Dansul democratic pe cadavre

Domnul Ion Iliescu a ţinut neapărat să marcheze, printr-o amplă declaraţie, 30 de ani de la primele alegeri libere din România. Pe care le-a câştigat. Dar cât au fost de libere? Cât de imaculat şi cât de maculat a fost acel moment care a croit democraţia originală în România? O democraţie originală din care ne zbatem şi azi relativ zadarnic să ieşim. Totul s-a construit pe două cadavre.

Recitesc cu mare atenţie relatarea sintetică făcută de cel mai important specialist al istoriei recente, Alex Mihai Stoenescu, în cartea "Cronologia evenimentelor din 1989", în care-şi pune întrebarea dacă în România a fost revoluţie sau lovitură de stat. Istoricul prezintă probe concludente ale unei dezvăluiri, pe care pentru prima dată am făcut-o eu însumi, nu mai ştiu dacă în România Liberă sau în Evenimentul Zilei. Am aflat cu multe detalii - acum pot confirma sursa - de la la Mihai Lupoi când şi în ce circumstanţe s-a luat decizia asasinării soţilor Ceauşescu. Istoricul Stoenescu consultă mai multe surse de primă mână şi confirmă cu lux de amănunte această decizie a asasinatului, care stă la temelia alegerlor libere şi democraţiei organizate de Ion Iliescu şi sărbătorite tot de acesta acum, după 30 de ani.

Soţii Ceauşescu au fost capturaţi în 22 decemrbre 1989, la scurt timp după ce fuseseră extraşi cu elicopterul lui Victor Atanasie Stănculescu şi aterizaseră la Târgovişte, via Snagov. Iliescu a fost informat chiar de la prima întâlnire cu Stănculescu, desfăşurată la MApN, tot în 22 decembrie, în jurul orei 16.00, atunci când ministrul Apărării, numit în mare viteză de Nicolae Ceauşescu, i-a predat practic puterea celui care fusese desemnat de Moscova drept succesor al lui Ceauşescu. Deci la ora 16.00, Ion Iliescu ştia că soţii Ceauşescu erau capturaţi. De la MApN s-a deplasat în fosta clădire a Comitetului Central, unde ajuns în jurul orei 17.00, iar de la balcon a avut trei intervenţii. Prima a început cu cuvântul "tovarăşi" şi a fost instantaneu huiduit. Ar fi fost măturat exact aşa cum a fost măturat Verdeţ, tot atunci când a apărut la balcon şi tot din acelaşi motiv, dacă nu l-ar fi salvat o intervenţie salutară a lui Sergiu Nicolaescu. În niciuna dintre cele trei intervenţii Ion Iliescu nu le-a spus românilor că Ceauşescu era capturat şi plimbat pe câmpul de instrucţie de la Boteni într-un TAB, care urma să fie spulberat prin lovituri de tun. Nici chiar atunci când a început să se tragă, niciun glonţ neatingând măcar balconul sau faţada Comitetului Central, Ion Iliescu nu a suflat un cuvânt referitor la capturarea soţilor Ceauşescu. Românii nu trebuiau să ştie. Panica trebuia instaurată. Acea panică ce a ucis de aproape zece ori mai mulţi oameni decât au ucis soţii Ceauşescu ordonând să se tragă în manifestanţi. Panica trebuia să se instaureze pentru că comandourile aeroportate ale ruşilor trebuiau să desanteze în ţară. Abia pe ultima sută de metri generalul Ştefan Guşe a reuşit să evite această situaţie.

În zilele următoare, Ion Iliescu a baleiat între televiziune, care devenise principalul instrument de propagandă al frontului pe care el l-a creat după model sovietic, propagandă condusă de alt agent al Moscovei, Silviu Brucan şi MApN, unde îl numise ca ministru al Apărării pe generalul Nicolae Militaru, alt agent sovietic, documentat de către constraspionajul român. Acolo, în sediul MApN, în closetul rezervat ministrului Apărării, au fost purtate nenumărate discuţii, în timp ce principalii actori trăgeau apa, pentru a bruia eventualele înregistrări, tema centrală şi atât de secretă fiind soarta rezervată soţilor Ceauşescu. Adevărul istoric este că Iliescu dorea ca aceştia să fie executaţi, dar doar în urma unui proces sumar, în timp ce Brucan şi Gelu Voican Voiculescu proiectaseră pur şi simplu asasinarea acestora. În acest sens i se dăduse de către generalul Victor Atanasie Stănculescu un ordin explicit colonelului Kemenici, care conducea unitatea din Boteni, iar acesta, la rândul său, ordonase a TAB-ul în care erau ostatici soţii Ceauşescu să rătăcească pe câmpul de instrucţie, unde trebuia să fie aruncat în aer printr-o lovitură de tun. Numai că servantul nu a executat ordinul. Pentru că o asemenea lovitură nimicitoare le-ar fi luat viaţa conducătorului de TAB şi echipei care păzea cuplul Ceauşescu. Aşa că s-a ajuns la soluţia Iliescu.

Un proces sumar, o bătaie de joc sub aspect juridic, un proces regizat de un tribunal ad hoc total ilegal şi finalizat printr-o sentinţă scrisă dinainte, şi ea ilegală, care nu ar fi putut în niciun chip să fie atacată de cei doi condamnaţi la executare prin împuşcare. Şi s-a săvârşit în ajun de Crăciun.

Pe aceste cadavre, dar şi pe cele încă o mie şi ceva, rezultat al uriaşei diversiuni, a fost construită democraţia originală a lui Ion Iliescu.

Nici nu s-a încheiat bine a acel an 1989, când Silviu Brucan, la Intercontinental, în faţa jurnaliştilor români şi străini, a făcut un anunţ absolut scandalos. Şi anume că Frontul Salvării Naţionale, organizaţie civică, în care cu bună credinţă intraseră milioane de oameni, urma să se transforme în partid politic şi să participe la primele "alegeri libere". Pe care Ion Iliescu le-a câştigat. Detaşat. Fiind aplaudat la scenă deschisă de Mihail Gorbaciov, care, prin intermediul liderului român cu ştate vechi în KGB, urma să salveze comunismul, dându-i i faţă umană. Dar şi cu sprijinul Occidentului, care bătuse palma cu Moscova legat de toate transformările în serie, aşa zis revoluţionare, din Europa Centrală şi de Est. Faimosul lagăr socialist urma să se modernizeze prin răsturnări politice controlate.

În primăvara lui 1990, în România - şi acest lucru trebuie consemnat în toate cărţile de istorie - nu au existat alegeri libere. Dimpotrivă. Democraţia a fost amânată sine die. Timp de 30 de ani, ea a funcţionat şi funcţionează

încă sub forma unei "democraţii originale". Păstorită şi dominată de serviciile secrete. De serviciile secrete străine. Şi abia apoi de serviciile secrete care, formal, aparţin României.

Alegeri libere şi democraţie construite pe cadavre nu au existat şi nu pot exista niciodată şi niciunde în lume!