive din sistemul bancar. Iar cu o bancă centrală subprime pe multiple planuri - la nivelul politicii monetare, al supravegherii bancare şi al administrării rezervelor de aur ale ţării - România nu poate ieşi din criza actuală.