Curtea de Apel Bucureşti suspendă o altă amendă în cazul Ciurezu vs. ASF

M.G.
Piaţa de Capital / 8 martie 2022

Curtea de Apel Bucureşti suspendă o altă amendă în cazul Ciurezu vs. ASF

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat, astăzi, o amendă de 30.000 lei aplicată în octombrie 2019 lui Tudor Ciurezu, fost preşedinte al SIF Oltenia (SIF5), de către Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, potrivit datelor de pe portalul instanţelor de judecată. Sentinţa pronunţată de magistraţii bucureşteni este o nouă lovitură pentru ASF, care prin decizia 1525/04.12.2019 a respins plângerea prealabilă înaintată de Tudor Ciurezu şi a menţinut sancţiunea de 30.000 lei stabilită prin decizia nr.1286/23.10.2019.

Menţionăm că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Aceasta nu este prima amendă primită de Ciurezu de la ASF şi suspendată sau anulată ulterior de Curtea de Apel Bucureşti.

Amintim că Tudor Ciurezu, fostul preşedinte al SIF Oltenia (SIF5), împreună cu Nicolae Stoian, Anina Radu şi Carmen Popa, membrii ai board-ului societăţii din Craiova, au fost amendaţi în 2019 cu suma de 30.000 de lei fiecare pentru că nu au aprobat convocarea acţionarilor SIF5 la solicitarea SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4). SIF Oltenia a respins atunci de mai multe ori convocarea AGA pe motivele scăderii cotei de deţinere a acţionarilor solicitanţi sub pragul legal şi statutar de 5% din capitalul social al SIF-ului şi a neîndeplinirii unor condiţii legale de formă şi fond a cererii formulate de SIF1 şi SIF4.

"Având în vedere faptul că din analiza realizată asupra situaţiei de fapt şi de drept s-a constatat faptul că hotărârea Consiliului de administraţie al societăţii nu a respectat prevederile legale incidente, prin Decizia A.S.F. nr. 937/18.07.2019 s-a instituit în sarcina organului de administrare al S.I.F. OLTENIA S.A. obligaţia de a convoca şi de a asigura desfăşurarea adunării generale ordinare a acţionarilor în termen de cel mult 45 de zile de la data emiterii respectivei decizii, cu ordinea de zi propusă de acţionarii S.I.F. BANAT CRIŞANA S.A. şi S.I.F. MUNTENIA S.A. prin solicitarea înregistrată la sediul emitentului cu nr. 5071/11.06.2019", arată decizia ASF prin care Ciurezu a fost amendat.

Mai amintim că, în vara lui 2021, Curtea de Apel Bucureşti a anulat o altă amendă, de 60.000 de lei, pe care ASF i-o aplicase lui Tudor Ciurezu cu un an în urmă, tot în legătură cu neconvocarea acţionarilor la solicitarea SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia, laolaltă cu Certinvest, în care se cerea revocarea administratori menţionaţi.

Atunci, cei patru administratori s-au abţinut de la deliberările Consiliului privind solicitările acţionarilor de completare a ordinii de zi, în care, pe lângă revocare, se cerea şi aprobarea atragerii răspunderii acestora, ceea ce a condus la respingerea cererilor, neîntrunindu-se, astfel, majoritatea prevăzută de lege şi de reglementările interne ale SIF-ului.

În toamna anului 2020, SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia, laolaltă cu un grup de fonduri de investiţii finanţate în diferite proporţii chiar de cele două SIF-uri, au reuşit să preia într-o manieră ostilă conducerea SIF Oltenia. Cu toate că board-ul SIF5 a reclamat acţiunea concertată şi depăşirea pragului de 5% pe atunci în vigoare, ASF a susţinut că din propriile analize nu reiese o astfel de concluzie.

Ulterior, Ciprian Copariu, fostul director al direcţiei emitenţi, tranzacţii şi abuz de piaţă din ASF, care trebuia să stabilească concertarea, a fost angajat de către gruparea Lakis-Drăgoi, care conduce cele 3 SIF-uri, chiar la SIF Oltenia, pe post de director al direcţiei Portofoliu. Copariu a activat de altfel aproape două decenii în cadrul ASF şi instituţiilor de dinainte ce au fost însărcinate cu supravegherea pieţei de capital. Copariu a fost angajat la scurt timp după preluarea SIF Oltenia la nou înfiinţata sucursală din Bucureşti.

Recent au apărut noi suspiciuni puternice cu privire la faptul că persoane din conducerea ASF au oferit informaţii privilegiate grupării Lakis-Drăgoi (Suspiciuni puternice că ASF a oferit informaţii privilegiate Cooperativei), fapte care dacă ar fi confirmate de verificări ale organelor abilitate ar putea duce la cercetarea întregii conduceri a ASF pentru complicitate la manipularea pieţei de capital.

De asemenea, tot în ultimele luni, SIF-ul din Craiova şi SIF Banat-Crişana au cumpărat mai multe pachete din SIF Muntenia de la fonduri de investiţii finanţate aproape în totalitate de grupul SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia. Tranzacţiile s-a făcut după o serie de acuzaţii aduse de Asociaţia Investitorilor la SIF-uri privind existenţa unor conflicte de interese dintre SIF Muntenia şi o serie de fonduri de investiţii care votează la adunările generale ale acţionarilor societăţii cu acţiuni cumpărate inclusiv cu banii proveniţi de la SIF Muntenia şi/sau SIF Banat-Crişana.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Hopa! Asf incepe sa piarda. Justitia se misca greu dar se misca.

    Sanatate , d-le Ciurezu.

    asta da informatie. sa vedem cum motiveaza. ce se face asful daca se dovdeste ca a interpretat gresit ani de zile. hihisihaha

    se strange latul in jurul cooperativei.

    traiasca nea Ciurezu, nu te vom uitat niciodata

    Prin ceea ce a facut Copariu la ASF este complice cu cooperativa.

    O sa trebuiasca adus in fata justitiei sa raspunda pentru faptele sale. 

    Credeti ca Marcu este strain de manevrele Cooperativei? Dar Gradinescu? Asta este bagat pana-n gat.

    1. E fără dubiu ca Marcu, Dascălu gradinescu sfătuiți de Copariu au fost și sunt conectați la interesele cooperativei . Cum altfel s-ar putea explica modificarea regulamentului privind evaluarea NAV ului in plin scandal cu manipularea acțiunilor SIFI imobiliare?! Cum a aterizat Copariu direct in SIF 5 după ce a ras fosta conducere care buna rea avea o independența. Avem acum 3 sifuri subordonate unul altuia pana la vârf unde tronează Drăgoi . Procesele cu ASF sunt neimportante pentru curățarea pieței . Mai important este aducerea ASF ului in răspundere pentru toate relele făcute și cel mai vinovat este Copariu. Și sa nu uitam și gravului eșec pe piața de asigurări de care nu mai vorbește nimeni din păcate .

      perfect de acord cu cele scrise.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb