CUSHMAN & WAKEFIELD ECHINOX: Proiecte de birouri de peste 275.000 metri pătraţi urmează să fie dezvoltate în afara Bucureştiului în următorii 5 ani

S.B.
Companii #Construcţii / 22 februarie 2023

Proiecte de birouri de peste 275.000 metri pătraţi urmează să fie dezvoltate în afara Bucureştiului în următorii 5 ani

Dezvoltatorii au anunţat construcţia a mai mult de 275.000 metri pătraţi de noi proiecte de birouri în marile centre regionale - Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Braşov, astfel că stocul modern de astfel de spaţii va ajunge la aproximativ 1,3 milioane de metri pătraţi în următorii 5 ani.

Vedem astfel o intensificare a activităţii de dezvoltare, în condiţiile în care în 2021 şi 2022 au fost livraţi aproximativ 70.000 metri pătraţi de birouri în cele patru oraşe, potrivit raportului Office Market Regional Cities, realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Iaşi şi Cluj-Napoca vor beneficia de cele mai mari suprafeţe aferente noilor birouri în următorii ani, 164.000 metri pătraţi, respectiv 75.000 metri pătraţi, în timp ce în Timişoara au fost anunţate proiecte de 16.000 metri pătraţi, iar în Braşov de 21.000 metri pătraţi.

Cluj-Napoca rămâne principalul hub regional de birouri, cu un stoc la finele anului trecut de 340.000 metri pătraţi, urmat de Timişoara cu proiecte de 293.000 metri pătraţi, Iaşi cu 213.000 metri pătraţi şi Braşov cu 152.000 metri pătraţi. În cele patru oraşe, stocul a ajuns astfel la circa milion de metri pătraţi, reprezentând mai puţin de o treime din suprafaţa de birouri din Bucureşti.

Printre cele mai importate proiecte în construcţie sau în diverse faze de planificare putem aminti: în Iaşi - Silk District (un proiect mixt ce va fi dezvoltat în mai multe faze si este planificat să totalizeze 104.000 metri pătraţi de birouri) aparţinând Prime Kapital, Palas Campus (60.000 metri pătraţi), dezvoltat de Iulius Group, în Braşov - AFI Park Braşov II (AFI Europe), Coresi Business Campus U1 (NHood), în Timişoara - Paltim (Speedwell). În Cluj-Napoca, principalele proiecte de birouri au fost anunţate de Prime Kapital şi Iulius Group, în cadrul unor dezvoltări cu funcţionalităţi multiple ce urmează a fi construite pe terenurile fostelor fabrici Cesarom, respectiv Carbochim.

Vlad Săftoiu, Head of Research Cushman & Wakefield Echinox: "Marile centre regionale continuă să atragă interesul companiilor care doresc să îşi extindă prezenţa în România, astfel că dezvoltatorii şi-au aliniat planurile la această cerere şi vor construi în următorii ani noi clădiri în cadrul cărora îşi vor putea desfăşura activitatea mai mult de 25.000 de angajaţi. Din punctul nostru de vedere, cea mai mare provocare pentru aceste oraşe rămâne disponibilitatea forţei de muncă, având în vedere ratele şomajului extrem de reduse. Cu toate acestea, cele patru oraşe analizate sunt centre universitare puternice cu peste 193.000 de studenţi înregistraţi în total şi ar avea astfel capacitatatea de a furniza candidaţi pentru poziţiile căutate de companii, aspect ce va influenţa în mod pozitiv cererile viitoare pentru spaţii de birouri şi va asigura un grad ridicat de absorbţie pentru proiectele planificate a fi livrate în oraşele respective."

Activitatea de închiriere a continuat să fie susţinută de companiile din sectorul IT&C, care au realizat peste 70% din volumul tranzacţionat în 2022, în suprafaţă de 72.000 metri pătraţi, în creştere cu 20% faţă de nivelul cererii consemnate în 2021, cea mai mare tranzacţie finalizată în ultimul an fiind de 6.000 metri pătraţi.

În Cluj-Napoca şi Braşov se înregistrează cele mai scăzute rate de neocupare, 6%, respectiv 7%, în ce în Timişoara 10% din stoc este neînchiriat, în Iaşi fiind vacantă circa 18% din suprafaţa de birouri, cea mai mare parte în clădiri de clasa B.

Chiriile au avut o creştere marginală şi se situează la 11 - 13,5 euro / mp / lună în Braşov şi pot atinge pragul de 15 - 16 euro / mp / lună în Cluj-Napoca şi Iaşi.

Cushman & Wakefield Echinox este una dintre cele mai mari firme de consultanţă imobiliară de pe piaţa locală, activând în toate segmentele pieţei imobiliare. Departamentul de birouri al companiei a închiriat în ultimii 3 ani spaţii cu o suprafaţă cumulată de peste 140.000 de metri pătraţi în clădiri de birouri din Bucureşti şi din ţară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb