DAN BARNA: "Noi nu vrem să intrăm la guvernare doar pentru a fi prezenţi"

I.A.M.
Politică / 19 octombrie 2019

Dan Barna (Sursă foto: Twitter)

Dan Barna (Sursă foto: Twitter)

Liderul USR, Dan Barna, a afirmat că, în opinia sa, guvernarea Orban va fi una "slabă, pentru că majoritatea parlamentară nu poate să-l ajute". "Noi nu vrem să intrăm la guvernare doar pentru a fi prezenţi. Actuala majoritate nu are nicio premisă să poată să facă reforma de care are România nevoie, e o realitate foarte clară", a spus Barna, potrivit News.ro.

"Suntem foarte consecvenţi cu ceea ce spunem şi ceea ce se întâmplă, şi anume obiectivul este acela al anticipatelor, am discutat cu preşedintele Iohannis, a spus că şi dânsul susţine acest lucru, dar că nu putem să menţinem - şi aici cumva există un acord - în continuare guvernarea Dăncilă şi atunci obiectivul era să fie numit un guvern, Ludovic Orban a fost opţiunea preşedintelui, care să aibă un mandat, chiar preşedintele s-a exprimat, un mandat de tranziţie, cumva temporat, care să adopte bugetul, să organuzeze alegerile prezidenţiale, după care să discutăm despre anticipate pentru că perspectiva ca acest guvern să stea un an de zile, ca acest guvern să înceapă să deconteze din nou dificultăţile rămase după guvernarea PSD nu va face decât să ne aducă perspectiva ca PSD să se întoarcă din nou la anul la guvernare", a afirmat Dan Barna, vineri seară, într-o emisiune la TVR 1.

El a reiterat condiţiile pentru a susţine învestitura Guvernului în Parlament: alegerea primarilor în două tururi, "Fără penali în funcţii publice", recursul compensatoriu şi ca discuţia privind comisarul european să aibă loc în Parlament, informează aceiaşi sursă.

"Domnul Orban a fost foarte deschis la această abordare, a spus că vor susţine şi ei... E greu de spus în momentul de faţă (dacă are majoritatea - nr.r), lucrurile sunt complicate, PRO România a anunţat că nu va vota acest guvern, deci din start vorbim despre o posibilitate de a se genera majoritatea alternativă, pornind de la ceea ce s-a întâmplat la moţiune, diferită, adică nu mai există aceeaşi majoritate ca la moţiune şi din perspectiva aceasta lucrurile sunt destul de complicate (...) Niciun moment n-am spus că voturile USR sunt aşa, punguţa cu doi bani", a spus Barna.

Întrebat dacă Orban este elementul revigorator pentru clasa politică românească, el a spus: "Asta urmează să dovedească".

"Din punctul nostru de vedere, guvernarea Orban va fi o guvernare slabă pentru că majoritatea parlamentară nu poate să-l ajute (...) Noi nu vrem să intrăm la guvernare doar pentru a fi prezenţi. Actuala majoritate nu are nicio premisă să poată să facă reforma de care are România nevoie, e o realitate foarte clară. După alegeri, vom avea o realitate parlamentară pe care se poate constitui un guvern care să poată să facă reforme", a susţinut el, conform News.ro.

Întrebat dacă USR i-a reevaluat pe Ponta şi Tăriceanu, Barna a spus: "O majoritate parlamentară care trânteşte un guvern este evident o majoritate de conjunctură, care rezultă dintr-o sumă de interese divergente ale partidelor".

"Eu nu o să guvernez niciodată cu Tăriceanu, ca să fie foarte clar mesajul. Nu există nicio reevaluare, USR este împotriva PSD, este împotriva acestui PSD-ism care domină România şi suntem alternativa proaspătă a politicii româneşti", a mai spus Barna.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb