DANIEL DĂIANU, BNR: "Capitalul autohton are o stare precară"

ANDREI MURGULEŢ
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 octombrie 2016

"Capitalul autohton are o stare precară"

Dăianu: "Brandul naţional nu se poate rezuma la ţuică, brânză sau la un tip de salam"

Capitalul autohton are o stare precară şi ar fi bine pentru economie să avem grupuri mai puternice controlate de capitalul autohton, a declarat, ieri, Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a Româ-niei (BNR), în cadrul unei conferinţe.

Domnia sa a precizat: "Este pe deplin raţional şi este întemeiat să sprijini şi grupuri autohtone. Noi avem un deficit foarte mare. Sunt state vecine care o fac cu tenacitate, au reuşit să consolideze capitalul autohton, care are o voce în dezbaterea publică".

Acesta a mai spus că diplomaţia economică priveşte modalitatea în care atragi investitori de pe alte pieţe, dar şi modul cum poţi să deschizi pieţe. "Dar pentru ce să dechizi pieţe dacă nu ai lucruri autohtone? Grupurile mari, internaţionale au propria diplomaţie. Lobby-ul în Parlamentul European este extraordinar de intens, cel exercitat de grupuri mari care se reunesc, îşi promovează interesele şi încearcă să promoveze politica publică", a adăugat oficialul BNR.

Daniel Dăianu a mai menţionat că, între statele membre ale Uniunii Europene, există prietenie, solidaritate, însă îşi fac apariţia şi încleştarea şi interesele proprii.

Domnul Dăianu spune că nu patriotismul, ci pragmatismul îţi dictează să te gândeşti şi la capitalul autohton ca setup pentru organizaţiile economice.

Acesta a mai spus că trebuie să fim prietenoşi cu toate companiile care au investit în România: "Prietenoşi în sensul că trebuie să fim corecţi, nu să oferim facilităţi care să discrimineze alte companii. Nu trebuie să cădem în acel derizoriu în care să dezavantajăm companiile controlate de capital autohton. Sunt economii emergente care şi-au dezvoltat branduri naţionale".

Domnia sa a susţinut: "Brandul naţional nu se poate rezuma la ţuică, la brânză, la un tip de salam. Într-adevăr avem branduri. De exemplu, Simona Halep este un brand, dar nu contribuie la exportul României. Este o imagine bună a ţării noastre. Care sunt brandurile noastre? Sunt ţări vecine ale României care au fost şi sunt în aceeaşi ipostază de ţară postcomunistă şi au branduri naţionale. Au companii puternice care operează şi pe plan internaţional, care urcă pe scara valorii adăugate şi se dezvoltă".

În opinia domnului Dăianu, dacă nu vom avea branduri puternice, nu vom avea capacitatea să inovăm.

"Ne va fi greu să depăşim capcana venitului mediu, deoarece ne confruntăm cu ţări care şi-au dezvoltat branduri naţionale", a adăugat reprezentantul BNR.

Domnia sa a conchis: "S-au pierdut branduri româneşti din varii motive. Brandul unei ţări, al unei companii se bazează în principal pe forţa de muncă, pe priceperea oamenilor. România este un mozaic. Avem sectoare industriale de excelenţă, ingineri foarte buni. Chiar în industria auto, Renault foloseşte la Mioveni priceperea inginerească românească. Dacă vom miza pe centre de dezvoltare, România se va dezvolta. Avem nevoie de 7-8 poli de dezvoltare, în afară de Bucureşti".

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Aceleași platitudini spuse cu aceeași suficientă cu care ne-a obișnuit si cu care se umple de ridicol. Un semiteoretician vânător de posturi calde, numiri politice si retribuții bune. Si cam atât.

    Acum bucurate daca o multinationala da salar minim pe economie+ ceva, impozit nu plateste ca o tine pe zero.

    Atat a mai ramas din Ro. 

    Dubiosul asta infumurat pare mereu preocupat de binele Poporului.Da mereu sfaturi el cand nu pierde averi pe Forex.Un arivist expirat.

    1. Nu da doar sfaturi. Ne tine lecții. Încruntat si preocupat. Lecții profesionale dar si de etica si moralitate, Adică despre ceea ce el nu este. Un fariseu plin de el.

    D-le Daianu cine te sfatuiete Cristian Sima? lasaneeeeeeeeeee si dute la pensie

    5 Isar +5 Citu nu fac cat un Daianu!

    Sa ai parte de o conducere parca mereu aceeiasi si, categoric, mereu improvizata. Cum sa ia rezultate cu acesta conducere mereu improvizata?!

    Unde-i omu-destin care ne va spune clar si raspicat ce-i de facut si atit de puternic incit urmarindu-si visul sa saiba forta de a si-l realiza? 

    In societatea nostra se impune din ce in ce mai indreptatit intrebarea: Cum de nu apare omul care sa faca ordine in tara?

    Cui foloseste acesta democratie a penalilor, in care toti penalii cauta protectia statului de drept? Raspunsul este clar: in nici un caz marelui si largului interes al poporenilor. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb