Parlamentarii văd, în general, democraţia directă drept un afront asupra puterii şi autorităţii lor, a afirmat Dane Waters, strateg politic american, scriitor şi promotor al democraţiei directe, în cadrul unei conferinţe organizate de Democracy International pe subiectul referendumurilor din ciclul electoral american din acest an.
Waters a declarat: "Este un trend continuu în Statele Unite, cel puţin aşa văd eu, asaltul asupra procesului de iniţiativă (cetăţenească). Puţin background: democraţia directă este prezentă într-o formă în toate cele 50 de state (americane), dar doar în jumătate sau chiar mai puţin de jumătate alegătorii au abilitatea de a pune chestiuni concrete pe buletinele de vot. Dar, după cum ne imaginăm cu toţii, parlamentarii văd democraţia directă drept un afront asupra puterii şi autorităţii lor, deci cu fiecare ciclu electoral depun din ce în ce mai multe eforturi pentru a face procesul mai dificil de utilizat. Asta printr-o combinaţie de schimbare a cerinţelor şi adăugire de restricţii suplimentare (creşterea numărului necesar de semnături, de exemplu - n.r.). Dar acum este şi vorba despre încercarea de a limita problemele care ajung pe buletinele de vot".
Chestiunile despre care vorbeşte Waters şi care pot ajunge pe buletinele de vot în statele americane care au un astfel de proces de iniţiativă variază: în Florida, de exemplu, cetăţenii pot iniţia doar amendamente ce vizează modificarea Constituţiei statale. În New Mexico, cetăţenii pot iniţia doar referendumuri prin care să se respingă (drept de veto) o lege sau măsură aprobată de legislativul statal. În acelaşi timp, în California, pentru a încerca modificarea Constituţiei statale, iniţiatorii trebuie să colecteze un număr imens de semnături, peste 997.000 de semnături, în timp ce în South Dakota este nevoie de 260.900 de semnături.
În alegerile din 3 noiembrie din Statele Unite, pe buletinele de vot s-au aflat 120 de modificări ale reglementărilor statale iniţiate de cetăţeni, cel mai scăzut număr din 1980 încoace.
Una dintre măsurile adoptate în Oregon, în noiembrie, este legalizarea utilizării ciupercilor halucinogene. De altfel, Oregon este primul stat american care a modificat prin iniţiativă cetăţenească legislaţia anti-drog, decriminalizând posesiunea minoră de orice fel de droguri.
"Este un trend care poate este popular în Oregon de ceva timp, dar dacă te uiţi la sondajele naţionale oamenii s-au săturat să vadă oameni trimişi la închisoare pentru droguri. Impactul disproporţionat este masiv şi cred că procesul de iniţiativă cetăţenească este unul din singurele moduri prin care avem această acceleraţie a politicii anti-drog. Lobby-ul este mult mai puternic în legislativ decât prin procesul de iniţiativă", a afirmat şi Sam Chapman, campaign manager în Oregon.
În acelaşi timp, pe buletinele de vot din Arkansas, Florida şi North Dakota au existat puncte ce vizau blocarea unor legislaţii statale ce subminează la rândul lor procesul de iniţiativă cetăţenească.
O altă măsură aprobată în noiembrie prin referendum, în Florida, ,cu 61% din voturi, puţin peste pragul de 60% necesar pentru aprobare, a fost majorarea salariului minim la 10 dolari/oră, de la 8,56 dolari, începând cu septembrie 2021, iar apoi cu câte 1 dolar/an, în fiecare septembrie, până la 15 dolari/oră.
Benjamin Pollara, strategul politic democrat din spatele campaniei pentru majorarea salariului minim, a precizat că aceasta este probabil ultima iniţiativă de modificare a Constituţiei statale pe care o vor mai vota cetăţenii din Florida pentru ceva timp.
"Este rezultatul legislaţiei adoptate de legislativul din Florida şi semnată de guvernator în ultimele două sesiuni, care a făcut ceea ce era deja un proces destul de restrictiv şi scump, care necesita multe semnături (...) şi trecerea acelui prag de 60%... (...) Legile adoptate au făcut totul exponenţial mai dificil şi mai scump. Florida a trecut în ultimii 20-30 de ani către o hegemonie republicană, de dreapta, aproape completă, în legislativul nostru de stat. Ultimul stop către acest pol de putere de dreapta a fost până recent Curtea Supremă din Florida care avea până acum doi ani o majoritate moderată, progresistă, de 4-3. O parte din judecători au fost forţaţi să se retragă pentru vârstă înaintată, deci trei s-au pensionat, iar Ron DeSantis, guvernatorul nostru republican a putut să numească acei trei judecători, ceea ce a omorât din faşă câteva chestiuni care puteau să ajungă pe buletinele de vot", spune Pollara, care s-a ocupat în 2016 de referendumul care a legalizat consumul în scopuri medicale de marijuana.
Procesul de iniţiativă cetăţenească este o reprezentare veridică a ceea ce oamenii vor şi pentru ce sunt pregătiţi, a mai adăugat Sam Chapman.
"În teorie, acela este procesul legislativ. În realitate ştim că este exact opusul: cei care au putere şi bani pot să impună ce vor. Foarte rar un număr destul de mare de oameni adună destui bani ca să facă ceva prin legislativ", a spus el.
Pollara consideră, la rândul său, că parlamentarii americani nu vor ca cetăţenii să adopte legi, de aici demersurile de a submina procesul de iniţiativă cetăţenească.
"Parlamentarilor nu le plac aceste lucruri aşa că le-au făcut din ce în ce mai dificile de pus pe buletinele de vot. Rezultatul este că s-au îndepărtat tot mai mult de spiritul iniţiativei cetăţeneşti. Parlamentarii nu vor ca cetăţenii să adopte legi, punct", a conchis Benjamin Pollara.
1. Asta se va schimba
(mesaj trimis de Cristian în data de 03.12.2020, 05:40)
In noul model de societate propus / impus de globalisti, democrația, Parlamentul sunt văzute ca "pietre de moară", piedici în calea progresului, prin urmare vor fi reduse la minimum. În noua societate globalist- progresist-comunista, pentru a pastra iluzia de democrație, Parlamentul nu va fi desființat, dar rolul său va fi restrâns și redus la statutul de "organ consultativ" (ne-obligatoriu) în materie legislativa, guvernarea urmând a se exercita cu mijloace de forță cunoscute în pandemie precum decretele prezidențiale sau ordinele de ministru. Constituțiile statelor vor trebui deci modificate "sa corespundă mai bine vremurilor". Se lucrează deja la asta cu ajutorul parlamentelor actuale, de asta e așa mare bătălie pentru putere. Exista o agendă de modificare legislativă care nu poate suferi întârzieri și care, în niciun caz, nu se poate împiedica in drepturile cetățenești.
1.1. Haha (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 07:03)
In Romania in afara de ordonante de urgenta sau, mai nou, asumarea raspunderii guvernamentale, nici nu s-a condus tara.
De fapt, noi de ce avem Parlament? Doar ca sa aleaga Guvernul.
2. "bani la partid"
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 05:49)
minutul 15 sec 40 (15':40'') făcut de cei care au relatat necalificat de partid ia locul unui inginer ?
Cum ar arăta democrația dacă nu ar fii partide ( rog pe cei care " au îmbătrânit urât" și nu numai să exprime o părere, ce a spus A. Marga s-a citit)?
În democrație domnul Dottore avea voie să candideze?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 08:22)
In democratie, da, "domnul Dottore" avea dreptul sa candideze...era ales de cetateni, in schimb,in democratie, "doamna dottore kovesi" nu avea voie sa fie numita in functii publice
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 09:41)
asta vad si eu de ani buni , fara sa fiu strateg american.dar la urma urmei , prost este cel care da , nu cel care cere . se intinde usor coarda , usor pentru a se obisnui sclavul cu restrictii .
3.1. Astea sunt... (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Cristian în data de 03.12.2020, 11:10)
Astea sunt articole de denigrare a Parlamentului ca institutie si ele au un scop.. mutilarea Constitutiei in sensul reducerii rolului Parlamentului in statele democratice. Un sistem dictatorial, fascist, nu are nevoie de parlament pentru a guverna prin decrete si ordine de ministru.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de MAKE în data de 03.12.2020, 12:43)
Domnule Cristian, desigur, comentariul tau incalca Regulamentul comentariilor, atribuind articolului un scop de care este strain; articolul doar relateaza, intr-un mod corect, ceea ce s-a vorbit la o conferinta internationala, pe subiectul democratiei directe.
Dar, dincolo de incalcarea Regulamentului, constat ca ai grave lacune de cultura generala, neintelegind conceptul de democratie directa si faptul ca, din aceasta perspectiva, inlaturarea parlamentului din viata politica, concomitent cu difuzia puterii legislative intr-un proces de referendum continuu, conduce la intronarea unei democratii autentice, pe modelul celei din antichitatea greaca, de unde democratia izvoraste.
Desigur, sectiunea de comentarii a ziarului BURSA gazduieste, liber, orice fel de comentarii, oricit de ignorante, cu conditia sa respecte Regulamentul.
De aceea, daca ai de gind sa raspunzi mesajului meu, esti liber sa o faci, dar iti atrag atentia, din nou, sa te referi la subiectul discutiei (care este democratia directa) iar nu la scopurile pe care, eu, articolul sau ziarul iti inchipui tu ca le-ar avea. Respecta Regulamentul!
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 13:34)
Respecta Regulamentul si regulile ! asta o sa auzim din ce in ce mai des . asta e , astea-s vremurile ! mai rau este , ca unii se mandresc cu asta . fara apropos !
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de MAKE în data de 03.12.2020, 15:21)
Ce-ai zice sa treci strada fara Reguli de circulatie?
Cita filosofie la chestiuni elementare!
Uneori nu-mi vine sa cred cu ce probleme de civilizatie ne confruntam!
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 17:59)
In alta ordine de idei Make, te vaccinezi sau nu :-)?
3.6. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 03.12.2020, 19:25)
...
3.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 21:43)
In antichitatea greaca votau toti, absolut toti? Sau votau doar cetatenii, restul sclavi, femei si altii ... ?? Ce facem cu votul celor care nu stiu sa scrie si sa citeasca, cat de relevant este? Daca maine voteaza unii majoritar ca toti cetatenii sa-si taie o mana? Doar asa poti compromite ideea de democratie, ca mai apoi sa o desfintezi motivat. Cred ca asta era ideea exprimata la comentariul 3.0
3.8. erata (răspuns la opinia nr. 3.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 21:44)
Cred ca asta era ideea exprimata la comentariul 3.1
3.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.12.2020, 11:11)
Nu, la 3.1. ideea este ca omul nu stie ce este aia democratie directa, fie ea utopie sau nu. Si mai este vorba despre incultura obraznica.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 20:16)
- FED este incapabil să realizeze obiectivele pe care și le-a propus.
- Este un cartel care operează împotriva interesului public.
- Este instrumentul suprem al cămătăriei.
- Este sursa celei mai necinstite taxe.
- Încurajează războiul.
- Destabilizează economia.