De ce nu are planeta încredere în Rusia

Este o întrebare la care până la urmă trebuie dat un răspuns. Tranşant. Şi poate momentul cel mai potrivit este chiar acum. După ce summitul virtual BRICS, iniţiat de Moscova tocmai pentru a crea o aparenţă contrară realităţii pe care încerc să o supun astăzi dezbaterii, şi-a epuizat resursele. Neîncrederea în Moscova este generată de politica ei duplicitară, concretizată între altele în iniţierea aşa-numitelor conflicte îngheţate. Practic, Federaţia Rusă se pune rău, rând pe rând, cu toţi vecinii.

Summitul virtual BRICS, la care au participat China, India, Brazilia, Africa de Sud şi, desigur, Federaţia Rusă, este o creaţie plăsmuită în laboratoarele de la Kremlin şi care oficial îşi propune crearea unei noi pieţe de cooperare, diferită de pieţele coordonate de la Washington. Deci o alternativă în planul economiei globale, o tentativă, în esenţa ei justificată, de revenire la bipolarism şi, implicit, un vector semnificativ de politică externă comună, deci o mutare importantă în plan geopolitic. Acesta este proiectul. În realitate, BRICS este până una alta un mare fâs. Nu s-a reuşit crearea unei pieţe economice alternative şi cu adevărat semnificative. În prezent, toate statele BRICS, într-o măsură mai mică sau mai mare, colaborează mai intens cu Statele Unite, cu Uniunea Europeană şi cu organizaţiile economice create de aceste entităţi, decât cu Federaţia Rusă. Dar cine ştie? Poate că, în viitor, se va ajunge la totuşi la bipolarism. Ceea ce însă nu s-ar putea întâmpla, până când Rusia nu-şi va recâştiga demnitatea pierdută. Iar demnitatea nu constă în agitarea armelor, în declanşarea de războaie, în manifestarea agresivităţii. Ci în adoptarea şi implementarea unor soluţi viabile de cooperare.

Dar până să ajungă acolo, Kremlinul ar trebui să renunţe la o componentă esenţială a doctrinei sale militare şi politice. La generarea şi menţinerea aşa-numitelor conflicte îngheţate. Conflictele îngheţate sunt născute în urma unor confruntări militare generate de Federaţia Rusă, soluţionate aparent printr-un armistiţiu, dar care nu are decât valoare temporară. Oricând, un conflict îngheţat poate fi dezgheţat printr-o simplă apăsare pe buton de la Kremlin, astfel încât Moscova să poată întreţine la punctul de fierbere războaiele hibride pe care le-a generat şi pe care le-a integrat doctrinei sale politice şi militare.

Şi ce avem în jurul Federaţiei Ruse? Să facem o enumerare succintă. Un conflict îngheţat în Nagorno Karabah, prin care Moscova ţine în şah Armenia şi Azerbaidjan. Un alt conflict îngheţat, prin care a fost creată o nouă entitate statală, tot nerecunoscută internaţional, în Transnistria. Conflictele îngheţate până de curând, azi dezgheţate, din Ucraina, prin care Federaţia Rusă încearcă să îşi adjudece definitiv nu numai Peninsula Crimeea, nu numai Dombasul, cu Doneţk şi Lugansk, nu numai Insula Şerpilor, ci şi întreaga coastă a Mării Negre, iar dacă se poate, inclusiv Odesa şi spaţiul terestru până la Sulina. În Cecenia, dacă ne amintim, sub conducerea lui Vladimir Putin, Federaţia Rusă a făcut prăpăd. Un prăpăd similar cu cel provocat acum în Ucraina, dar pe care democraţiile occidentale s-au făcut că nu-l văd, întrucât Vladimir Putin a iniţiat la timpul respectiv o mare jonglerie. S-a alăturat declarativ luptei împotriva terorismului şi le-a pus pecetea de terorişti luptătorilor ceceni pentru libertate. Iar acum, chiar dacă vedem batalioane cecene luptând alături de Federaţia Rusă împotriva ucrainenilor, ar fi bine să nu ne lăsăm înşelaţi. Cecenii nu îi iubesc pe ruşi. Şi nu au încredere în promisiunile Kremlinului.

Mergând mai departe în istorie, putem observa cu uşurinţă că între Rusia şi China, care aparent s-ar afla într-un parteneriat economic şi chiar politic, există un diferend de amploare nerezolvat. Tot teritorial. În continuare, China susţine că un vast teritoriu care îi aparţine a fost confiscat de ruşi. E vorba de Manciuria. Federaţia Rusă se află într-un diferend, tot de natură teritorială, e vorba de Insulele Kurile, şi cu Japonia. Şi nu am deloc pretenţia că am epuizat toate exemplele. Teritoriile României au fost practic pe parcursul întregii istorii cotropite de ruşi. Culmea este că ruşii au ocupat de mai multe ori Ţările Române, în calitate de aliaţi, şi nu au plecat decât cu greu şi după mult timp, decât în calitate de adversari. De fiecare dată, angajamentele Moscovei nu au fost onorate. Fie că au fost scrise, fie că au fost verbale.

În consecinţă, Rusia de azi, Noua Rusie, cum i se mai spune, poate să aibă aliaţi temporari, poate să întreţină parteneriate cu alte state, dar nu prea poate să aibă prieteni. Desigur, sunt nenumăraţi politologi care, într-o logică machiavelică, afirmă că relaţiile între state nu se bazează pe prietenie, ci doar pe interese. E posibil. Numai că interesele pe termen lung nu pot fi susţinute în afara respectării cuvântului dat. Ori respectarea cuvântului dat este premiza unui raport de încredere.

Doar prin forţă militară, doar prin combinaţii pe tabla de şah politică, doar prin aranjamente geopolitice, dar în absenţa credibilităţii, Federaţia Rusă nu poate niciodată redeveni o putere globală. O alternativă la globalismul promovat de Statele Unite. Iar primul pas pentru redobândirea încrederii, dacă acest lucru mai este posibil într-un viitor apropiat, este schimbarea acelor conducători care s-au dovedit a fi duplicitari, mincinoşi şi perverşi.