Cum funcţionează sistemul german

S-au terminat şi alegerile federale în Germania. O ocazie bună pentru a reflecta asupra funcţionării sistemului electoral german.

Înainte de orice, trebuie să observăm ceva. Puţine teme sunt mai greşit înţelese decât aceasta, a sistemului de vot german. Multă lume, inclusiv politicieni şi ziarişti, îşi imaginează că acesta este un "sistem mixt", adică pe undeva proporţional (cu listă) şi pe altundeva majoritar (cu alegeri directe). Aceasta este doar o aparenţă.

Pentru a lămuri lucrurile, iată o scurtă descriere a sistemului. Fiecare alegător are două voturi. Cu primul alege un deputat în circumscripţia sa uninominală. Cu celălalt vot alege o listă de partid.

Şi nu este acesta un "sistem mixt"? Matematic vorbind, absolut deloc. Explicaţia ţine de regulile de atribuire a mandatelor. Fiecare partid primeşte mandate conform procentului de voturi exprimate pe lista de partid. Prin urmare, sistemul german este proporţional. Exact ca sistemul cu listă blocată, pe care alegătorii din România îl cunosc din alegerile pentru consiliile locale.

Dar atunci ce rost mai are votul direct? Acesta apare în schemă pentru că permite selecţia personalizată. Câştigătorii alegerilor directe primesc mandat. Însă numărul acestor mandate nu este decât jumătate din numărul total al mandatelor disponibile. Spre exemplu, dacă am avea o Cameră a Deputaţilor cu 300 de locuri şi am folosi sistemul german, atunci 150 de mandate ar fi atribuite, în principiu, câştigătorilor din colegii.

În acest moment, cititorul are tot dreptul să fie dezorientat. Tocmai aflasem că esenţială este lista de partid. Iar acum vorbim de alegeri directe. Dar votul de listă este cel care indică numărul total al mandatelor. Să spunem, spre exemplu, că un partid a primit 30% din voturi. Dacă am presupus o Cameră cu 300 de mandate, atunci rezultă că acest partid are dreptul la 90 de mandate.

În acest moment intră în joc câştigătorii alegerilor din cele 150 de colegii din exemplul nostru. Să presupunem că partidul cu pricina a câştigat alegerile în doar 20 dintre aceste colegii. El primeşte cele 20 de mandate. Însă mai are nevoie de 70 pentru a atinge numărul de mandate indicate de votul pe liste.

De unde să ia aceste 70 de mandate? De pe liste, în ordine.

Vedem că sistemul este, în ultimă instanţă, similar celui cu liste. Sigurul avantaj ar fi acela că jumătate din candidaţi sunt, totuşi, aleşi direct. Dar acest avantaj este foarte relativ. În alegerile directe veritabile, pierzătorii stau acasă. În alegerile "compensate", şi ei pot ajunge în Legislativ, alături de câştigători.

Dar mai este o problemă. Pentru aceasta, să ne "jucăm" din nou cu exemplul de mai sus. Am presupus că partidul primeşte 30% din voturi, adică 90 de mandate. Ce se întâmplă însă dacă partidul a câştigat alegerile nu în 20 de colegii, ci în 95 de colegii?

Aici apare un fenomen ciudat, acela al mandatelor suplimentare. Partidul nostru ar fi trebuit să primească doar 90 de mandate. Dar a câştigat deja 95. Îl scutesc pe cititor de complicaţiile matematice sau legale. Ideea este următoarea. Partidul primeşte mandate suplimentare. În cazul nostru, un mandat. Deci Legislativul din exemplul nostru ar ajunge să aibă, după numărarea voturilor, nu 300, ci 305 mandate.

Acest mecanism al "mandatului suplimentar" este acela care a dus Parlamentul din România de la 470 de mandate la 588, în urma alegerilor din decembrie 2012. Comentariile, cu altă ocazie.

Se observă, aşadar, că sistemul german este gândit să producă efecte apropiate de acelea produse de sistemele proporţionale cu listă deschisă, care permit selecţia personalizată. Cu această deosebire - poate genera şi mandate suplimentare, care duc la sporirea numărului de parlamentari.

Acum, după ce am lămurit această chestiune, să mai observăm ceva. Partidele îşi desemnează, în campanie, un candidat la funcţia de Cancelar. Însă Cancelarul este, formal, ales în Bundestag, cu o majoritate absolută a membrilor Camerei, după alegeri. Atunci ce rost mai are desemnarea, dacă alegătorii nu îl votează direct pe acest candidat?

Aici vedem cum forţa unei reguli informale schimbă, considerabil, substanţa unei norme legale. Alegătorii votează deputaţii din colegii sau de pe liste şi în funcţie de candidatul pe care aceştia îl susţin în Budestag pentru a ocupa fotoliul de Cancelar. Din acest punct de vedere avem de-a face, tehnic, cu alegeri cvasi-directe pentru şefia Executivului. Asemănător formulei din sistemele prezidenţiale unde Preşedintele, care este şeful Executivului, este ales direct de alegători (sau prin intermediul, formal, al unui Colegiu Electoral, ca în Statele Unite).

Ceea ce ne arată ceva important. Termenii pe care îi vehiculează comentatorii politici sunt utili doar până la un punct. Distincţii foarte generale precum acelea dintre sistemele parlamentare şi prezidenţiale ori concepte precum acela de "sistem mixt de vot" au, adesea, potenţialul de a induce confuzie. Contează, "nemţeşte", detaliile fine.