De ce nu a învăţat Suedia nimic din istoria prăbuşirii pieţelor imobiliare?

De la declanşarea crizei financiare globale, ţările nordice au fost privite ca un loc de refugiu şi stabilitate pentru investitori. Acum au început să apară tot mai multe semnale conform cărora situaţia se poate schimba drastic în perioada următoare, pe fondul extinderii crizei financiare la nivel global, dar mai ales al cronicizării acesteia la nivel european.

Noul val al crizei va surprinde Suedia într-o situaţie extrem de delicată. În ultimul raport asupra stabilităţii financiare, Riksbank (n.a. Banca Naţională a Suediei) arată că pieţele consideră neverosimil scenariul în care populaţia ar avea dificultăţi în rambursarea creditelor şi este dificilă "estimarea efectelor pe care le-ar avea scăderea rapidă a preţurilor locuinţelor asupra sistemului financiar".

Oare nu au fost destule exemple în ultimii ani? Oare nu-şi mai amintesc autorităţile de la Stockholm de explozia bulei imobiliare interne de la începutul anilor '90? Pe fondul unei crize majore, marcată de un val de insolvenţe şi naţionalizări în sistemul bancar, guvernul a fost nevoit atunci să preia creditele neperformante ale băncilor.

Ca urmare a prezenţei masive a băncilor suedeze în Ţările Baltice, autorităţile de la Stockholm au fost nevoite să ajute, din nou, sistemul bancar după declanşarea crizei financiare globale din 2007.

Pentru a stimula creditarea în Suedia, banca centrală a inclus în setul de măsuri de politică monetară, pe lângă reducerea la minime istorice a dobânzii de referinţă, şi dobânzi negative pentru facilitatea de depozit oferită băncilor comerciale.

Dobânda de politică monetară a fost redusă până la minimul istoric de 0,25% în iulie 2009 şi a rămas acolo timp de un an, în condiţiile în care dobânda pentru facilitatea de depozit oferită băncilor comerciale a fost de -0,25%.

Efectele dobânzilor scăzute s-au manifestat pe piaţă mai ales la nivelul depozitelor constituite de populaţie şi companii în sistemul bancar, iar băncile au fost nevoite să atragă surse de pe pieţele de capital pentru finanţarea creditării.

În prezent, raportul dintre credite şi depozite la primele patru bănci din sistem se situează între 140% şi 240%, iar pentru subsidiarele aces-tora din Ţările Baltice şi Polonia raportul variază între 225% şi 400%.

Raportul asupra stabilităţii financiare de la banca centrală mai arată că "diferenţa dintre maturitatea activelor şi pasivelor din sistemul bancar este relativ mare", iar "o parte semnificativă a finanţărilor sunt pe termen scurt şi în monedă străină". În aceste condiţii, se poate aprecia că sistemului bancar din Suedia se află într-un echilibru instabil deosebit de periculos pentru perspectivele economice ale ţării.

Ratingul a două dintre aceste bănci, Nordea şi Handelsbanken, a fost redus recent de către Moody's tocmai din cauza creşterii riscului de refinanţare. Decizia a determinat o adâncire a "conflictului" din băncile nordice şi agenţiile de rating, în condiţiile în care bănci din Danemarca şi Norvegia au renunţat la serviciile acestora. Băncile apreciază că Moody's nu a evaluat corect situaţia lor financiară şi au încercat să minimalizeze importanţa noilor calificative. Dar dacă Moody's, în ciuda reputaţiei dezastruoase din ultimii ani, are acum dreptate?

Relaxarea politicii monetare, pe fondul unor condiţii de creditare extrem de permisive, a condus la o creştere accelerată a creditării, în special de la declanşarea crizei financiare globale.

Creditul acordat gospodăriilor a crescut cu 113,1% de la începutul anului 2004 până la sfârşitul primului trimestru din 2012, iar creditul acordat companiilor cu 67,6%, în condiţiile unei creşteri cu doar 35% a Produsului Intern Brut.

Până în 2010, raportul dintre datoriile şi veniturile gospodăriilor a crescut până la 170%, de la 90% la mijlocul anilor '90, conform datelor de la Banca Suediei, iar creditul acordat gospodăriilor a crescut cu 50% între 2006 şi 2011, în condiţiile unei creşteri cu 86% a creditului ipotecar, până la 2,12 trilioane de coroane.

Autorităţile au căutat, practic, să împiedice ajustarea economică prin umflarea unei bule imobiliare, care să întreţină iluzia bunăstării. Supraîndatorarea nu a contat, iar "clienţii" au răspuns prompt stimulentelor monetare.

Într-un articol publicat pe site-ul Riksbank în 2011 (n.a. "Household indebtedness, house prices and the macroeconomy"), autorii studiază factorii care determină creşterea gradului de îndatorare a populaţiei. Una dintre concluzii arată că "există o legătură semnificativă între lipsa educaţiei financiare şi supraîndatorare", iar, în cazul Suediei, există dovezi care explică avansul creditării prin dobânzile reale scăzute şi un raport generos între valoarea creditului şi a garanţiei.

Datele de la banca centrală par să confirme legătura strânsă dintre scăderea dobânzilor şi creşterea accelerată a preţurilor de pe piaţa imobiliară rezidenţială (vezi graficul 1).

Studiul Riksbank mai aminteşte de rezultatele unor sondaje care au confirmat lipsa educaţiei financiare la nivelul gospodăriilor din Suedia, dar şi apariţia frecventă a "greşelilor financiare" la nivelul populaţiei cu un grad ridicat al "educaţiei financiare". Cum se manifestă greşelile? Tot prin supraîn-datorare, dar ca urmare a convingerii că actualul nivel scăzut al dobânzilor este permanent, iar preţurile locuinţelor vor creşte pe termen nedefinit.

Încă de la începtul anului trecut, National Housing Credit Guarantee Board (n.a. agenţia guvernamentală de garantare a creditelor ipotecare) a avertizat că evoluţia creditului ipotecar a scăpat de sub control şi va avea un efect dramatic asupra preţurilor de pe piaţa imobiliară, conform unui articol din publicaţia electronică The Local. Analizele agenţiei arătau că preţurile de pe piaţa imobiliară erau nesustenabile, fiind decuplate de veniturile disponibile ale populaţiei, iar dinamica lor din ultimele 18 luni a confirmat prognoza.

Această evoluţie nu l-a împiedicat pe Anders Borg, Ministrul de Finanţe al Suediei, să lanseze recent o critică dură la adresa băncilor, după cum scrie Bloomberg. Ce îl nemulţumeşte pe Borg? Faptul că băncile nu reduc dobânzile pentru creditele ipotecare.

"Ceea ce doreşte Borg este ca băncile să ieftinească creditele, iar această ieftinire să nu fie însoţită şi de o creştere a cererii", a declarat Par Magnusson, analist la Royal Bank of Scotland în Stockholm, pentru care dorinţa lui Anders Borg este o "ecuaţie imposibilă".

Imposibilă? Nu se poate! Doar l-am văzut de atâtea ori pe Tom Cruise în "misiuni imposibile" care s-au terminat cu succes.

Din păcate pentru Borg, actorul american a învins, cu ajutorul efectelor speciale, doar legile fizicii. Oare ce fel de efecte 3D, 4D sau alte dimensiuni trebuie să inventeze guvernele ca să îngenuncheze legile economice?

Anders Borg nu vrea nici să privească în ograda vecinilor danezi pentru a vedea efectele spargerii bulei imobiliare, care au obligat autorităţile să adopte noi programe de susţinere a sectorului bancar. Sau poate îi place mai mult ograda vecinilor norvegieni şi este invidios pe evoluţia preţurilor de pe piaţa imobiliară de acolo (vezi grafic 2)?

Presiunile lui Borg par să găseas-că o susţinere semnificativă în cadrul conducerii băncii centrale. Viceguvernatorul Lars E. O. Svensson a declarat că preţurile de pe piaţa imobiliară reflectă un deficit de ofertă pe piaţă şi nu o creştere a creditării ipotecare, după cum scrie Bloomberg.

Se vede că avertismentele lansate de agenţia guvernamentală de garantare a creditelor ipotecare nu au ajuns până la banca centrală. "Totul arată că evoluţia preţurilor caselor reprezintă doar o chestiune de cerere şi ofertă" şi "nu există semnale conform cărora preţurile ar fi incompatibile cu elementele fundamentale", a mai declarat Svensson.

Nu ştiu dacă au existat bule imobiliare a căror implozie să nu fie precedată de acest gen de declaraţii. De fiecare dată este "altfel", dar consecinţele sunt aceleaşi.

În cadrul unui curs de politică monetară de la Universitatea din Stockholm, profesorul, pe atunci consultant al băncii centrale, le-a declarat studenţilor că nimeni de la Banca Suediei nu a ştiut ce trebuie să facă în timpul crizei de la începutul anilor '90, iar acţiunile autorităţilor monetare au fost haotice.

Acelaşi profesor este acum membru în conducerea executivă a Băncii Suediei. Oare a învăţat ceva în ultimii 20 de ani? Şi cum va încerca să oprească revenirea haosului în banca centrală, odată cu manifestarea tot mai acută a legii "gravitaţiei" economice?