DAN BARNA: "Ne suflecăm mânecile şi ne apucăm de treabă"

A.B.
Politică / 23 decembrie 2020

"Ne suflecăm mânecile şi ne apucăm de treabă"

Copreşedintele Alianţei USR-PLUS, Dan Barna, consideră că România nu îşi mai permite povestea coaliţiilor din ultimii 30 de ani care au fost reprezentat doar exerciţii de comunicare şi că partidele din coaliţie trebuie să îşi suflece mânecile şi să se apuce de treabă, transmite News.ro.

Barna a declarat, miercuri seară, că după zeci de ani în care PSD s-a aflat la conducerea ţării nu mai există timp şi nu mai există răbdare.

"Prin votul parlamentul tocmai am atins obiectivul pe USR în 2016 şi l-a propus, eu în 2017 când am preluat preşedinţia partidului am lansat o platformă USR la guvernare. Iată că astăzi USR-PLUS ajunge la guvernare, votul Parlamentului de astăzi şi majoritatea care a legitimat acest vot confirmă atingerea acestui obiectiv. Continuăm să avem această poziţie de a aducem reformele de care are Românie în realitate pentru că după zeci de ani în care PSD a fost majoritar în conducerea acestei ţări, nu mai există timp şi nu mai există răbdare", a afirmat Barna.

El a precizat că aproape 70 la sută din programul de guvernare al USR-PLUS se regăseşte în programul de guvernare.

"Aproape 70 la sută din programul de guvernare al USR-PLUS se regăseşte în programul Guvernului şi acesta este un lucru de care suntem mulţumiţi. Următoarea perioadă este critică pentru că într-adevăr trebuie să începem să muncim şi să reuşim să avem acel acord şi acel spirit de colaborare atât de necesar pentru că nu ne mai permitem povestea coaliţiilor din cei 30 de ani care au fost în mare parte, din păcate pentru România, doar exerciţii de comunicare. Ne suflecăm mânecile, ne apucăm de treabă sunt foarte optimist, avem resursa umană valoroasă necesară, lucrurile arată bine pentru următorii ani în România", a explicat Barna.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. "Ne suflecăm mânecile şi ne apucăm de treabă"

    Adica, intr-un timp scurt trebuie sa furam cat se poate de mult! Asta pe de-o parte! Pe de alta parte, trebuie sa "ne reformeze", adica sa ne restranga drepturile si libertatile cat pot de mult, in functie de cat putem suporta! Iar "mamaliga" se stie ca rabda si accepta multe! Mult prea multe!  

    1. Dupa declaratia OCHIOSULUI,FRED si BARNA,cum ca ei isi vor sufleca manecile si se vor apuca de treaba,urgent trebuie infiintata o Clinica Medicala la Parlament,precum si un centru care sa vanda Hartie Igienica.Dela atata "munca",cei din PNL,USR si UDMR,vor face BATAI IN PALMA,si pentru a se sterge de SUDOAREA,care v-a curge si pe maini,vor trebui consultati de medici. Dupa ",vor fi storsi de la atata munca" si se vor refugia in CARCIUMA deschisa de ORBAN in biroul sau,apoi vor merge sa manance la RESTAURANTUL Parlamentului,unde mancarea este gratis.Nu stiu ce metoda vor gasi ca si DOAMENELE sa fie Satisfacute,asa ca vor trebui sa il consulte pe GINECOLOGUL VOICULESCU. Trai Neneaca !

    Cum ati putut numi la Ministerul Dezvoltarii pe cel care a fost Ministrul Sanatatii sub Chioru si INCHIDEA SPITALELE pe numele lui= Cseke Attila. Cat de PRESURI de STERS PICIOARELE SUNTETI?!!!

    RUSINEEEEEEE Kelemen HUNOR: in tot UDMR nu gaseai un om cinstiti si priceput sa-l propui la Ministerul DEZVOLTARII ??? Cum ai putut sa-l propui pe Cseke Attila=cel ce inchidea SPITALE pe vremea lui PETROV???!!!

    ASA te-a sfatuit Viktor Orban cand te-ai dus in Ungaria? [sincer ma indoiesc] 

    1. ....tara noastra are/ Intrevad prin veacuri a ei inaltare [spunea un poet]

      D-na Diana Sosoaca daca cititi aceste randuri si cele de mai sus luati atitudine doamna; altfel va fi vai si amar de DEZVOLTAREA acestei tari. PUteau sa numeasca pe oricine la Dezvoltare numai pe Attila NEM ! 

      Ce vrei sa le pui AUR in cap? Nici nnu e greu. Imi pare rau ca nu am votat AUR!

    "La treaba mare!" vreti sa spuneti...

    AUR pe cap sa va puneti...  

    Vezi-ti BARNA din ochiul tau

    Caracatita maghiara

    A cuprins intreaga tara  

    Nicio Masa fara peste 

    UDMR PORUNCESTE 

    mincinosule

    iti place puterea si in consecinta vrei sa ne aburesti cu minciunile tale de 2 bani 

    ar trebui sa-ti faci singur felul,mare rahat imputit ce esti 

    tu si cativa din cloaca ajunsa la putere o sa ne luati si putinul pe care-l mai aveam:INCREDEREA IN VIITOR! 

    RUSINE! 

    STAI LA MASA SI GUVERNEZI CU UNUL CARE CERE APROBAREA DE LA BUDAPESTE PENTRU TOT CE GANDITI IN CLOACA VOASTRA CU PATURA IN CAP! 

    NU-TI ESTE RUSINE 

    TI-AI BATUT JOC DE TOATE VALORILE TINERE DE CARE AI AVUT PARTE IN PARTIDUL TAU NUMAI SA INDEPARTEZI CONCURENTA! 

    TE ASEZI LA MASA GUVERNARII CU F MULTE NULITATI/GROPARI CA TINE SI NE ABURESTI AIUREA!

    LASA-NE SI DUTE UNDE VEZI CU OCHIUL! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb