Cum arată Transgaz la doi ani de la listarea pe Bursă

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 ianuarie 2010

Cum arată Transgaz la doi ani de la listarea pe Bursă

La doi ani de la listarea companiei de transport al gazelor naturale "Trans-gaz" Mediaş (simbol TGN) la Bursa de Valori Bucureşti, preţul de pe piaţă al acţiunilor TGN (n.r. 185,5 lei) este în continuare sub cel din oferta publică, când ultimul preţ de tranzacţionare al drepturilor de alocare a fost de 286 de lei.

Drepturile de alocare la "Trans-gaz" au fost listate la BVB la 19 decembrie 2007, după ce oferta iniţială a atras suprasubscrieri de 1,8 miliarde de euro, cel mai mare nivel din istoria Bursei, cu toate că o bună parte din aceşti bani a fost reprezentată de împrumuturi bancare şi scrisori de garanţie.

Peste 12.000 de investitori s-au înghesuit atunci să subscrie în cadrul ofertei "Transgaz", tranşa alocată investitorilor mari fiind suprasubscrisă de aproape 39 de ori, în timp ce tranşa investitorilor mici a fost suprasubscrisă de 11,4 ori.

Numărul total de acţiuni subscrise s-a ridicat la 32,87 milioane, gradul de subscriere fiind de 28,33 ori, compania stabilind preţul din ofertă la echivalentul în lei a 57 de euro.

Tot atunci, managerii "Transgaz" au subscris peste 21 de milioane de euro în cadrul ofertei publice iniţiale, după ce s-au împrumutat cu milioane de euro de la bănci. Criza economică a stricat, însă toate socotelile şi directorii companiei naţionale de transport al gazelor naturale au început în 2009 să-şi vândă din participaţii, la preţuri mult mai mici decât cele din ofertă (n.r. de circa 191,92 lei/acţiune).

În ciuda corecţiilor înregistrate de transportatorul de gaze anul trecut, analiştii spun că modelul de business adoptat de companie este unul dintre cele mai eficiente din piaţă pe timp de criză, în condiţiile în care veniturile companiei rămân în aceleaşi marje.

"Dacă analizăm companiile de utilităţi listate la Bursă, consider că Transgaz este mai stabilă decât Trans-electrica (n.r. tranportatorul naţional de energie electrică), deoarece are un business de tranzit nereglementat, care aduce venituri stabile, şi prin urmare, compania are perspective bune în continuare pentru a-şi menţine stabilitatea", ne-a explicat Mihai Căruntu, şeful departamentului de cercetare pe piaţa de capital din cadrul BCR.

Pe fondul creşterilor semnificative înregistrate de emitent în ultima lună, atât analiştii societăţii de brokeraj "Raiffeisen Capital & Invest-ment" (RCI) cât şi cei de la "Alpha Finance" au majorat preţul ţintă estimat pentru următoarele 12 luni, la 204,5 lei, respectiv 219,5 lei/unitate. În prezent, capitalizarea Transgaz este de 2,2 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pe hartie cosmetizarea sta bine: afara-i vosit gardul, inauntru-i leopardul !. 

    1. Pana compania lucreaza cu puzderia de personal pe care o are ( a facut angajari - clientela - si in anul de criza 2009 !), cu salarile , sporurile si bonusurile pe care le au, actionarii nu vor vedea dividende corespunzatoare; idem valoarea actiunilor. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb