De ce este necesară o perioadă atât de lungă pentru a implementa tehnologia SMR în sectorul energetic?

Următoarea generaţie de echipamente nucleare a fost de mult finalizată, dar dezbaterea încă necesită discuţii în ceea ce priveşte acreditarea reactoarelor modulare mici (SMR).

Urgenţa tot mai mare determinată de criza climatică şi, mai recent, de criza energetică a trezit din nou interesul global pentru energia nucleară. În acest scop, există multe aşteptări în jurul dezvoltării de reactoare modulare mici (SMR), o nouă generaţie de reactoare nucleare care sunt comercializate ca soluţie la toate deficienţele anterioare ale energiei nucleare.

SMR-urile au cunoscut un reper important în SUA, când Comisia de Reglementare Nucleară a aprobat în cele din urmă proiectarea unui SMR, primul de acest fel, realizat de firma nucleară NuScale Power din Oregon.

Într-adevăr, acest salt uriaş pentru energia nucleară a fost promis ca fiind iminent de mai mulţi ani, dar încă nu există SMR în funcţionare comercială. Asta ridică întrebarea: De ce durează atât de mult?

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) defineşte SMR ca fiind reactoare avansate de fisiune nucleară care au o capacitate de generare a energiei de până la 300 MW pe unitate - aproximativ o treime din capacitatea reactoarelor tradiţionale. Beneficiile lor percepute derivă din natura "mică" şi "modulară" a designului lor. Dimensiunea lor redusă înseamnă că pot fi amplasate în locaţii sigure din apropierea localităţilor. Unităţile prefabricate de SMR ar putea fi fabricate şi apoi expediate şi instalate la faţa locului, făcându-le potenţial mai accesibile de construit decât reactoarele tradiţionale, care sunt de obicei proiectate la comandă pentru anumite locuri, ducând adesea la întârzieri de construcţie. Tehnologia este concepută pentru a economisi costuri şi timp de construcţie şi pentru a fi implementată treptat pentru a se potrivi cererii crescânde de energie.

În timp ce reactoarele nucleare oferă o sursă constantă de energie curată, sursele regenerabile, cum ar fi vântul şi solarul, sunt surse variabile de energie care depind de vreme şi de ora zilei. Prin urmare, SMR-urile ar putea fi asociate cu surse regenerabile într-un sistem energetic hibrid pentru a creşte eficienţa acestuia.

EDF a prezentat că reactorul său NUWARD SMR - aflat în prezent în faza de proiectare conceptuală - va intra în testare pentru o revizuire comună a reglementărilor europene condusă de Autoritatea de Siguranţă Franceză, cu participarea autorităţilor de siguranţă cehe şi finlandeze.

Peste tot în lume, instituţiile publice şi private deopotrivă se luptă pentru a aduce tehnologia la bun sfârşit. Akademik Lomonosov din Rusia, prima centrală nucleară plutitoare din lume, a început să producă energie din două SMR de 35 MW în mai 2020. În decembrie 2020, SMR de 200 MW a Grupului China Huaneng de la Shidao Bay a început să alimenteze reţeaua din provincia Shandong. La nivel global, sunt dezvoltate peste 70 de modele SMR comerciale, care vizează rezultate variate şi aplicaţii diferite, cum ar fi electricitatea, sistemele de energie hibridă (nuclear-regenerabile), încălzirea, desalinizarea apei şi aburul pentru aplicaţii industriale.

Majoritatea proiectelor se află în faza de proiectare sau de licenţiere, dar există şi două SMR care operează în Rusia şi China.

De fapt, se estimează că SMR-urile vor ajunge pe piaţa comercială doar în 2030 şi, deşi se preconizează că SMR-urile vor avea costuri de capital iniţiale mai mici pe reactor, competitivitatea lor economică trebuie să fie dovedită în practică odată ce sunt implementate la scară. Reactoarele nucleare sunt sisteme extrem de complexe care trebuie să respecte cerinţe stricte de siguranţă, ţinând cont de o mare varietate de scenarii de accidente. Procesul de acordare a licenţelor este extins şi depinde de ţară, ceea ce implică o anumită standardizare pentru ca SMR-urile să fie complet sigure.

Armonizarea reglementărilor şi cerinţelor din întreaga lume este esenţială pentru a sprijini standardizarea designului, producţia de serie în fabrică şi adaptările designului la cerinţele specifice ţării.

Timpul prelungit de dezvoltare reflectă, de asemenea, o relativă lipsă de interes şi finanţare în ultimele decenii. Finanţarea pentru nuclear este foarte mică în comparaţie cu ceea ce este investit în alte tehnologii energetice, iar recenta creştere a investiţiilor a fost în mare măsură determinată de fuziunea nucleară.

Lucrurile s-au schimbat radical în ultima perioadă şi în SUA, industria fisiunii nucleare a primit recent o şansă din partea Legii de reducere a inflaţiei, care a inclus mai multe credite fiscale şi stimulente pentru a sprijini funcţionarea continuă a flotei nucleare existente şi potenţiala desfăşurare a reactoarelor avansate. Legislaţia a inclus, de asemenea, sprijin în dezvoltarea unui lanţ intern de aprovizionare pentru uraniu scăzut şi bogat în analiză (combustibilul de care vor avea nevoie SMR-urile, dar care nu este încă disponibil la scară comercială). Departamentul de Energie al SUA a identificat, de asemenea, peste 300 de centrale pe cărbune existente şi recent retrase ca locaţii potrivite pentru centralele nucleare de generaţie următoare.

Există peste 70 de modele SMR într-o duzină de ţări.