De ce scade bursa?

Specialişti sau simpli investitori se întreabă de ce scade bursa.

Cauzele sînt multiple şi nu pot fi enumerate pur şi simplu fără anumite explicaţii. O convingere a mea este, de multă vreme, aceea că, deşi investitorii au evoluat mult în înţelegerea mecanismului bursei, sînt încă într-o măsură prea mare dependenţi de părerea brokerilor. La un moment dat am dezvoltat ideea că nu avem o piaţă a investitorilor, ci o piaţă a brokerilor. Desigur nu mai este întrutotul adevărat, dar, efectiv, brokerii pot şi chiar influenţează piaţa, atît prin manevre pe care cei mai mulţi le cunosc, cît şi prin aşa-zisele sfaturi sau recomandări pe care le fac. Sau prin colportarea unor pseudo-informaţii sau chiar informaţii cu caracter confidenţial care transpiră fie dinspre societăţile emitente, fie dinspre CNVM. Mă refer la intenţii de preluare, majorări de capital, fuziuni, divizări şi alte asemenea, care determină mişcări importante ale valorilor de tranzacţionare. Cum aşteptările sînt de cele mai multe ori mai mici decît speranţele, în momentul cînd informaţiile vehiculate subversiv ajung să fie cunoscute, are loc cuvenita rectificare.

Cazul "Petrom" este unul deja clasic. Toată tevatura cu privatizarea a dus la creşterea preţului pînă aproape de 2.700 lei/acţiune. În momentul cînd preţul a devenit cunoscut, cu micile variaţii legate de cursul de schimb care joacă tontoroiul în nişte limite indecente, a urmat cuvenita retragere. Actualele preţuri, care au fost şi sub 2.400 lei/acţiune, mai au de unde să scadă, dacă se va menţine trendul general de declin al indicilor bursieri.

În piaţa noastră, fenomenul de contaminare este mai mult decît pronunţat. Dacă se întîmplă ca două-trei titluri dintre cele mai lichide să aibă variaţii mari pe durată scurtă din cauze justificate, toate celelalte cresc prin contaminare de comportament. La fel se produce declinul, cînd cele mai importante acţiuni scad.

Cazul SIF-urilor merită o analiză specială. Toată lumea a conştientizat creşterea extraordinară din ultimele 8-9 luni, de 1,5-3 ori. A existat un adevărat concert de opinii şi declaraţii cum că preţul ar trebui să se apropie şi chiar să depăşească activul net pe acţiune. Ca argumente forte au fost utilizate preţurile acţiunilor de la bănci sau ale titlurilor "Impact", care se tranzacţionează la preţuri între 1,8 şi 3 ori valoarea activului net pe acţiune. În plus, pe lîngă aceasta se mizează într-un mod deşănţat de posibilele modificări de statut, care ar mări plafonul de deţinere la acestea. Argumentele sînt de-a dreptul subţiri. Aşa-zisa limită nu a fost niciodată o piedică pentru cine a fost interesat să cumpere şi toată lumea ştie cine sînt deja deţinători de mari pachete de acţiuni ale SIF-urilor. Ceea ce trebuie să ştie toţi investitorii este faptul că aceia au cumpărat cea mai mare parte din acţiuni la preţuri de 10-15 ori mai mici şi acum sînt principalii interesaţi de creşterea şi mai ales de menţinerea actualelor preţuri, pentru a se debarasa de ele. Aceasta, deoarece accesul la deciziile majore este greu sau aproape imposibil, din cauza puterii pe care o au baronii istorici ai SIF-urilor, ce au toate instrumentele prin care îşi conservă poziţiile.

Randamentul efectiv al acţiunilor, reprezentat de dividende, nu justifică actualele niveluri de preţuri, aşa cum ştie toată lumea. Aşa-numita invadare a SIF-urilor de către investitori străini este o gogoriţă care a primit o palmă grea cu ocazia privatizării "Petrom".

Dacă mai era vreun dubiu, s-a văzut că investitorii străini nu dau cu banii de-a azvîrlita. "Petrom" este un diamant excepţional, chiar dacă vor trebui bani şi timp pentru prelucrare. În schimb, SIF-urile nu au nici o perspectivă certă prin ele însele, fiind dependente de evoluţia societăţilor din portofoliu. Deocamdată, băncile, care constituie principala bogăţie a SIF-urilor, merg bine în acest an. Dacă vor da mai multe dividende, aceasta s-ar întîmpla la anul, iar ele vor putea ridica nivelul dividendelor de-abia în 2006. De aceea sînt mai mult ca sigur că SIF-urile vor rămîne multă vreme o afacere românească, iar dacă vor intra vreodată străinii, o vor face cînd de pe urma unei acţiuni vor fi siguri că vor cîştiga mai mult decît din alte investiţii în ţara noastră - asta în cazul cînd nu au oportunităţi mai bune în altă parte. De aceea, recomand investitorilor să folosească apa rece pentru potolirea setei, nu pentru a se îmbăta.

Următoarea corecţie a unei acţiuni majore ar putea fi cea a BRD-SG. După cum se ştie, în prezent se privatizează pachetul de 7,42% al statului prin negociere directă. După cît de deştepţi sînt străinii şi cît de proşti, sau se fac că sînt, negociatorii noştri, parcă văd şi acolo un preţ mai mic decît cel din piaţă, deşi rezultatele din primul semestru ale băncii sînt spectaculoase. De aceea, febra proximei privatizări, care determinase o creştere a cotaţiilor pînă la 28.500 lei, s-a înmuiat, preţul jucînd în jur de 27.000 lei/acţiune. Dacă nici atît nu va încasa statul, evident că şi BRD se va duce mai în jos şi va trage în vîrtej şi ce mai pluteşte în prezent. Părerea mea, de multe ori exprimată, este că a venit vremea ca piaţa noastră de capital să ajungă la maturitate, astfel încît preţurile să reflecte performanţele şi valoarea cît mai reală a acţiunilor. Nu trebuie să ne amăgim, dar nici să disperăm. Nu va mai dura mult şi vor dispărea cazurile în care acţionarul majoritar va fi un mulgător exclusiv - singurul care se îmbogăţeşte, în timp ce micii acţionari fluieră a pagubă ani în şir.

Exemplele sînt numeroase, dar nu este cazul să fac şi nominalizări. S-ar putea ca, în scurt timp, analiştii să fie nevoiţi să antameze problema, deşi, după lege, alţii ar trebui să-şi spună mai întîi cuvîntul.