DĂNCILĂ: "România trebuie să depăşească foarte repede criza autorităţilor răspunzătoare de siguranţa cetăţeanului"

M.I.
Politică / 31 iulie 2019

Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat astăzi, referindu-se la Cazul Caracal, că România trebuie să depăşească foarte repede această criză a autorităţilor răspunzătoare de siguranţa cetăţeanului. Dăncilă a declarat război criminalităţii şi a solicitat clasei politice să se implice în lupta împotriva criminalităţii.

"Se împlinesc deja cinci zile de când vestea cutremurătoare a întâmplărilor din Caracal ne-a lovit. Este un caz şocant, o tragedie care ne-a zguduit pe toţi. Cu toţii suntem, înainte de orice, oameni, cu toţii avem familii, rude de care ne îngrijim şi pe care vrem să le ştim bine. şi este firesc să ne doară imaginea unei cruzimi de nedescris, dar şi a unei incapacităţi din partea celor care ar fi trebuit să acţioneze cu responsabilitate, cu grijă şi cu maximă atenţie pentru siguranţa şi viaţa unui copil", a afirmat Viorica Dăncilă, conform News.ro.

Dăncilă a spus că "nu putem da timpul înapoi, dar putem privi înainte".

"România trebuie să depăşească foarte repede aceasză criză a instituţiilor răspunzătoare de siguranţa cetăţeanului, să reparăm ce e de reparat, să înlocuim ce e de înlocuit, să le facem cât mai repede să funcţioneze aşa cum ar fi trebuit să funcţioneze acum cinci zile şi din păcate n-au făcut-o. Trebuie să ne adunăm toate forţele, instituţii ale statului, forţe politice, ONG-uri, români să luptăm împotriva criminalităţii, împotriva tuturor actelor care ne pun în pericol siguranţa şi ne lezează drepturile fundamentale. Putem să mişcăm lucruri, putem porni reforme şi asta vom face", a mai spus premierul.

"Trebuie să ne adunăm toate forţele - instituţii ale statului, forţe politice, ONG-uri, români - să luptăm împotriva criminalităţii, împotriva tuturor actelor care ne pun în pericol siguranţa şi ne lezează drepturile fundamentale. Putem să mişcăm lucruri. Putem porni reforme. Şi asta vom face", a subliniat prim-ministurl.

Dăncilă a prezentat un sumar actualizat al măsurilor luate în ultimele zile în acest caz:

"1. A fost demisă conducerea instituţiilor implicate în proces, şi au avut loc demiteri pe întreg lanţul de acţiune şi decizie. Şeful STS şi ministrul Afacerilor Interne au demisionat, de asemenea.

2. Am cerut încă din primele ore ca ministrul de Interne să meargă la faţa locului şi să coordoneze personal ancheta. S-au mobilizat toate resursele necesare pentru o muncă de analiză temeinică.

3. Am cerut MAI un raport minut cu minut al întâmplărilor, pentru aflarea adevărului, discutarea cazului în CSAT şi luarea măsurilor urgente.

4. Am cerut o şedinţă de CSAT cât mai repede posibil. Analiza raportului MAI şi a luării deciziilor în ceea ce priveşte STS în acest caz a fost încă de la început obligatorie.

5. Am decis încă de sâmbătă înfiinţarea unui grup de lucru interinstituţional condus de domnul Raed Arafat, cu competenţe de analiză şi elaborare a unui plan de măsuri urgente pentru eficientizarea timpilor de răspuns în situaţii critice la nivelul întregului aparat de stat. Au existat deja întâlniri ale grupului de lucru, în urma cărora s-a elaborat un plan de direcţii, care urmează a fi discutate pentru implementare.

6. Am hotărât să solicit convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară ca Executivul să le implementeze prin ordonanţă de urgenţă.

7. Am trimis Corpul de control al Prim-ministrului într-o anchetă specială în ceea ce priveşte activitatea poliţiştilor 112 şi în maxim o săptămână voi avea un raport. Când vorbim de o eroare umană care a viciat procesul de salvare a copilului, este obligatoriu ca organele de justiţie să acţioneze. Cei vinovaţi trebuie să suporte implicaţiile legale.

Toţi funcţionarii statului care au ca atribuţie de serviciu siguranţa cetăţeanului, salvarea oamenilor, trebuie să înţeleagă că în cazuri ca cel al Luizei şi Alexandrei, dacă nu faci totul ca să le salvezi, porţi o parte din vina morţii lor şi vei fi judecat pentru aceasta.

8. L-am propus pe domnul Mihai Fifor pentru preluarea interimatului la Ministerul de Interne.

L-am mandatat să pornească o serie de controale în toate inspectoratele de poliţie judeţene din ţară. Am cerut declanşarea unei operaţiuni de reinstaurare a ordinii publice, creşterea efectivelor, reintroducerea postului de sectorist, mai mulţi agenţi de poliţie în spaţiile publice, în permanenţă.

9. Am solicitat, de asemenea, un raport al tuturor cazurilor de răpire existente în ţară, în acest moment, la poliţie. Acord o maximă atenţie acestui subiect şi voi dispune alocarea tuturor resurselor necesare, într-un cumul de eforturi, pentru soluţionarea imediată a acestor cazuri.

10. Am cerut crearea registrului persoanelor cu agresiuni sexuale la activ şi am dispus monitorizarea lor în permanenţă. Ne axăm pe prevenţia recidivelor şi de aceea ne vom concentra pe monitorizarea continuă a acestor cazuri unde a existat un precedent.

Sunt 10 măsuri imediate, luate în decurs de mai puţin de 5 zile. Vor urma şi alte măsuri importante pentru a-i pedepsi pe cei ce au greşit şi pentru a pune bazele solide a unei reforme a sistemului. Pentru a fundamenta ceea ce începe în aceste zile: o luptă nemiloasă cu orice factor care interferează sau care atentează la periclitarea următoarelor principii: Lege, Ordine, Siguranţă".

Dăncilă a mai anunţat că a solicitat ministrului de Interne urgentarea promovării proiectului de lege privind căutarea persoanelor dispărute, aflat în avizare în acest moment în cadrul Ministerului şi că va solicita Parlamentului procedură de urgenţă pentru acest proiect, transmite sursa citată.

"Am cerut, totodată, Ministerului de Interne şi domnului Raed Arafat să prezinte planul de măsuri referitor la comasarea dispeceratelor între Poliţie, SMURD, Pompieri, Ambulanţă. Am mai dispus ca în zilele imediat următoare să se prezinte măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Legii registrului agresorilor sexuali. Asta înseamnă, în primul rând, evaluare rapidă a necesarului logistic şi bugetar, pentru evidenţa concretă a tuturor celor care se fac vinovaţi de asemenea infracţiuni", subliniat prim-ministrul.

"Sunt femeie, sunt mamă, am crescut un copil, ştiu ce înseamnă grija, ştiu câtă nevoie avem să ne ştim copiii şi familia în siguranţă. De aceea mă voi implica personal în această reformă. Voi urmări şi voi coordona toate eforturile de eradicare a acestor fenomene. Fără milă, fără menajamente, fără compromisuri şi fără amânări, declar război împotriva criminalităţii! Aceste probleme nu sunt de ieri sau de azi, trenează de ani de zile şi nu putem vorbi de nevinovaţi. Vinovaţi sunt toţi cei care au putut să facă ceva şi nu au făcut. A existat până acum o concentrare exclusivă pe lupta anticorupţie, iar lupta împotriva criminalităţii a rămas în plan secund. Nu putem accepta acest lucru. Lupta împotriva corupţiei trebuie să continue, dar trebuie să o canalizăm - din zona de spectacol şi de alocare exclusivă de resurse şi atenţie - către zona de prevenţie, către instituirea unor mecanisme care să controleze şi să prevină acest fenomen. Iar primul lucru pe care trebuie să-l protejăm este viaţa", a conchis Viorica Dăncilă, conform aceleiaşi surse.

Premierul a cerut clasei politice şi tuturor factorilor responsabili în acest demers să se implice în acest război împotriva criminalităţii presupune ca alături de prim-ministru să vină toţi cei care vor ca siguranţa să devină o prioritate.

"Nu mai este vorba despre a fi oameni politici, ci despre a fi oameni. Chem alături de noi şi organizaţiile non-guvernamentale care activează în domeniul combaterii violenţei domestice, a traficului de persoane, a abuzurilor, în domeniul protecţiei minorilor. Le invit la Guvern pentru ca, împreună cu specialiştii din ministere, să găsim soluţiile corecte. Să reparăm ceea ce este atât de profund greşit", a subliniat Dăncilă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cititi ceva mai bine...

    Dancila corupista sefa vorbeste din suflet.....Ma faci sa rid doamna Elena Ceausescu in revenire completa !!!

    Sa intreb ce s-a intimplat cu statutul politistului ? De ce un politist nu poate face uz de arma ? Pentru ca interlopii PSD (mai ales cei mai colorati de la natura) isi permit sa faca nunta pe strazile din Caracal, Alexandria, Rosiorii de Vede cu cei din partid. Cind te duci la politie si faci reclamatie la ora 5 pm ca ai fost blocat pe strada cutare din Alexandria de o nunta si ti-au scuipat masina si batut cu miinile in geam ca sa te cari de acolo ca ei danseaza pe strada, politia raspunde simplu: DAAAA, o sa vedem !!!! 

    Rusine politiei romane corupte de PSD si acolitii lor din Teleorman !!! 

    Rusine sa va fie doamna prim-ministru pentru moartea acester copile nevinovate !!! 

    Nesimtirea si coruptia au propagat tot ceea ce vreti sa corectati acuma repede pe dinainte.... 

    Spaga luata de seful politiei din Caracal si Alexandria si domeniile lui Dragnea nu le includeti in masurile pe care trebuie sa le luati ?

    Desigur, trebuie dovezi....Nici macar nu ati avut timp sa lasati justitia in pace....Erati ocupati, partidul lucreaza pentru cetateni: oameni morti si nemultumire generala este rezultatul.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb