DATE OFICIALE DE LA BEIJING Risc ridicat pentru circa 600 de bănci din China

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 decembrie 2019

Risc ridicat pentru circa 600 de bănci din China

Împrumuturile neperformante din băncile din China au scăzut de la un procent cu două cifre în ultimul deceniu la un nivel constant de sub 2% în ultimii ani, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că riscurile din sector au dispărut, anunţă asiatimes.com.

Sursa citată precizează că există provocări care trebuie abordate, în special după ce banca centrală a anunţat, în raportul de stabilitate financiară publicat luna trecută, că în China există peste 580 de bănci care ar putea fi clasificate ca fiind cu risc ridicat.

Politica din ţara asiatică a urmărit să stimuleze consumul şi împrumuturile către întreprinderile mici, crescând totodată cota pentru obligaţiunile administraţiei locale cu destinaţie specială pentru infrastructură.

Liderii chinezi au o ţintă de creştere economică de aproximativ 6%, axată pe actualizarea consumului şi stabilizarea investiţiilor în infrastructură şi imobiliare.

Andrew Collier, director general al Orient Capital Research, spune: "Conducerea încearcă să reechilibreze economia către consum şi în acelaşi timp să stimuleze PIB-ul cu infrastructura. Nu sunt sigur cine va câştiga această bătălie. Probabil ... o bulă a datoriilor".

Analiştii sunt de părere că proporţia creditelor neperformante (NPL) în sectorul bancar din China pare scăzută şi stabilă la 1,8%, dar acest lucru "nu spune povestea completă". Performanţele diferite ale diverselor sectoare se compensează reciproc, iar o creştere a falimentelor într-un sector poate fi mascată de îmbunătăţirea altui sector, conform sursei.

"NPL-urile provin în special de la companii private, produse de împrumuturi personale, precum cardurile de credit, şi IMM-uri. Rata NPL-urilor este stabilă, deoarece majoritatea portofoliului s-a mutat în zone mai puţin riscante, cum sunt ipotecile şi proiectele de infrastructură. Acest lucru explică nivelul stabil al NPL-urilor", conform spuselor lui Hans Fan, analist bancar la CLSA.

Ţinând cont de aceasta, scăderea constantă a raportului general al creditelor neperformante trebuie analizată în continuare înainte de a concluziona că s-a îmbunătăţit într-adevăr calitatea activelor.

"Indicele cheie la care trebuie să ne raportăm cu privire la situaţia calităţii activelor din China este într-adevăr noua rată de formare a NPL-urilor, care nu este dezvăluită în mod constant de către bănci", declară Jason Tan, analist bancar la CreditSights, societate care estimează că în cele mai mari cinci bănci din ţară rata de formare a noilor NPL-uri este de circa 1%.

Tan precizează că rămâne o preocupare calitatea activelor, care va fi urmărită în 2020, în special în contextul unor perspective macroeconomice complicate.

Amintim că, în trimestrul iulie-septembrie, PIB-ul Chinei a crescut cu 6%, ritmul avansului fiind cel mai lent de după 1992.

În anii 1989 - 2019, rata medie de creştere anuală a PIB-ului Chinei a fost de 9,39%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb