Dacă băncile vor câştiga, tot ar pierde

Folosesc o propoziţie gen oximoron în mod deliberat.

Ce vreau să spun este că băncile greşesc dacă ameninţă, fie şi voalat, statul român cu judecata; mă refer la intenţia unor bănci de a duce în instanţe internaţionale litigiul izvorât din Legea dării în plată.

Se invocă tratate internaţionale ce protejează investiţii făcute în România, faptul că Legea dării în plată ar avea aplicabilitate retroactivă, că s-ar modifica implicit planuri de afaceri, instabilitatea cadrului normativ etc.

Opinia mea, exprimată şi public, este că, dacă băncile ar fi fost mai prietenoase cu clienţii, dacă ar fi acceptat mai uşor restructurarea de credite, Legea dării în plată ar fi avut şanse considerabil mai mici să apară.

Legea a suferit în Parlament amendamente, care au încercat să apropie părţile. Dar restructurarea de credite presupune muncă serioasă, expertiză. Este mult mai uşor să dai credite "cu buletinul" sau/şi să vinzi pachete de "neperformante" unor firme de recuperare decât să faci analiză de restructurare.

Şocul legii asupra sectorului bancar poate fi amortizat, în opinia mea, - se vede şi din profiturile din ultimul exerciţiu financiar al băncilor.

Unde băncile au de ce să fie ascultate în ce priveşte predictibilitatea cadrului normativ; adică legile să aibă stabilitate.

Dar şi aici este de observat că, atunci când a erupt criza, guverne şi bănci centrale au intervenit în nu puţine ţări pentru a salva sectorul bancar recurgând la legislaţie sui generis, creată uneori peste noapte.

Şi Banca Centrală Europeană recurge la măsuri non-standard pentru a ţine economia zonei euro pe linia de plutire. Şi este un adevăr incontestabil că practici rele ale multor bănci comerciale, ale unor entităţi financiare non-bancare, au adus protecţia consumatorilor de servicii financiare în atenţia legiuitorilor din Uniune - în Parlamentul European şi parlamentele naţionale.

Băncile au puncte de vedere de luat în seamă, dar cetăţenii, cei ce consumă servicii financiare, au de ce să fie nemulţumiţi în multe privinţe.

Aş mai remarca ceva; este frapant cât seamănă această ameninţare cu unul dintre motivele pentru care Tratatul de liber schimb şi investiţii între SUA şi UE (TITP) este împotmolit; fiindcă este greu să explici cetăţenilor, într-o democraţie, că litigii între corporaţii internaţionale şi state vor fi tranşate în jurisdicţii după voia acelor firme.

Şi nici nu se poate rezuma totul într-un litigiu la o logică comercială îngustă.

Sper ca băncile ce au asemenea intenţii să renunţe, fiindcă, dacă, într-un anume scenariu, ar avea câştig de cauză, ar pierde, cred, pe alte planuri şi nu puţin.

Ar fi alimentată, probabil, ostilitatea faţă de bănci străine ce operează în România (chiar dacă BNR le numeşte entităţi cu personalitate juridică autohtonă), faţă de capitalul străin.

Va fi inflamat discursul politic. Alături de alte evenimente ce se întâmplă în anii din urmă, o Românie care, cel puţin până cum, nu a fost luată de valul unui naţionalism intrat în coliziune cu proiectul european este posibil să intre într-o altă zodie, dinamică.

Fac parte dintre cei care pledează pentru o economie deschisă şi atragerea de investiţii străine, dar şi pentru capital autohton relevant, inclusiv în sectorul bancar; rădăcinile interne contează pentru trăinicia unei economii, societăţi.

Susţin, totodată, că Uniunea Europeană este şansa României de modernizare şi întărire ca societate, de apartenenţa cât mai organică la familia democraţiilor liberale. Însă nu pot fi închişi ochii la ceea ce nu este în regulă în practicile unor companii, ale unor bănci.

Aşa cum nu este firesc ca legile unei ţări, într-un stat de drept, să fie schimbate în mod arbitrar sau în interesul unor grupuri de interese, şi practicile în afaceri trebuie să fie corecte, să respecte un cod etic.

În lumea civilizată, viaţa economică nu trebuie să fie ghidată de câştig comercial cu orice preţ, indiferent de căi folosite şi ignorând consecinţe sociale cu bună ştiinţă.

Am fost întrebat de un ziarist de ce, "în disputa dintre bănci şi cetăţenii susţinători ai Legii dării în plată, Banca Naţională a fost pro bănci".

Am replicat că BNR a pledat nu în favoarea băncilor, deşi accept că este posibil să se fi conturat o astfel de percepţie printre nu puţini cetăţeni. Banca Naţională este obsedată de ceea ce numim stabilitate financiară, de care depinde stabilitatea economică a României.

De altfel, în atenţia şi deciziile băncilor centrale, stabilitatea financiară intră tot mai mult în prim plan. Poate că nu a existat îndemânare suficientă în a găsi o cale de echilibru, de a facilita dialogul între bănci şi clienţi.

Dar, în discuţii cu bancherii comerciali, au existat reproşuri din partea băncii centrale privind atitudinea faţă de clienţi. BNR a apărut adesea ca un paratrăsnet existând, repet, teama că problemele din bănci pot afecta mersul economiei.

Creditele neperformante au scăzut mult - au ajuns acum la circa 12% din total faţă de aproape 20% nu cu mult timp în urmă, dar bilanţurile băncilor trebuie să fie curăţate mai bine.

Probabil BNR trebuie să fie mai incisivă în a spune public ce nu este în regulă în conduită, practicile băncilor.

Una peste alta, băncile, peste tot, trebuie să elimine din trufie, din ceea ce americanii numesc "hubris". La câte nereguli au fost găsite pe pieţele financiare în lume, atitudinea publică a băncilor trebuie să fie alta, smerită.

Este greu, dacă nu imposibil, să ceri cetăţenilor sacrificii când practicile de business sunt certate în mod sistematic cu legea, cu morala chiar a afacerilor. De ce mai vorbim atunci de responsabilitate socială?

Când şeful Fed, Janet Yellen, când preşedintele BCE, Mario Draghi, când Christine Lagarde, directorul general al FMI, cer politici publice care să ţină cont de numărul mare al celor care pierd ("losers"), de inegalităţi flagrante, înseamnă că ceva nu este bine în adâncul finanţelor, în economiile multor state.

Ascensiunea curentelor politice extremiste în Europa, discursul populist din SUA arată că nu avem de-a face cu anomalii de scurtă durată.

Sper ca băncile de la noi, care nu ar pregeta să ducă România în faţa unor instanţe internaţionale din cauza Legii dării în plată, să renunţe la asemenea intenţii. Aşa ar fi înţelept.

Băncile trebuie să servească clienţii, să respecte ţările unde au afaceri prospere, nu numai ca retorică; trebuie să înţeleagă că fără clienţi îşi pierd obiectul muncii. Şi cetăţenii trebuie să fie mai informaţi, să nu accepte servicii financiare fără a înţelege termenii contractuali.

P.S.: Acest text exprimă opinii personale şi nu angajează CA al BNR.