"Dacă politicul nu ajută mediul de afaceri, măcar să nu-l încurce"

A consemnat Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii / 7 ianuarie 2022

Cristina Chiriac

Cristina Chiriac

(Interviu cu doamna Cristina Chiriac, preşedintele CONAF)

Trebuie să conştientizăm că ceea ce se întâmplă este efectul "delăsării" din ultimii ani, este de părere Cristina Chiriac, preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). În opinia domniei sale, a venit momentul scadenţei, la nivel European: "Criza sanitară ne-a arătat un sistem de sănătate deficitar, cu sincope şi slabe dotări, care s-a dovedit a fi supraaglomerat şi imposibil să facă faţă unei pandemii".

Cristina Chiriac spune că dacă mediul de afaceri nu poate să fie ajutat de politic, atunci măcar să nu fie încurcat. "Evident că este nevoie de o conlucrare permanentă şi susţinută între public şi privat, un dialog constructiv şi intens între decidenţii politici şi reprezentanţii mediului de afaceri pentru a identifica împreună soluţii la problemele apărute. Ceea ce ne dorim de mai bine de 20 de ani este predictibilitate şi înţelegere a faptului că business-ul nu se conduce pe baza deciziilor luate peste noapte, iar fiecare modificare, indiferent de natura sa, făcută la nivel guvernamental, ne influenţeză activitatea".

Reporter: Am încheiat al doilea an de pandemie... Cu ce sentiment trec oamenii de afaceri din România în 2022?

Cristina Chiriac: A fost un an greu, cu provocări multiple care ne-a făcut să ne adaptăm continuu unor condiţii incerte şi unor măsuri imprevizibile, cu efecte imediate. Efectele pandemiei s-au resimţit în toate domeniile de activitate, cu accente pregnante în unele sectoare care au avut de suferit restructurări masive sau chiar închiderea activităţii. Sunt însă şi domenii care se pot numi "câştigătoarele" crizei pandemice, identificând oportunităţi de creştere şi dezvoltare. Cred că indiferent de domeniul de activitate în care antreprenorii activează, sentimentul cu care trec în anul 2022 este de speranţă şi dorinţă ca "trauma" pandemică să nu se mai repete şi în anul ce va veni. La nivel personal, îmi doresc sănătate şi dacă am învăţat ceva în anul care tocmai a trecut a fost că "niciodată să nu spui niciodată" şi "întotdeauna poate fi şi mai rău", iar începând cu anul acesta îmi doresc reaşezare şi consolidare pe plan economic şi social.

Reporter: Cum a reuşit mediul de afaceri să traverseze 2021, având în vedere cele trei mari crize - cea a sănătăţii, criza energetică şi cea politică?

Cristina Chiriac: Într-adevăr, au fost trei crize, din care două, respectiv cea pandemică şi cea energetică, au afectat întreaga omenire. Cred că trebuie să învăţăm că inclusiv resursele de care dispunem nu sunt infinite şi adaptabilitatea la nou trebuie făcută cu înţelepciune şi chibzuinţă. Traversăm o perioadă de tranziţie în sfera energetică, ceea ce presupune schimbarea de paradigmă, iar o astfel de schimbare se face cu costurile pe care le resimţim cu toţii. Aşadar, trebuie să fim mai responsabili, să căutăm alternative şi nu în ultimul rând să identificăm rapid soluţii la problemele apărute în sectorul energetic. Doar prin investiţii masive în energie putem să reducem impactul schimbărilor climatice, al decarbonizarii şi al trecerii pe combustibili nepoluanti. Trebuie să conştientizăm că ceea ce se întâmplă este efectul "delăsării" din ultimii ani... iată, a venit momentul scadenţei la nivel european vorbind. Criza sanitară ne-a arătat un sistem de sănătate deficitar, cu sincope şi slabe dotări, care s-a dovedit a fi supraaglomerat şi imposibil să facă faţă unei pandemii. Din păcate, contextul general pandemic a produs pierderi de vieţi omeneşti şi a readus în atenţia noastră nevoia de a investi în sănătate, ca principal serviciu public oferit cetăţenilor oricărui stat. Totodată, criză politică declanşată la noi nu a făcut altceva decât să accentueze impredictibilitatea cu care mediul de afaceri s-a obişnuit deja, să pună presiune pe companii şi antreprenori, cărora deja le este extrem de greu să supravieţuiască crizelor amintite anterior şi a demonstrat imaturitate la nivel de factori politici, indiferent de coloratura şi apartenenţa doctrinală. Ca de obicei, mediul de afaceri a fost nevoit să se descurce singur, să se adapteze şi să îşi reconfigureze business-ul după propriile calcule şi estimări, încercând să supravieţuiască acestor trei crize suprapuse, cu efectele dintre cele mai diverse pe toate palierele de activitate economică.

Reporter: Care sunt domeniile câştigătoare ale acestui an şi care sunt cele pierzătoare?

Cristina Chiriac: Cu toţii suntem câştigătorii acestui an pentru că am reuşit să supravieţuim unui context cu care nu ne-am mai întâlnit niciodată. Turismul, transporturile şi domeniul ospitalităţii şi al restaurantelor sunt doar primele sectoare lovite dur de criza provocată de noul coronavirus.

Unda de şoc s-a resimţit în lanţ în zona de producţie şi desfacere, sectorul auto, fabricanţii de componente auto au anunţat suspendarea sau reducerea drastică a operaţiunilor. Acestora li s-a alăturat industria transporturilor, cea textilă, producătoare şi lista poate continua. În acelaşi timp, ramuri precum industria alimentară, industria farmaceutică sau industria chimică s-ar putea număra printre puţinii câştigători ai acestei crize, fabricile care operează în aceste domenii derulându-şi activitatea la capacitate crescută pentru a putea face faţă cererii, situaţie care se va perpetua probabil pe termen mediu. Şi pentru firmele de curierat starea de fapt actuală constituie o oportunitate. Expunerea economiei româneşti pe servicii IT&C, printre cele mai ridicate din Europa, constituie unul dintre avantajele des invocate în ultimii ani, lucru valabil şi în perioada următoare.

Reporter: Ce aşteaptă mediul investiţional de la noul Guvern?

Cristina Chiriac: Dacă nu poate să fie ajutat, măcar să nu fie încurcat! Cam la asta se aşteaptă mediul de afaceri, în general, de la spectrul politic. Evident că este nevoie de o conlucrare permanentă şi susţinută între public şi privat, un dialog constructiv şi intens între decidenţii politici şi reprezentanţii mediului de afaceri pentru a identifica împreună soluţii la problemele apărute. Ceea ce ne dorim de mai bine de 20 de ani este predictibilitate şi înţelegere a faptului că business-ul nu se conduce pe baza deciziilor luate peste noapte, iar fiecare modificare, indiferent de natura sa, făcută la nivel guvernamental, ne influenţeză activitatea. Economia românească nu funcţionează independent de contextul european, iar activitatea mediului de afaceri nu poate funcţiona desprinsă de deciziile guvernamentale.

Reporter: Cum caracterizaţi cadrul fiscal actual şi ce noi măsuri ar trebui adoptate?

Cristina Chiriac: Cred că va fi nevoie să fie continuate măsurile de înlăturare a efectelor crizei pandemice care ţintesc populaţia şi operatorii economici, în vederea recuperării pierderilor înregistrate de companii, identificarea pe mai departe a schemelor de finanţare care să susţină mediul de afaceri în vederea creşterii productivităţii muncii, pentru că doar astfel, în viziunea mea, se pot crea premisele pentru susţinerea unei creşteri economice inteligente, sustenabile şi incluzive. Să nu uităm de crearea unei politici fiscale predictibile pentru susţinerea şi adaptarea mediului de afaceri la provocările ridicate de criza sanitară, simplificarea fiscalităţii şi fluidizarea proceselor interne, pentru a crea premisa unei creşteri economice durabile.

Reporter: Ce sfaturi le daţi tinerilor care doresc să se lanseze în afaceri (care este domeniul pe care ar trebui să mizeze şi care sunt primii trei paşi ca să reuşească)?

Cristina Chiriac: Tinerii trebuie să înţeleagă faptul că în afaceri nu este întotdeauna vorba numai de succes. Trebuie să ştii că cazi, ca apoi să te ridici, să transformi fiecare eşec într-o revenire spectaculoasă şi fiecare încercare într-o oportunitate. Tinerii trebuie să aibă curaj şi să se lanseze în afaceri în domeniul pe care ştiu şi cred că pot să îl coordoneze. Ei trebuie să înţeleagă că poţi reuşi acolo unde te pricepi şi unde te-ai pregătit temeinic, nu acolo unde îţi dau alţii sfaturi.

Reporter: Cum a ajutat/dezavantajat digitalizarea mediul investiţional?

Cristina Chiriac: Digitalizarea reprezintă evoluţia viitoare a oricărui business. Pandemia nu a impus doar lucrul de acasă. I-a determinat pe managerii companiilor să se concentreze pe digitalizare. Şi aici nu este vorba doar despre vânzări online, ci şi despre deservirea clienţilor la distanţă. Digitalizarea înseamnă un număr mare de instrumente care eficientizează muncă în cadrul unei companii şi face deja parte din viaţa companiilor şi aduce nu doar noi modele de afaceri, dar şi eficientă în procesele de business, de la cele din departamentele de producţie şi operaţional, până la cele din marketing şi vânzări.

Reporter: Cum apreciaţi restricţiile care au fost luate de autorităţi de-a lungul anului?

Cristina Chiriac: Antreprenorii au o capacitate extremă în ceea ce priveşte anduranţa. Au fost atât de tăvăliţi în aceşti 30 de ani, încât nu ştiu să se plângă. A fost greu. Din toate punctele de vedere. Restricţiile, chiar dacă au fost discutabile, la nivel personal sau la nivelul activităţii economice, ele au fost necesare!

Reporter: Cum vedeţi măsurile prin care Guvernul i-a susţinut pe antreprenori?

Cristina Chiriac: Majoritatea antreprenorilor cred că măsurile de sprijinire a afacerilor luate de Guvern în pandemie au fost utile, dar insuficiente şi subfinanţate, iar un exemplu concret îl reprezintă măsură 2, încă nefinalizată. Peste 3000 de companii româneşti încă aşteaptă un răspuns, despre măsura 3 nici nu mai aduc vorba, pentru că deja se ştie. Cred că este important să privim către viitor, nu către trecut, şi să învăţăm din lecţiile anului trecut, pentru a nu mai repeat greşelile şi în acest an, mai ales în contextul în care predicţiile pentru 2022 se anunţă extrem de grele pentru antreprenori. Continui să spun că este nevoie de consultarea permanentă a mediului de afaceri de către oficialităţi, pentru că doar astfel se pot lua măsuri în cunoştinţă de cauză, cu efectele scontate. Alfel, iar vom asista la un "dialog al surzilor" în care mediul de afaceri reclamă impredictibilitate şi guvernul mimează sprijin şi susţinere. Cred că mai presuns de toate trebuie să ne întrebăm cât de important este mediul de afaceti pentru guvern şi pentru politicieni. Dacă reuşim să răspundem sincer la această întrebare, atunci ar trebui să vedem şi măsuri de susţinere a mediului de afaceri, şi când spun măsuri de susţinere nu mă refer la ajutoare financiare, ci la acele măsuri care să ajute la dezvoltarea mediului de afaceri din România.

Reporter: Mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pai , tocmai asta este menirea cozilor de topor , sa incurce , sa saboteze , sa faca partie intereselor straine , ce ne tot facem ca nu stim !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb