De ce ne terorizează autorităţile cu spectrul deflaţiei?

Economia mondială a scăpat din ghearele crizei şi se mişcă uşor către plaiuri mai însorite. Acesta este, cel puţin, dis-cursul oficial, atât la nivelul economiilor dezvoltate, cât şi al celor emergente.

Dacă există cel puţin un sâmbure de adevăr în afirmaţiile autorităţilor, de ce este continuată campania de terorizare a populaţiei cu spectrul deflaţiei? De ce ar fi catastrofală o situaţie în care preţurile scad, mai ales că puterea de cumpărare suferă aşa de tare?

"Se pot crea multe locuri de muncă în lume înainte să ne îngrijorăm de ieşirea din lampă a spiritului inflaţiei globale", a precizat Christine Lagarde într-un discurs ţinut la Clubul Presei Naţionale din Washington.

În schimb, directorul executiv al FMI este mult mai îngrijorat de "căpcăunul" deflaţiei, care "se poate dovedi dezastruos pentru redresare", şi lansează un nou apel către marile bănci centrale să-şi evalueze atent paşii către ieşirea din relaxarea cantitativă, pentru "a lupta decisiv împotriva deflaţiei".

Apelul doamnei Lagarde a fost ignorat, însă, de Mario Draghi, preşedintele BCE, care a declarat la Davos că "nu vede deflaţie în zona euro", în condiţiile unei redresări economice "slabe şi fragile", după cum se arată într-o ştire Reuters.

Date recente de la Markit Economics, cu privire la evoluţia indicilor activităţii din sectorul privat al zonei euro şi din principalele economii europene, arată o divergenţă semnificativă între Germania şi Franţa, dar, în ambele cazuri, se observă o comprimare semnificativă a marjelor de profit.

Indicii preţurilor furnizorilor şi ai preţurilor cerute clienţilor de către firmele din sectorul industrial şi cel al serviciilor arată că, de mai multe luni, firmele se confruntă cu o comprimare severă a marjelor de profit, pe fondul creşterii costurilor şi a scăderii preţurilor.

O privire superficială ne poate face să includem, într-adevăr, deflaţia pe lista vinovaţilor. Dar nu îşi calculează firmele profitul ca diferenţă dintre venituri şi cheltuieli, fiind posibilă o creştere a acestei marje chiar şi în condiţiile unei scăderi a preţurilor şi a costurilor?

Problema actuală, nu doar în Europa, o reprezintă, însă, scăderea veniturilor pe fondul creşterii costurilor. De ce nu se manifestă deflaţia şi acolo?

Pentru că ramurile economice primare sunt primele afectate de politicile monetare relaxate ale băncilor centrale. Menţinerea dobânzilor pe o traiectorie descendentă a condus la amplificarea fenomenului de distrugere a capitalului, iar fără capital nu poate fi atins obiectivul creşterii productivităţii muncii şi al creşterii competitivităţii.

Dacă la nivelul unei companii de talia Shell, care tocmai a anunţat reducerea profitului pe fondul creşterii costurilor, în ciuda preţului ridicat al petrolului, este nevoie de vânzarea unor active pentru obţinerea banilor necesari investiţiilor, cât de gravă trebuie să fie situaţia în cazul unor firme care nu strălucesc pe firmamentul succesului?

Foarte gravă, inclusiv în economia noastră, după cum arată informaţiile din presă referitoare la presiunea tot mai mare a costurilor.

Care este, atunci, motivul acestui asalt mediatic al autorităţilor?

"Pentru a justifica actualele politici monetare şi fiscale, caracterizate de refuzul guvernelor de a stopa creşterea deficitelor în timp ce băncile centrale cresc masa monetară, economiştii trebuie să ne convingă de importanţa vitală a inflaţiei pentru creşterea economică", scrie Peter Schiff, director executiv la Euro Pacific Capital, într-o analiză recentă.

Într-un articol apărut de curând în Wall Street Journal se arată că "scăderea preţurilor a condus la adâncirea Marii Depresiuni din anii "30". Pentru Schiff, aceasta nu reprezintă decât o variantă a logicii pervertite de tipul "trotuarele umede sunt cauza ploii".

Directorul de la Euro Pacific Capital extinde, apoi, contextul istoric până la începuturile Statelor Unite şi ilustrează faptul că nu există nicio contradicţie între deflaţie şi creşterea economică.

Conform datelor de la Federal Reserve Bank of Minneapolis, preţurile au urmat o traiectorie de scădere accentuată, întreruptă doar de Războiul Anglo-American dintre 1812 şi 1815 şi de Războiul Civil (vezi graficul 1).

Pe baza evoluţiei preţurilor din perioada 1865-1879 şi a creşterii economice rapide, Milton Friedman şi Anna Schwartz au scris, în "O istorie monetară a Statelor Unite", că "această coincidenţă aruncă serioase dubii asupra validităţii ideii conform căreia deflaţia seculară a preţurilor este incompatibilă cu o creştere economică rapidă".

De la înfiinţarea Federal Reserve, preţurile s-au angajat, treptat, pe o traiectorie ascendentă, care a devenit exponenţială după ruperea legării dintre dolar şi aur la începutul anilor "70 (vezi graficul 2).

David Stockman, fost oficial în Administraţia Reagan, vede actuala tendinţă deflaţionistă ca rezultat al unui superciclu al creditării din ultimele trei decenii. "În loc să fure creştere din viitor, economia americană se confruntă acum cu o deflaţie îndelungată a datoriilor şi cu efortul de restaurare a solvabilităţii gospodăriilor, a companiilor şi a sectorului public", scrie Stockman în cartea sa "Marea deformare". În opinia lui Stockman, "reducerea abruptă a masei monetare după 1929 a fost o consecinţă inevitabilă a lichidării creditelor neperformante şi nu o cauză a depresiunii", în condiţiile în care "băncile au creat depozitele la vedere prin creditele acordate clienţilor".

În cartea sa "Deflaţie şi Libertate", profesorul Jörg Guido Hülsmann scrie că "deflaţia este departe de a fi un lucru rău". Dimpotrivă, "ea îndeplineşte o funcţie socială deosebit de importantă, aceea de curăţare a economiei şi politicii de tot felul de paraziţi care s-au înmulţit pe fondul inflaţiei anterioare".

"Nu există absolut niciun motiv să ne îngrijoreze efectele negative ale deflaţiei, decât dacă punem semnul egalităţii între bunăstarea naţiunii şi bunăstarea falselor sale elite", mai scrie profesorul Hülsmann în concluzia cărţii sale.

Acesta este adevăratul motiv al campaniei de "terorism deflaţionist" derulată în presa internaţională. Guvernele au nevoie de inflaţie pentru reducerea poverii datoriei publice, iar bulele speculative create pe pieţele financiare ajută băncile să evite restructurarea masivă, determinată de reducerea gradului de leverage la nivelul tuturor sectoarelor.

Departe de a fi un nevinovat "spirit dintr-o lampă", inflaţia este, de fapt, "căpcăunul" care ne ameninţă, iar tipărirea nelimitată îşi va face simţite efectele devastatoare abia după ce autorităţile vor proclama victoria finală împotriva crizei.