CUPLUL DĂNCILĂ-DRAGNEA RECIDIVEAZĂ: Regele Iordaniei nu mai vine Tovarăşi, oameni ai muncii masoni, evrei, rotarieni şi de alte naţionalităţi

Mihai Antonescu
Ziarul BURSA #Politică / 26 martie 2019

"Suntem la un deget distanţă de pace"

"Suntem la un deget distanţă de pace"

Mihai Antonescu

Proştii români, grosso modo, sunt de două feluri: inşi din topor, naţionalişti, bigoţi şi recalcitranţi, şi semidocţi subţiri, ifosaţi, cos­mopoliţi.

Naţionaliştii cred că trăim în cel mai bun loc posibil, într-o ţară frumoasă şi bogată până peste poate, că Dacii au inventat becul şi au construit piramidele, că drâmba, frunza sau cimpoiul sună mai melodios decît Stradivarius-ul lui Zino Francescatti, orga lui Albert Schweitzer sau Orchestra Filarmonică din Londra, că şoriciul e mai tare decât icrele negre de la Caspica şi că, dacă Ahab i-ar fi avut pe Paţaichin la vâsle şi pe Halep la harpon, ar mai fi trăit şi astăzi, fericit, cu frigiderul plin de hălci din Moby Dick.

Ei merg la restaurante scumpe cu blănuri şi furci pe pereţi, unde chelneriţe cu ie şi broboadă aduc cărnuri greţoase în strachine de lut, fac vacanţe la pensiuni unde porcul se taie ca agrement şi merg în pelerinaj în coclaurii ortodoxiei mioritice.

Cosmopoliţii nu mănâncă decât sushi şi tartar, cumpără din Dorobanţi brânză cu aşchii de trufe necalibrate, rupte de la gura porcilor din Perigord, degustă vinul în cârciumi lucioase ca şi când ar şti cum i se pronunţă numele, merg la psihanalist, fumează iarbă şi ascultă house de pe stick, crezând că e mai important că s-au născut pe Planeta Albastră şi pe un continent mişto decât că arealul strâmt care i-a generat e cel al lui Foaie Verde şi Făt Frumos. Ei fac vacanţe la Dubai şi în Republica Dominicană, poartă brăţări de sfoară şi-şi calculează astrograma decorată vedic, cu rune scandinave.

Taberele erau bine delimitate, linia frontului clară, practicile şi trăirile separate de ditamai gardul.

Dacă un soldat al uneia dintre armate, un enoriaş al unuia dintre temple se încumeta să schimbe tabăra, să trans­ceandă în cealaltă entitate, dus rămâ­nea, nu se mai putea întoarce.

Nucleul dur al electoratului PSD a fost alcătuit, până nu de mult, din prima categorie.

Proştii ăilalţi votau cu liberalii, cu Tăriceanu, cu Varujan, cu Remus Cernea sau Nicuşor Dan, cu oricine mijea iluzia zorilor occidentali în noaptea noastră strămoşească.

De ceva vreme, a apărut hibridul, specia nouă de politicieni şi electori care cred că Dacii au inventat becul dar că n-au descoperit ei tungstenul, că tradiţiile locale trebuiesc armonizate mondialist, oameni care pleacă de la porcul pârlit direct în Maldive, care atârnă icoane cu Arsenie Boca deasupra elefanţilor de jad, care stăpânesc jargonul corporatist, plin de barbaris­me, dar cred sincer că la nuntă merge o manea.

Dragnea, încleştat cu mâinile pe coarnele simbolice ale utilajului agricol, îmbrăcat după sugestiile tinerei sale partenere, cu un ochi la cluburile lui Teodorovici şi altul la şedinţele de murat pătlăgele ale Dăncilei, cu o obsesie itinerantă a împlinirii unui destin făurit la Ruşii de Vede şi desăvârşit în Matto Grosso, Dragnea este un superb exemplar al acestui tipar al Omului Nou.

Iliescu era resemnat rural. Drumurile lui erau vizite de lucru, nu excursii întreprinse în uşuratic scop turistic. Empatia lui faţă de babele care i se lamentau în campanie era sinceră. Ilies­cu nu vindea nici măcar promisiuni. Vindea înţelegere, compasiune, solidaritate. Alegătorii lui nu voiau deschidere către lume. Credeau că Pământul e plat şi graniţele infranşisabile.

Dragnea păstoreşte o turmă care vrea să-şi poarte identitatea naţională şi pe alte meleaguri, care simte nevoia să se întreţină cu interlocutori exotici care li se adresează în limbi din care nu pricep o iotă.

Dragnea a deschis larg uşile şi feres­trele social-democraţiei provinciale, ca să poată adia vânturile mondialis­mului. Acum e de-a dreptul curent.

Conform unor afirmaţii formulate în presă, Liviu Dragnea s-a făcut mason, acum mai bine de 15 ani, membru al lojei Nostradamus din Alexandria.

Există masoni în Diliorman! Şi e de bine, culmea, e ceva la care subscrie Părintele Judeţului!

Francmason vine de la "francmaçon", "freemason" sau "Freimaurer" pe saxoneşte, adică liber zidar, constructor, meşter lucrător in piatra din care, în Evul Mediu, în lumea civilizată, se înălţau catedrale şi bazilici.

În Teleorman nu s-au pomenit catedrale şi bazilici, nici în perioada medievală, nici mai târziu, nici în prezent. Constructorul român se numeşte Dorel, nu Mason, e cunoscut ca atare şi a transformat porecla în renume.

Masoneria este un ordin iniţiatic, nu secret, că organizaţiile secrete sunt interzise de lege, dar nici prea transparent, permeabil uşor la indiscreţia vulgului. Masonii au idealuri comune, spirituale, sociale, sunt supuşi unei iniţieri şi practică un ritual, uşor caraghios, dar impunător, dacă nu te puftneşte râsul.

Acum mai bine de 20 de ani m-a curtat şi pe mine masoneria, m-a poftit într-o lojă. Prejudecata românească de a profita de ocazia de a face parte dintr-un club select, dintr-o asociaţie cu damf ocult, m-a îndemnat să accept.

Apoi, am privit prin jur, după masoni, şi asocierea cu unii mi-a cam repugnat. La fel şi impenetrabilul mister al promovării la un grad înalt al unor neaveniţi.

Cum ar putea cineva care preţuieşte calităţile intelectuale ale lui Tăriceanu să mă aprecieze pe mine?!?

Cum ar putea o societate pretenţioa­să, exigentă, să dea grade de excelenţă unor inşi ca Daniel Laurenţiu Ionescu, zis Bilă, fost jurnalist de mâna a doua, purtător de servietă al fraţilor Videanu, întreţinut de soacră-sa, ca Cristi Rizea, care a mai târât într-o lojă şi un fin, unul Octavian Grozea, fost agent de vânzări la Orange, ca Mihai Gârjabu, un acolit naiv al lui Botea, pe vremea aventurilor populare cu bănci şi asigurări, ca amicul meu Valentin Gheorghe Ionescu, un accesoriu mărunt al grupului Mazăre, calitate care l-a şi dus la pârnaie?

Desigur, sunt şi masoni remarcabili, precum Eugen Chirovici, Mircea Gheordunescu, Virgil Stoenescu...

Masoni sunt Gheorghe Carp, Iulian Crăiniceanu, Alexandru Grumaz, Gabriel Naghi, Florin Mihalache, Gheorghe Rotaru sau Dumitru Sorescu - SPP, STS, SRI, IGPR, lucru care m-a nedumerit întotdeauna, cum se împacă serviciile, haina militară, jurământul acordat patriei cu apartenenţa la o structură oarecum paralelă, transnaţională, uşor misterioasă...

Politicienii, chiar dacă jură, ştiu bine că mai pot jura şi altă dată, de câte ori e nevoie.

PSD-ul, copil de la ţară, e atras acum să se joace cu aliaţi de la alte ţări. Nu prea mai are încotro. Deschiderea, mondialismul, pan-europenismul le-o impun.

Pesediştii au căutat prietenia din interes a altor naţii.

Cum americanii erau cu Kovesi şi Statul Paralel, europenii cu Iohannis, Dragnea s-a dus întins spre Israel. Evreu nu te faci. Nici nu-i păcăleşti pe evrei că eşti de-al lor, doar gudurându-te pe lângă ei. Dar Dragnea n-a înţeles. Insistă. Are nevoie ca de aer de prieteni dintr-un popor care contează.

A trimis-o pe Dăncilă în SUA, la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian. Unde, sunt convins, Viorica a făcut o impresie deosebită, cam ca Liviu la Washington şi ca ea însăşi... oriunde.

A început perfect: a declarat că România îşi mută ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. O fi crezut distinsa că "Tel" Aviv e un fel de "Tel" Drum, o chestie de care jupânul vrea să scape? O fi considerat că mută ea misiunile diplomatice unde pofteşte? Jerusalem Post s-a bucurat deşi, probabil, aşa, la mişto, ca să aibă de unde să se prefacă a se prăbuşi în dezamăgire, evreii sunt mult, mult mai alfabetizaţi ca teleormănenii...

E important ca Dăncilă să-şi ia un angajament nerealizabil pentru a se face de băcănie. Să arate că suntem dispuşi să ne certăm cu marea parte a Lumii doar pentru a nu ne bucura de o relaţie privilegiată cu evreii şi americanii care deja susţin alţi poli ai politicii dâmboviţene.

Neexplorate sunt căile Domnului... Dar, când eşti în pană de idei, privind în jur, vei observa că sunt atât de numeroase că e imposibil să nu te poţi lipi de ceva, şi tu, lider ostracizat de semenii planetari încălţaţi de multe generaţii...

O altă obsesie pesedistă la modă e Rotary, clubul internaţional al filantropilor.

Rotarienii români, ca şi masonii, s-au selectat mai curând din largile mase de parveniţi oportunişti decât din rândul celor seduşi de un ideal.

Rotarienii pesedişti sunt, cu niscai stinghere excepţii, prin provincie, mai ales, nişte nătăfleţe cu gura căscată, aşteptând să le pice oportunitatea mălăiaţă.

Ei au insigne. Stau să vadă lumea semnele de pe reverele lor şi să le dea ceva folositor în schimb.

Rânjetul mephistofelic al lui Dragnea, flancat de mephisto-phallicul Codrin şi de machiavelianul pitic Iordache, se va dovedi tâmp, în timp. Dragnea nu are un plan. Are iluzii. A epuizat resursele teritoriului sigur şi nici nu înţelege cum se poate avânta în afară.

Nu faci parte dintr-o lume doar dacă vrei, nici frate cu Dracu' nu devii dacă te simte că vrei să-l laşi baltă după ce treci puntea. Şi nici Sarsailă nu crede că poţi trece puntea dacă te vede că eşti prea prost.

Nu sari în Lumea Mare doar pentru că începi să nu mai ai loc în lumea ta mică.

Tovarăşi, armonia şi rodnicia unui mediu amplu dezvoltat sunt doar dacă vor şi băştinaşii acelui mediu. Ei nu prea vă vor. Cine v-ar vrea?

Opinia Cititorului ( 43 )

  1. , I am sending You Doouze points, Acestea au fost cuvintele magice de la European Song Contest rostite in data de 13.05.2018 si care au facut din Israel castigatoarea competitiei. Draga MA ,geniala luare de pozitie prin care se aduce in evidentia lupta intre maneua traditionala a lui Florin si Adrian versus Gheorghe si Andre . Ce loc sa fie mai potrivit decat acest leagan al civilizatiei musulmane,iudaice si creatine. Un Bizantz al Crestinatatii dezbinate in der blauen Moschee , o Viena maltrata psihic de cifrele arabe 1453 au invatat pe contemporanii politicieni ca marile evenimente nu se pot realiza decat in numele unui ideal nobil. Atunci cand insa realizam aceste deziderate trebuie sa ne declaram insufient de copti intelectual atunci cand de la Bucuresti s -a pronuntat ÇHISINAU ist calling. Miercuri Initiativa de la Viena sarbatoreste 10 Ani. Cum va bucurati Dumneavoastra si ce mesaj aveti pentru participantii acestei chermeze menite a invata pasii unui vals

    rafinat inn detrimentul unei sarbe rusticale. 

    1. Rusticana, nerusticana, sirba-i sirba, maneaua-i manea, flamanda tot ca sputa vehiculata suna si premiile la Eurovision tot pe criterii administrative se dau. Noi, dac-am cistiga, unde-am organiza cintarea?!?

    Minunat articol !

    1. Sint bun, n-am ce-i face, acuma, ca v-am invatat cu inalte standarde de excelenta, cum mi-ar sta sa scriu porcarii?!?

    Exceptional!Va felicit!

    1. Sint flatat, magulit, topit...

    cel mai BUN articol pe care l-am citit anul acesta.

    dintre adevarurile oamenilor, adevarul lucid sta scris in randurile de mai sus .  

    un dus rece pentru noi ca popor. 

    intrebarea este cat vor mai dura aceste porcisme sau chiciuri autohtone ? si ce va fi dupa...?  

    oare vom ajunge ca cei ce nu-si cunosc istoria... fiind condamnati sa o repetam?!

    ma strange in spate dupa ce-am citit acest articol, mai ales ca m-am lovit de mai toate situatiile expuse de autor. 

    1. Am scris putin anul asta, am fost lenes, e de-abia al cincilea text in Bursa in 2019. Dar o sa citititi texte si mai bune in anul in curs!

    "Rânjetul mephistofelic al lui Dragnea, flancat de mephisto-phallicul Codrin şi de machiavelianul pitic Iordache, se va dovedi tâmp, în timp. Dragnea nu are un plan.

    Are iluzii.

    A epuizat resursele teritoriului sigur şi nici nu înţelege cum se poate avânta în afară." 

    1. ca nu raspunde observ la nicio jignire.Sper sa nu fi fost rapit si pus a face consultanta pentru alegeri ca ar fi in stare sa inlature pe Maduro sau sa l oficieze pe Guaidu. Sau e deja in drum spre Viena pentru a l saluta pe domnul Treichl.

      Dragnea sau MA?

      Frumos spus "-phallicul Codrin" deși puțin înțeleg sensul, dar așa cum The Brute este obsedat de Treichl de atâta timp și eu am obsesiile mele: cu ce se deosebește formularea " universitarul de carton cu barbișon de mafiot de cartier" de "phallicul" Codrin? Doar politicienii pot fi descriși în mod realist? Prezidentului FSA (acronim în engleză) aveți impresia că e vreun tehnocrat? Vreun profesionist? E tot un politruc ieftin ieșit din categoria ăstora descriși de MA. Dar diferența e că el încasează pe lună minim 15000 de euro. Hârșș. Țară fără viitor!

      N-am avut curent toata ziua, nici baterie la telefon. A trimis Enel niste Dorei sa schimbe magistrala, ca masoni n-au avut. "Magistrala" e un cablu, lua-l-ar sa-l ia, se desface ala vechi in doua locuri si se leaga ala nou in aceleasi doua locuri. Dar, pentru trebusoara asta simplissima a fost nevoie de o armata de oameni, de gramezi de utilaje si de sapte ore. De-aia am eu nostalgia vremurilor cind se punea un soldat in spatele fiecarui muncitor! Celeritatea era maxima. Poate incercam sa aplicam din nou reteta asta asiriana, babiloniana, egipteana. O sa avem poate si autostrazi...

      O sa inteleaga politrucii nostri ca singura diferenta intre ei si aia de-afara e ca cei din urma au salarii mai mari! La fel ca zugravii sau instalatorii, vor vrea si ei si ne vom alinia sigur. Doar la standardul salarial.

    mai ridem, mai facem haz de necaz, ne mai intristam, ne mai tinguim, mai plingem, dar important este ca un lucru sa nu-l uitam: un grup infractional organizat a ajuns la conducerea tarii. Si acest grup cu minciuni si cu povesti a reusit sa supuna si sa puna la lucru in interes propriu aproape toate institutiile tarii.

    Infractorii care ne conduc n-au grija poporului, n-au grija tarii. Actiunile lor sunt indreptate spre reinterpretarea si modificarea legislatiei, spre instituirea a noi modalitati de lucru pentru instante, pentru pervertirea instantelor, astfel incit sa scape de urmarirea penala, de condamnari, si sa poata jefui tara in continuare si cit mai nederanjati cu putinta. 

    Este evident ca din pozitia de infractori n-au cum avea mare trecere, mai ales pe plan international. Cum ar putea marimile Europei si ale restului lumii (Juncker, Timmersman, Verhofstadt, Macron, Merckel...) sa se pupe cu Dragnea, Vilcov, popindaul Severin... Chiar daca o fac de voie, de nevoie, sigur o fac cu multa neplacere , ba chiar cu scirba. 

    Ca sa mai atenueze insolitul acestei situatii deplorabile au gasit cu cale s-o trimita pe Vasilica Viorica peste mari si tari, la produs. Si Viorica Vasilica face si ea cit poate si cit o duce mintea. Marele ei necaz este ca umblind pe cele coclauri si-a pierdut talanga, semnul distinctiv, si acumm colinda neobosita lumea ca s-o recupereze. 

    In rest, dupa cum am spus, se vede ca infractorii n-au grija poporului, n-au grija tarii, n-au grija renumelui mindrei tari in lume. Stau marturie a ticalosiei lor barbare si brutale modul in care s-au comportat cu premierul japoniei si cu Regele Iordaniei.  

    Este incalificabil!

    Ce-i mai ciudat este ca ne-am obisnuit cu ei si ei s-au obisnuit cu noi si cu pozitiile lor atit de mult incit ii consideram nu ticalosi de ultima speta, ci conducatori. Ne uitam la ei cum fac, cum dreg, cum promit, cum mint, cum se propun, cum vor sa participe la alegeri, desi cruciti si inlemniti, totusi ca la ceva parca firesc. Desi firesc si corect ar fi sa-i vedem si sa-i apelam ca pe niste porci, ca pe niste infractori, ca pe niste spurcati. Si daca acesta ar fi modul nostru curent de actiune, cit ar putea ei rezista in pozitiile de conducatori?  

    1. noi naţionaliştii credem că trăim în cel mai bun loc posibil, într-o ţară frumoasă şi bogată până peste poate, că Dacii au inventat becul şi au construit piramidele, că drâmba, frunza sau cimpoiul sună mai melodios decît Stradivarius-ul lui Zino Francescatti, orga lui Albert Schweitzer sau Orchestra Filarmonică din Londra, că şoriciul e mai tare decât icrele negre de la Caspica şi că, dacă Ahab i-ar fi avut pe Paţaichin la vâsle şi pe Halep la harpon, ar mai fi trăit şi astăzi, fericit, cu frigiderul plin de hălci din Moby Dick.... poza cu dragnea, codrin, voiorica......a luat locul icoanei de pe perete

      ... extrem de pertinent! Avem dreptate, amindoi, e limpede. La ce ne-o folosi?

      ... poza cu Dragnea. Stie cineva unde se imprima fotografii pe portelan?

      "O călătorie (reusita) de o mie de mile începe cu un pas (corect)."

      Pentru reusita unei actiuni este un fapt foarte important sa ai dreptate. A avea dreptate inseamna primul pas in calatoria de o mie de mile. 

      Cunoatem cu totii ca Scoala Ardeleana a reusit, cu mijloacele de comunicare din acele timpuri!, in timp relativ scurt sa formeze constiinta nationala a ardelenilor si nu numai.

      Noi, cu mijloacele de comunicare actuale, vom reusi sa formam constinta alegatorilor de a nu mai voata infractori si nemernici numai daca vom face primul pas = sa avem dreptate, al doilea pas, foarte important si el, = sa vrem,...  

      "O călătorie (reusita) de o mie de mile începe cu un pas (corect)."

      Pentru reusita unei actiuni este un fapt foarte important sa ai dreptate. A avea dreptate inseamna primul pas in calatoria de o mie de mile. 

      Cunoatem cu totii ca Scoala Ardeleana a reusit, cu mijloacele de comunicare din acele timpuri!, in timp relativ scurt sa formeze constiinta nationala a ardelenilor si nu numai.

      Noi, cu mijloacele de comunicare actuale, vom reusi sa formam constinta alegatorilor de a nu mai voata infractori si nemernici numai daca vom face primul pas = sa avem dreptate, al doilea pas, foarte important si el, = sa vrem,...  

      "O călătorie (reusita) de o mie de mile începe cu un pas (corect)."

      Pentru reusita unei actiuni este un fapt foarte important sa ai dreptate. A avea dreptate inseamna primul pas in calatoria de o mie de mile. 

      Cunoatem cu totii ca Scoala Ardeleana a reusit, cu mijloacele de comunicare din acele timpuri!, in timp relativ scurt sa formeze constiinta nationala a ardelenilor si nu numai.

      Noi, cu mijloacele de comunicare actuale, vom reusi sa formam constinta alegatorilor de a nu mai voata infractori si nemernici numai daca vom face primul pas = sa avem dreptate, al doilea pas, foarte important si el, = sa vrem,...  

    Adica suntem doua categorii de prosti care voteaza... Si orice optiune e proasta. Prostia e semnul sub care ne-am nascut. Matale nu sunteti tot roman?

    1. Daca autorul ar fi spus ceea ce afirmi tu ca spune, atunci nu i-am fi publicat articolul.

      Dar, "matale" ai o problema de intelegere, pentru ca autorul, in realitate, a scris asa: "Proştii români, grosso modo, sunt de două feluri..." 

      Ceea ce nu inseamna nicidecum ca " Prostia e semnul sub care ne-am nascut", asa cum vrei sa interpretezi "matale". 

      Ci inseamna ca partea de prosti dintre romani este de doua feluri.

      Dar, daca asa vrei "matale" sa interpretezi, nimeni nu te poate impiedica sa alegi. 

      Ca sa te simti ofensat? Ca sa scormonesti dupa insulte ascunse?

      Dragnea are doua hernii: una lombară (adica-l doare fix in partea dorsală) , una cervicală (adica-i suflă un vânt rece in ceafă).

      Nu, bre, nu sintem toti prosti! Numai unii. Daca insisti...

    Absolut spectaculos!

    1. Cenzurati , cenzurati , ceva tot va ramane !

      Pina acum, nu am fost silit sa sterg nimic din ceea ce a fost comentat la acest articol. Dar, comentariul tau ar cam merita sa fie sters - este fara justificare si face parte din una dintre cele doua categorii.

      Ca-l maninc!

      ... ati putea sterge si nesilit. Specia noastra gregara si ierarhica are nevoie, la nivelul fiecarui grup, sa stie cine-i seful!

    Ca dadeau de inteles ca e neamtul nebun si mana-n mana cu iordanienii! Acum, ca i-au zis si marocanii lui Calin pas, n-au unde s-o mai dea cotita si se vede din avion cat e de groasa treaba, ce mega belea a comis menajera lui cariatul!:))

    1. Poate inteleg intirziatii cit rau fac la scara mare, nationala. Pina acum, la fiecare boroboata, se purtau ca si cind ar fi sicanat, voluntar sau conjunctural, partea adversa. Genul inconstient care se amuza cind face gauri in barca pentru ca se uda si altii la picioare...

    Imparipenata este cea mai melodioasa!

    Ce placere sa va citesc! Ador cum ii luati in virful penitei pe toti cei care merita.  

    1. ... cine hotaraste care-s aia care merita...

    Celebra zicere prosti ,prosti , dar multi si-a pierdut simplitatea categorisirii exacte a unei mase largi :) Diversificarea acestei vaste categorii in subgrupuri nu face decat sa duca la diverse emanatii in sferele puterii .Nu mai e suficient sa spui prosti dar multi daca doresti sa urci in caleasca puterii pt ca unii au iesit din mocirla , la propriu, si viseaza la trufe fiind gata de multe compromisuri pt a ajunge la ele.Mesajele trebuie sa rezoneze intens cu categoria votanta tintita :) Si totusi inteligenta nu mai e o virtute politica prea importanta fiind depasita clar de siretenia celor mai putin inzestrati la mansarda dar mai uniti in cuget,simtiri si interese :)

    1. Dar conducatorii nostri nu realizeaza, n-au factor de comparatie. Ei sint prosti dintotdeauna, de generatii. Sint o specie care a evoluat precis in directia asta. Asa ca "nu mai" n-are sens.

      Si totusi... daca ne uitam in ultima suta de ani mai scapau oameni de valoare printre oamenii politici .Treptat procentul lor a scazut lasand loc baietilor dastepti si gastilor lor.Prostia a sublimat in dasteptaciune :) Cad poduri ,sosele ,spitale si vin indivizi gen Iordache sa spuna ca realitatea e aia pe care o spun ei :) Una paralela.A dasteptilor.

      Se simte pregnant in lumea araba, de plida, unde echilibrul instituit in anii 60-70 prin fericita existenta contemporana a unei sume de mari lideri s-a pierdut prin disparitia lor aproape simultana. La noi, conducatorii prin gena si vocatie au fost rari, unul la citeva sute de ani. Dar, ca acum n-a fost niciodata. Astia sint subumani. Sa nu uitam ca societatea creste prin disciplina, in primul rind. Avem de-a face cu niste rumegatoare incapabile de o minima rigoare. Dupa ce ca-s prosti, mai au si idei!

    Noi, astia mai de-ai casei stim cine-i ala cu branza cu aschii de trufe, e domnul ala care pute, are cioc, se tine tantos si pufaie havane!

    1. M-au capiat, si el si nevasta-sa, explicindu-mi ce-s alea trufe. Eu la mincare chiar ma pricep. Sint un superlativ din categoria a doua teoretizata de mine, la capitolul fite...

    Pana la urma te facusi mason? Ca toti prietenii tai sunt. Dragos Dumitriu, Theodor Nicolaescu, Remus Borza, George Brailoiu, Sorin Ovidiu Balan, Dan Diaconescu.

    1. Am spus. Nici nu ma fac. Ailalti, treaba lor. Dragos e mason, dar e si pesedist. Daca ma faci pesedist prin simpatie, te chem sa dai socoteala in zori intr-un luminis! Pe Remus Borza nu-l cunosc. Adica stiu cine e, normal, dar n-am fost prezentati, n-am stat niciodata de vorba. Doru e, cica, mason, dar eu nu l-am auzit niciodata ca merge la vreo intrunire. SOB e, declarat, dar nu m-am intimplat niciodata cu el intr-un loc care sa nu fie redactie sau televiziune. Brailoiu nu-i mason, e oltean. Si nu l-am mai vazut de 7-8 ani. Dan Diaconescu nu stiu ce e, nimeni nu stie, se zvoneste ca ar fi om dar nimeni nu poate sa jure. Are pantofi de catifea si haina de blana de cucoana, daca isi pune si sort si manusa de piele cred ca sau il aresteaza, sau il da Botezatu in judecata, sau fuge Iulia Albu cu el. Da, cunosc niste masoni, dar cunosc si instalatori, negri, preoti, hipertensivi, vinatori, soferi, numismati, cretini, militieni, fotbalisti, druzi, esoteristi, diabetici si radioamatori, ceea ce nu ma face unul dintre ei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb