Dan Bucşa a fost desemnat de "UniCredit" să preia conducerea echipei sale de cercetare din Europa Centrală şi de Est (ECE), în calitate de economist-şef pentru ECE, începând cu 17 noiembrie, potrivit unui comunicat al băncii.
El îl va înlocui pe Lubomir Mitov, care a demisionat din funcţie pentru a se muta în Washington DC şi care va continua să aibă un rol consultativ în relaţie cu "UniCredit".
În calitate de economist-şef pentru ECE al "UniCredit", Dan Bucşa va fi responsabil pentru cercetarea macroeconomică a Grupului cu privire la regiunea ECE şi îşi va desfăşura activitatea la Londra. El îi va raporta lui Erik F. Nielsen, economist-şef al Grupului "UniCredit", menţionează banca.
În ultimii cinci ani, Dan Bucşa a lucrat ca Lead CEE Economist al "UniCredit" în Londra şi, înainte, în cadrul "UniCredit Bank" România. Înainte de a lucra în sectorul privat, a predat la Universitatea de Studii Economice din Bucureşti şi a lucrat în departamentul de modelare şi prognoză macroeconomică al Băncii Naţionale a României (BNR), unde a fost implicat în elaborarea cadrului de prognoză pentru ţintirea inflaţiei. Deţine un doctorat în macroeconomie şi un masterat în finanţe de la Universitatea de Studii Economice din Bucureşti.