CURTEA DE APEL BUCUREŞTI A RESPINS CEREREA DE REVIZUIRE: Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea

Ziarul BURSA #Politică / 14 februarie 2013

Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea

Hotărârea Curţii nu este definitivă, putând să fie contestată cu recurs

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins, ieri, cererea lui Dan Voicules­cu de revizuire a deciziei privind colaborarea cu fos­ta Securitate, decizia putând să fie contestată la instanţa supremă.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins cererea lui Voiculescu considerând că aceasta este inadmisibilă. Hotărârea Curţii nu este definitivă, putând fi contestată cu recurs în 15 zile de la comunicare.

În 5 februarie 2010, tot CAB a constatat că Dan Voiculescu a avut calitatea de colaborator al fostei Securităţi, iar acesta a contestat decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). La 10 martie 2011, instanţa supremă a decis irevocabil că Voiculescu a colaborat cu Securitatea, sub numele conspirativ "Felix", iar ulterior, în 23 iunie 2011, un alt complet al aceleiaşi instanţe a respins ca nefondată contestaţia în anulare făcută de Voiculescu.

Curtea de Apel Bucureşti a notat, în motivarea deciziei din 2010, că Dan Voiculescu a colaborat cu fosta Securitate în scopul "rezolvării unor sarcini de contraspionaj", însă era privit cu suspiciune de comunişti, pentru că avea un trai pes­te nivelul obişnuit, având o casă cu încălzire şi piscină.

Judecătorul arăta că CNSAS a apreciat corect că Voiculescu a făcut poliţie politică, fapt care reiese şi din documentele depuse la dosar. "Reclamantul (Dan Voiculescu - n.r.), contrar susţinerilor sale, a fost recrutat în vederea colaborării cu numele conspirativ < Mircea > în anul 1970 de către ISMB, în considerarea posibilităţii informative ca şi translator de limba germană al echipei de hochei a Norvegiei, urmărindu-se furnizarea de informaţii cu privire, pe de o parte, la cetăţeni străini pe linie de CNEFS (Consiliul Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport), iar, pe de altă parte, la cetăţeni străini de la ASE, în anul 1971 propunându-se scoaterea din reţea întrucât nu vine des în legătură cu cetăţeni străini", potrivit motivării, citată de Mediafax.

De asemenea, instanţa a constatat că, în perioadă 1973-1975, Voiculescu a fost verificat pentru a fi recrutat, "inclusiv în scopuri de contraspionaj şi de stabilire a corectitudinii activităţii unor reprezentaţi ai unor firme ce făceau afaceri cu statul român", astfel că, sub numele conspirativ "Felix", acesta a semnat o serie de note referitoare la cetăţeni străini cu care intra în contact, la rudele sale care au fugit din ţară şi la un coleg de serviciu.

Potrivit instanţei, în 1975 s-a propus încetarea colaborării cu Dan Voiculescu pentru că acesta intrase în Partidul Comunist Român (PCR) şi nu exista un obiectiv pe lângă care să fie folosit, însă legătura este reluată pentru rezolvarea unor probleme pe linie de muncă în cadrul Comerţului exterior, dar cu menţiunea de a se avea în vedere caracterul nonconformist al acestuia.

"De asemenea, pe parcursul anilor, organele fostei poliţii politice au urmărit activitatea reclamantului, informându-se cu privire la caracaterul nonconformist al acestuia, ce se concretiza în legături cu străinii, fără a fi comunicate potrivit Legii 23/1971, în încălcarea unor reguli de disciplină cu ocazia deplasărilor în străinătate în cadrul activităţii de comerţ exterior, în ducerea unui trai peste nivelul obişnuit al populaţiei, cât timp avea inclusiv un autoturism străin, imobilul său fiind dotat cu încălzire centrală şi piscină", se mai arată în documentul citat.

Din cauza "caracterului nonconformist", în iunie 1979 s-a început urmărirea sa informativă pentru relaţii neoficiale cu cetăţeni străini, acest dosar denumit "Dorin" fiind finalizat peste un an, după ce Voiculescu a avut o discuţie cu ofiţerul de Securitate.

Judecătorul Curţii de Apel Bucureşti a apreciat că informaţiile furnizate de Voiculescu fostei Securităţi denunţau activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, constând în defăimarea politicii regimului, precum şi dorinţa unor persoane de a fugi din ţară sau de a se revolta şi excedau informaţiilor legate de serviciu.

Instanţa a mai precizat în motivare că o parte din informaţii erau date ofiţerului de Securitate din Vitrocim, maiorul Nicola Marin, cum este şi în cazul unui coleg, LG.

În august 2006, CNSAS a decis că Dan Voiculescu a colaborat cu fosta Securitate, numele conspirativ fiind "Felix". Voculescu a contestat această soluţie la Curtea de Apel Bucureşti.

Dan Voiculescu a fost, în perioada 1970-1982, şeful Departamentului Comerţ Exterior - Vitrocim, iar între 1982 şi 1992, general manager al Biroului Bucureşti şi coordonator al proiectelor Internationale - Crescent Commercial& Maritime Ltd. Cyprus.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb