De ce se teme Mario Draghi de lumină?

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 iulie 2016

De ce se teme Mario Draghi de lumină?
CĂLIN RECHEA

Când a fost vorba de încălcarea tratatelor europene pentru introducerea măsurilor extraordinare ale Băncii Centrale Europene, Mario Draghi nu a fost îngrijorat de subminarea unor principii fundamentale.

Dimpotrivă, a promis, în iulie 2012, că BCE va face totul pentru susţinerea monedei unice, iar apoi, cu ajutorul "dreptăţii" împărţite de Curtea Europeană de Justiţie, a redus la tăcere vocile critice.

Oare o dorinţă adevărată de păstrare a spiritului european nu ar fi trebuit reflectată într-o altfel de promisiune, cum ar fi "BCE va face totul pentru susţinerea euro, dar în limitele legii şi ale prevederilor tratatelor europene"?

Din păcate, nu se mai poate vorbi cu adevărat de un sistem legislativ european coerent de cel puţin câţiva ani. Valurile succesive ale crizei l-au înlocuit cu reglementări arbitrare, cu efecte imprevizibile, reglementări orientate, mai ales, către apărarea cu orice preţ a independenţei faţă de orice responsabilitate a băncilor centrale şi a iluziei solvabilităţii sistemului bancar european.

Pe lângă extinderea permanentă a programului de relaxare cantitativă şi ducerea unor dobânzi de politică monetară în teritoriul absurdului negativ, singura grijă a BCE a fost intervenţia rapidă pentru "apărarea" independenţei băncilor centrale din UE.

Aşa s-a întâmplat şi cu ocazia percheziţiilor derulate de Poliţia din Slovenia la sediile băncii centrale, de unde au fost preluate date necesare anchetării bailout-ului masiv al sistemului bancar din 2013, după cum scrie Reuters.

Într-un comunicat al Poliţiei se arată că "există motive întemeiate pentru suspectarea unor abuzuri din partea unor entităţi juridice în legătură cu evaluarea capitalului unei bănci salvate de stat în 2013". Tot acolo se estimează că evaluarea "deficitară" a permis băncii să şteargă datoriile subordonate ale unor creditori, care au înregistrat pierderi cumulate de 257 de milioane de euro, după cum se arată într-un articol Bloomberg.

Agenţia de ştiri americană mai scrie că se aşteaptă opinia Curţii Europene de Justiţie în următoarele săptămâni, care va avea implicaţii majore nu doar pentru Slovenia, ci şi pentru întreaga Uniune Europeană.

"Dacă decizia Curţii Europene va arăta că deţinătorii datoriilor subordonate trebuie compensaţi, atunci se vor crea mai multe probleme pentru UE decât pentru Slovenia", a declarat Saso Stanovnik, analist la Alta Invest în Ljubljana, pentru Bloomberg.

Oare nu este evident care va fi verdictul?

Odată informat despre "prigoana" care s-a abătut asupra guvernatorului Băncii Sloveniei, Mario Draghi a trimis depeşe urgente către Comisia Europeană şi Procurorul General al Sloveniei.

"Protestez în mod formal faţă de confiscarea ilegală a informaţiilor BCE şi apelez la autorităţile slovene pentru remedierea acestei încălcări a legii", a scris preşedintele BCE, conform unui articol din Wall Street Journal, şi subliniază că "datele sunt protejate de legile Uniunii Europene, care acordă imunitate specială BCE".

Mario Draghi a mai avertizat că BCE va "explora căile posibile de acţiune în justiţie conform legilor din Slovenia". O astfel de acţiune se va bucura, bineînţeles, de susţinerea necondiţionată a Curţii Europene de Justiţie.

Deşi posibilele abuzuri investigate în Slovenia au impus costuri masive creditorilor subordonaţi ai băncilor, dimensiunea acestora este nesemnificativă faţă de costurile impuse întregii societăţi, care s-a îndreptat către prăpastie pe fondul creşterii exponenţiale a creditării din deceniul trecut. Şi în Slovenia, banca centrală şi-a neglijat în mod grav atribuţiile de supraveghere şi reglementare ale sistemului bancar.

Ultimul raport de ţară al FMI arată că Slovenia a recapitalizat 6 bănci de stat în 2013 şi 2014, la un cost de circa 12% din PIB.

Credite neperformante cu o valoare nominală de circa 5 miliarde de euro au fost transferate de la 5 bănci către Bank Asset Management Company (BAMC), o instituţie independentă care trebuie să le valorifice până în 2022.

Procesul de restructurare al sistemului bancar este, însă, departe de finalizare. După cum se arată şi în ultimul raport asupra stabilităţii financiare de la Banca Sloveniei, creditul acordat companiilor nefinanciare a înregistrat o contracţie anuală de 10,2%, pe fondul unei grad masiv de îndatorare şi a întârzierilor în recunoaşterea creditelor neperformante.

"Salvarea" sistemului bancar a condus la creşterea explozivă a datoriei publice, aceasta ajungând până la 83,2% în 2015, de la 53,4% în 2012, conform datelor de la FMI, iar instituţia financiară internaţională estimează că indicatorul va reveni sub 60% din PIB în 2026.

În acelaşi timp au crescut accelerat şi dezechilibrele externe. Deficitul balanţei de plăţi a fost de 10,2% din PIB în 2015, în condiţiile unei creşteri neîntrerupte a deficitului comercial în ultimii 5 ani, de la 1,2% din PIB în 2011, până la 9,5% din PIB în 2015.

Dar se pare că nimic nu mai contează, nici măcar deteriorarea gravă a perspectivelor economice ale ţării, pentru că stabilitatea financiară a fost restaurată, după cum se precizează în raportul asupra stabilităţii financiare al băncii centrale de la Ljubljana.

Din nefericire, după cum evoluează situaţia sistemului bancar european, nici aparenţa stabilităţii financiare din Slovenia nu va mai fi menţinută prea mult timp.

Oare din această cauză se tem de lumină Mario Draghi şi alţi guvernatori ai băncilor centrale din Europa?

Autorităţile de la Ljubljana confirmă anchetarea guvernatorului Băncii Centrale a Sloveniei

Banca Centrală a Sloveniei a confirmat joi că guvernatorul Bostjan Jazbec este investigat de poliţie în ancheta care vizează posibile nereguli cu privire la restructurarea unei bănci în anul 2013, transmite Reuters.

Răspunzând unei întrebări adresate de Reuters, un purtător de cuvânt al Băncii Sloveniei a confirmat că Jazbec, care face parte din consiliul guvernatorilor BCE, este investigat de autorităţi.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Dar daca nu e doar in slovenia? In cate alte state ue gunoiul e tinut sub pres? parca si la noi erau niste zvonuri ca bnr a fortat vanzarea bancii carpatica?

    1. Si la noi, le este frica ca Grecia, Italia, unde au varsat tone de bani degeaba.

      În toate celelalte.

      Precedentul e foarte bun. 

    De aceea ne tot invartim in cerc, bail-out 2013 pute.

    Titlul e f bun! 

    Capii BNR trebuie investigati pt subminarea economiei nationale. Iar iumunitatea lor absoluta eliminata!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb