Cursele Navrom către localităţile din Delta Dunării vor fi reluate de astăzi, după ce au fost sistate, duminică, din cauza unor probleme financiare. Prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a declarat că situaţia Navrom a fost deblocată, informează News.ro.
"Începând de astăzi se reiau cursele pentru Delta Dunării. Mă repet, pentru noi este foarte important ca oamenii de acolo sa fie bine şi în siguranţă", a afirmat prefectul Tulcea.
Directorul Navrom Delta SA, Nicolae Chichi, a declarat, pentru News.ro, că navele vor pleca, astăzi, la ora 13.30.
"La 13.30 vom pleca pe cele trei relaţii Tulcea - Chilia - Periprava, Tulcea - Sulina şi Tulcea - Sfântu Gheorghe. Acest lucru a fost posibil deoarece furnizorul de carburant a avut bunăvoinţa să ne livreze combustibil chiar dacă restanţa de 36.000 de lei încă nu a fost achitată. Luni vom achita această restanţă. De astăzi, intrăm în programul normal de curse regulate către localităţile din Deltă", a precizat Nicolae Chichi.
Banii pe care Ministerul Transporturilor îi va livra Navrom Tulcea vor ajunge în conturile companiei în cursul zilei de luni.
Navrom Tulcea a suspendat cursele de pasageri şi de mărfuri către Delta Dunării, începând de duminică, din cauza lipsei resurselor financiare, compania susţinând că are de primit de la Ministerul Transporturilor 4,3 milioane de lei, reprezentând subvenţia pentru transporturile pe apă.