Dansul pieţelor

Parcă niciodată interesul faţă de cotele bursiere nu a fost mai mare, iar evoluţia lor nu a trezit mai multă speranţă sau anxietate. Dansul nebun al pieţelor din ultima vreme aduce tare mult a foxtrot. Pieţele cresc şi descresc după un ritm sincopat, care nu pare să aibă niciun sens. Ba sunt încurajate de intervenţia guvernelor sau de căderea yeului, ba sunt îngrijorate de perspectivele recesiunii economice. Căci homo economicus, acest actor raţional al terorilor echilibrului pieţelor a intrat în panică şi nu mai ascultă de nicio logică. Toată ştiinţa economică savantă cu teoria echilibrului general şi încrederea necondiţionată în capacitatea raţională a actorilor se apleacă în faţa evidenţei: în momentele de criză, piaţa e iraţională. Iar consecinţele erorilor de raţionament ale economiei savante sunt grave, mai ales în domeniul social.

Din nou criza dintre 1929 şi 1933 este o lecţie din care nu am învăţat nimic. Repartiţia inegală a veniturilor, departe de a dovedi "sănătatea" unei economii, denotă gradul său de risc. În Statele Unite ale Americii inegalităţile de venituri au atins cea mai mare cotă în 1928, ca urmare a boom-ului financiar care a permis câtorva să strângă averi impresionante, jucând pe bursă. Atunci, 5% dintre cei mai bogaţi americani obţineau venituri echivalente cu cele pe care le realizau 35% din gospodăriile americane. Ori, după new deal, mai ales după al doilea război mondial, această diferenţă s-a redus simţitor, pentru ca după anii 1980 inegalităţile să crească, iar în 2006 să întâlnim aceeaşi situaţie ca în 1928. Şi totuşi prea puţini au putut anticipa criza, deşi semnele ei erau evidente. De unde această orbire?

O cauză ar putea fi modul în care economişti savanţi s-au jucat cu modelele matematice care vor fi folosite pentru a justifica instrumentele financiare cele mai periculoase. Iar când acestea nu au mai funcţionat, reacţia iraţională a oamenilor a venit ca un duş rece. Pentru Paul Krugman, laureatul premiului Nobel pentru economie din acest an, "criza financiară actuală este în mare parte o versiune modernă a valului de panică bancară care a străbătut America acum trei generaţii".

Economiştii şi politicienii polemizează asupra asemănărilor şi deosebirilor dintre criza actuală şi cea din 1929. Dar dincolo de disputa intelectuală sau ideologică, reacţia imprevizibilă a pieţelor, cu inevitabilul val de panică pe care îl produce, poate avea consecinţe dramatice. Reacţia echilibrată, deschiderea ideologică şi sângele rece sunt vitale pentru a găsi soluţii de ieşire din impas. Însă, odată criza depăşită, e nevoie de mai mult: de o cură de dezintoxicare generală. Criza actuală dovedeşte că sistemul capitalist trebuie să facă dovada responsabilităţii sociale. Iar multinaţionalele au înţeles deja că nu vor mai putea funcţiona ca până acum, producând catastrofe ecologice şi punând în primejdie sănătatea consumatorilor. Iar singurul regim politic care permite ca ajustările structurale să se realizeze din mers şi fără alte crize rămâne democraţia. Altfel, dansul va continua fără sfârşit.