Dăncilă: Vom adopta majorarea alocaţiilor pentru copii

V.I.
Politică / 15 februarie 2019

Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, astăzi, că a discutat cu ministrul Muncii despre ordonanţa de urgenţă prin care să se reglementeze majorarea alocaţiilor pentru copii, spunând că aceasta va fi adoptată. Dăncilă a menţionat că majorarea ar urma să se aplice începând cu 1 martie, nefiind luată în calcul o prorogare.

Dăncilă a spus că nu se poate finanţa majorarea alocaţiilor din bugetul asigurărilor sociale.

"După cum ştiţi, tot noi am identificat soluţia prin a lua din deficit şi a creşte alocaţiile. Mai mult, legea alocaţiilor de stat este Legea 61/1993, bineînţeles cu modificările şi completările ulterioare, mai ales la articolul 3. Deci ca să putem modifica alocaţiile pentru copii, trebuie să dăm o ordonanţă de Guvern, o ordonanţă de urgenţă, în care să reglementăm calculul acestor alocaţii", a afirmat Dăncilă.

Ea a adăugat că aceste alocaţii ar urma să crească de la 1 martie.

"Încă o dată mă uimeşte faptul că se dă dovadă de atâta neseriozitate, să spui că iei din excedent, excedentul care îl ai la sfârşitul anului, în ultimul trimestru, şi să creşti alocaţiile cu 1 martie mi se pare un lucru total neserios", a continuat Dăncilă.

Dăncilă a afirmat că a vorbit cu ministrul Muncii şi va fi adoptată această ordonanţă de urgenţă, nefiind luată în calcul prorogarea acestei măsuri.

Ea a mai spus că deficitul este 2,76, deci fiind sub 3% se încadrează în normele europene.

PSD a anunţat, după decizia din Parlament privind mărirea alocaţiilor pentru copii la propunerea PNL, că va creşte alocaţiile pentru copii şi va îndrepta lucrurile făcute prost de opoziţie, calificând demersul liberalilor ca fiind "pur demagogic", pentru că aceştia "nu înţeleg legile şi economia", ceea ce face amendamentul "inaplicabil".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Vai ce i-au incurcat alocatiile .La pensii speciale au gasit bani.Unde o fi deontologul comentac cu fixatie pe SRI sa-i explicam ce lupta duc tovarasii lui cu sistemul :)

    1. Tovarășii tăi bolșevici au rămas fără vitamina D. Urmează și celelalte litere.

      Sigur nu ai incurcat borcanele ? Mai citeste o data :)

      :) Eu sigur nu. :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb