DANIEL DĂIANU: "Fondurile europene ajută reformele structurale"

S.B.
Macroeconomie / 29 august 2020

"Fondurile europene ajută reformele structurale"

Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal şi membru al Academiei Române a vorbit astăzi în cadrul emisiunii "Banii Tăi" la TVR1 despre situaţia financiară a României şi despre beneficiile pe care fondurile europene le aduc ţării noastre.

Acesta susţine că injecţia de fonduri europene poate oferi oportunităţi de dezvoltare pentru România şi că sunt o soluţie optimă pentru redresarea economică post-pandemie.

Acesta a declarat în cadrul emisiunii: "As vrea să spun că această criză a venit ca un şoc teribil, în condiţiile în care economia globală oricum era fragilă. Noi aveam o moştenire de la criza financiară globală, aveam o supraîndatorare şi publică şi privată în multe regiuni ale globului. Zona euro nu şi-a rezolvat înca problemele de mecanism şi instituţii care să îi asigure mai multă coeziune, în plus era evident o bulă speculativă la bursă. Multă lume se aştepta să avem o recesiune, era doar o chestiune de timp."

În ceea ce priveşte deficitul bugetar, Daniel Dăianu susţine că România a pornit cu un handicap faţă de alte ţări. Acesta a declarat: "Spre deosebire de alte ţări din regiune, noi am pornit cu un handicap major. Noi anul trecut am avut un deficit de 4,5% - 4,6% şi o finanţare în deteriorare. În loc să te poţi finanţa uşor pe investiţii care vin sau fonduri europene care te ajută la finanţarea balanţei de plăţi, te duci către împrumuturi. Statul se împrumută, şi trebuie să facă aşa ceva, în condiţiile în care deficitele sunt foarte mari. Să ne gândim că anul acesta, acel deficit cu care noi am terminat anul trecut, sub impactul crizei se ducea peste 7%."

Întrebat despre situaţia României privind fondurile europene, Daniel Dăianu susţine că acestea sunt foarte importante pentru finanţarea ţării şi ca ar putea dubla resursele pentru România.

"Fondul de redresare economică europeană şi banii din cadrul financial multianual ar dubla resursele pentru România. Fondurile europene ajută reformele structurale. Ne-ar ajuta să construim infrastructură de bază, să vedem nu reuşim să facem aici. Am putea să reamenajăm teritoriul, să construim sisteme de irigaţii, să dăm bani mai mulţi pentru sănătate."

Daniel Dăianu susţine că luptele politice nu trebuie să îi afecteze pe cetăţeni şi că situaţia economică trebuie gestionată cu atenţie în avantajul populaţiei.

"Corecţia economică nu este o operaţiune de scurtă durată. Ea trebuie începută, noi nu trebuie să comitem erori mari iar conlucrarea interinstituţională trebuie să fie foarte bună. Nu putem aştepta alegerile parlamentare pentru a lua deciziile mari.", a conchis Daniel Dăianu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb