DACĂ PARLAMENTUL O APROBĂ, PNL va contesta rectificarea bugetară la Curtea Constituţională

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 28 aprilie 2009

Liberalii i-au mandatat pe vicepreşedinţii Vosganian şi Chiţoiu să discute cu UDMR textul moţiunii de cenzură pe tema rectificării bugetare

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, ieri, că liberalii vor ataca la Curtea Constituţională a României (CCR) ordonanţa privind rectificarea bugetară dacă aceasta va fi adoptată în Parlament. Ludovic Orban a explicat: "Am solicitat grupurilor parlamentare ca, împreună cu UDMR, să depună sesizare de neconstituţionalitate. Motivele sunt încălcarea Constituţiei prin nerespectarea principiului autonomiei locale, principiu prevăzut în Constituţie, ca urmare a prevederilor legate de obligaţiile neconstituţionale impuse privi­toare la derularea bugetelor locale".

Prim-vicepreşedintele liberal a arătat că ordonanţa respectivă este o lege ordinară şi nu poate modifica Codul fiscal, care este o lege organică.

"O lege ordinară şi cu atât mai puţin o ordonanţă de urgenţă nu poate să modifice o lege cu caracter organic", a subliniat Orban, informează Agerpres, care a precizat că ordonanţa a fost aprobată fără consultarea reprezentanţilor autorizaţi ai autorităţilor locale.

Pe de altă parte, Orban a anunţat, la finalul Biroului Politic Central al partidului, că vicepreşedinţii liberali Varujan Vosganian şi Daniel Chiţoiu au fost mandataţi să negocieze cu UDMR textul moţiunii de cenzură pe tema rectificării bugetare.

Întrebat câte semnături s-au strâns pentru moţiune, prim-vicepreşedintele liberal a afirmat că mai sunt "trei sau patru" parlamentari PNL care nu au putut semna pentru că au fost plecaţi în străinătate şi a menţionat că semnăturile parlamentarilor UDMR vor veni după negocierile dintre reprezentaţii celor două formaţiuni politice pe marginea textului moţiunii. "Aşteptăm să fim susţinuţi de toţi acei parlamentari care, în conferinţele de presă, fie la nivel naţional, fie la nivel judeţean, s-au pronunţat împotriva introducerii impozitului fis­cal, a prevederilor din OUG 37, şi aşteptăm semnăturile lor pentru că altfel, toate declaraţiile lor, în frunte cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi terminând cu o serie de alţi parlamentari semnificativi ai PD-L, care prin judeţele lor s-au pronunţat împotriva introducerii impozitului forfetar, sunt demagogie curată şi înseamnă că, de fapt, susţin introducerea impozitului forfetar şi abuzurile grosolane împotriva principiului autonomiei locale şi a autorităţilor locale", a conchis Orban.

Senatorii şi deputaţii se vor reuni, astăzi, în plen comun, pentru a dezbate rectificarea bugetară şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb