Deputatul conservator Sergiu Andon a anunţat ieri că va ataca la Curtea de Apel Bucureşti decizia Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) care a respins contestaţia liderului Partidului Conservator, Dan Voicules-cu. Termenul este de 30 de zile din momentul primirii deciziei CNSAS de către Sergiu Andon. El a subliniat însă că va ataca decizia Colegiului CNSAS în mai puţin de 30 de zile, iar "lucrarea va fi foarte serioasă".
Sergiu Andon a susţinut că au apărut elemente noi de nelegalitate în decizia CNSAS, îndeosebi în ceea ce priveşte maniera în care a fost anunţat rezultatul şi votul dat asupra contestaţiei depuse de Dan Voiculescu. "Votul CNSAS este unul politic. Cei care au votat pentru respingerea contestaţiei nu puteau vota decât în baza unui vot politic sau a unei ranchiune, cum este cazul lui Mircea Dinescu. Votul nu trebuia anunţat public şi este discutabil dacă trei din nouă înseamnă majoritatea", a susţinut Andon, citat de Rompres.
Colegiul CNSAS a respins, ieri, contestaţia depusă de preşedintele conservatorilor, Dan Voiculescu, cu privire la faptul că CNSAS a decis că a făcut poliţie politică. Purtătorul de cuvânt al Colegiului CNSAS, Cazimir Ionescu, a declarat că această contestaţie a fost analizată "îndelung" de membrii colegiului.
Deoarece a fost egalitate de voturi - trei pentru, trei împotrivă, trei abţineri - s-a aplicat articolul 24 din Regulamentul de funcţionare al CNSAS, care prevede că, în asemenea cazuri, votul preşedintelui de şedinţă decide, a precizat Ionescu. Şedinţa de ieri a CNSAS a fost prezidată de Claudiu Secaşiu, care a dat un vot de respingere.
Cazimir Ionescu a afirmat că modificarea opţiunii unor membri ai CNSAS a fost cauzată de "unele discuţii privind dovezile clare de poliţie politică şi de cazuri precum cel al Floricăi Bejenariu". "Legea trebuie să stabilească o departajare între situaţia în care un colaborator a adus prejudicii din perspectiva drepturilor omului unor persoane nominalizate şi cea în care a fost forţat să facă note în urma unui şantaj", a adăugat Ionescu.
Pe 20 iunie, Colegiul CNSAS i-a înmânat lui Dan Voiculescu decizia conform căreia liderul conservator a făcut poliţie politică, decizie contestată de avocatul său, Sergiu Andon. Liderul PC consideră că opinia CNSAS potrivit căreia a colaborat cu fosta securitate este o diversiune politică apărută cu câteva zile înainte ca el să fie desemnat vicepremier.