DE CE STANDARD & POOR'S ŞI NU MOODY'S? Cine nu este cu noi, este împotriva noastră!

Încă de la începutul crizei financiare globale, agenţiile de rating au constituit o ţintă uşoară pentru autorităţile care trebuiau să arate cetăţenilor că sunt neobosite în căutarea vinovaţilor şi pedepsirea lor exemplară.

Mult zgomot pentru nimic a fost până când aceste agenţii au început să reducă ratingurile obligaţiunilor guvernamentale emise de Statele Unite şi de ţările din zona euro.

De atunci a început vânătoarea de vrăjitoare. Într-un fel, guvernele au dreptate. Cum poate fi caracterizat altfel decât vrajă procesul prin care agenţiile de rating au transformat gunoiul în "aur" de nota AAA, mai ales pentru anumite ratinguri acordate obligaţiunilor guvernamentale?

Dar nu este vorba de nicio vrajă, ci explicaţia este mult mai simplă: conflict de interese. Securities and Exchange Commission (SEC), instituţia guvernamentală de reglementare a burselor de valori din SUA, a acordat autorizaţia de funcţionare în calitate de "organizaţii de rating pe baze statistice recunos­cute la nivel naţional" pentru zece firme. Moody's, Standard & Poor's şi Fitch se află printre acestea. Dintre cele zece firme autorizate, doar una nu acordă calificative la cererea emitenţilor de obligaţiuni sau altor titluri financiare securitizate, ci la cererea in­vestitorilor care sunt interesaţi să le cumpere.

Excepţia se numeşte Egan-Jones Ratings Company, care, în iunie 2012, a redus ratingul Spaniei la CCC+, pe fondul costurilor ridicate de finanţare, al creşterii şomajului şi al problemelor deosebit de grave din sistemul bancar.

Pe site-ul firmei Egan-Jones se arată că "singura noastră misiune este de a asista clienţii instituţionali prin intermediul unor ratinguri precise, caracterizate de aversiunea ridicată faţă de risc şi valoarea predictivă", deoarece "clienţii vor avea grijă de restul".

Această "valoare predictivă" este de o importanţă crucială. De câte ori nu am citit în presă că Moody's, Standard & Poor's sau Fitch au redus ratingul suveran al unei ţări din zona euro deoarece s-a întâmplat ceva, adică ratingul avea un caracter retroactiv şi nu unul predictiv?

La puţin timp după anunţarea procesului intentat de către Departamentul Justiţiei din SUA agenţiei de rating Standard & Poor's, au început să apară în presă mărturii "sfâşietoare" ale investitorilor "înşelaţi". Bloomberg scrie despre experienţa unui bancher de la First Midwest Bancorp, care a investit într-un instrument CDO cu rating A de la Standard & Poor's (n.a. Collateralized Debt Obligation, instrument financiar derivat rezultat din securitizarea obligaţiunilor şi creditelor). "Am analizat, sau cel puţin am încercat, după puterile noastre, să determinăm calitatea titlurilor financiare pe baza cărora s-a constituit instrumentul CDO, dar tot ne-a explodat în faţă", a declarat Peter Groninger pentru Bloomberg.

Este de vină Standard & Poor's? Desigur, dar nici pe departe faţă de vina pe care o poartă acest "investitor" relativ sofisticat. Un principiu simplu de administrare a riscului spune să nu investeşti în instrumente financiare a căror natură nu o cunoşti. Nu există nicio scuză în cazul în care "pariul" se întoarce împotriva ta.

Standard & Poor's a fost plătit de UBS pentru ratingul acordat acelui instrument CDO şi nu erau deloc rare cazurile în care marile bănci internaţionale solicitau ratinguri de la mai multe agenţii pentru a obţine cele mai favorabile condiţii de plasare a titlurilor securitizate către "investitori".

Acţionarea în justiţie a agenţiei Standard & Poor's a ridicat semne de întrebare pe Wall Street, după cum scrie Bloomberg, investitorii întrebându-se de ce nu apar Moody's şi Fitch în boxa acuzaţilor. Bonnie Baha, director în cadrul DoubleLine Capital LP, a declarat pentru Bloomberg că acţiunea Departamentului Justiţiei "pare un fel de răzbunare pentru reducerea ratingului suveran al SUA în 2011".

De ce nu Moody's? Să fie de "vină" faptul că Warren Buffet, un prieten apropiat al preşedintelui Obama, este principalul său acţionar individual, prin intermediul Berkshire Hathaway?

O ştire Reuters arată că, totuşi, Departamentul Justiţiei ar putea da în judecată şi pe Moody's, dar după ce "cazul Standard & Poor's este testat".

În secţiunea dedicată agenţiilor de rating pe site-ul SEC, se arată că "o agenţie de rating este o firmă care oferă o opinie privind bonitatea unei entităţi şi a obligaţiilor financiare emise de aceasta". Noţiunea de "opinie" a fost utilizată pe larg de către agenţiile de rating pentru autoapărare, în condiţiile în care dreptul la liberă exprimare este protejat de către Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite.

Cei care contestă invocarea dreptului la libera exprimare, vin cu argumentul că agenţiile de rating au fost şi sunt plătite pentru calificativele lor, ceea ce anulează protecţia oferită de Primul Amendament.

Comisia guvernamentală înfiinţată în SUA pentru investigarea crizei financiare (Financial Crisis Inquiry Commission) a găsit agenţiile de rating Moody's, Standard & Poor's şi Fitch vinovate pentru "umflarea" calificativelor acordate instrumentelor financiare securitizate pe baza creditelor ipotecare, după cum scrie Bloomberg.

Documentele înaintate pentru susţinerea cazului împotriva Standard & Poor's includ acuzaţii privind "fraudarea investitorilor prin neajustarea modelelor de rating şi reflectarea defectuoasă a riscurilor, deoarece firma s-a temut de pierderea clienţilor".

Singura vină a Federal Reserve, conform raportului comisiei, a fost că nu şi-a îndeplinit atribuţia de reglementare a sistemului financiar, prin permisivitatea de care a dat dovadă faţă de standardele de creditare ipotecară. Din păcate, nu se spune nimic despre uriaşele dezechilibre economice şi financiare generate de relaxarea iresponsabilă a politicii monetare.

Când dobânda de politică monetară a fost împinsă tot mai jos, cu scopul nobil de evitare a recesiunilor, s-a accentuat procesul de distrugere a capitalului real din economie, iar menţinerea şi creşterea câştigurilor financiare ale Wall Street-ului au devenit dependente de "alchimia" toxică a creditelor subprime.

Chemarea acum în "justiţie" a agenţiei Standard & Poor's nu este decât una dintre farsele macabre ale autorităţilor care încearcă devierea atenţiei de la adevăraţii vinovaţi. Nu degeaba spunea preşedintele Eisenhower că "cea mai uşoară dintre toate expediţiile de vânătoare este căutarea ţapului ispăşitor".

Ironic este faptul că, la circa doi ani după ce Standard & Poor's a redus ratingul Moody's din cauza posibilelor costuri implicate de procesele declanşate de clienţi, Moody's a răspuns cu aceeaşi monedă, pe baza unei motivaţii similare.

Dar Standard & Poor's nu este prima agenţie de rating care trebuie să facă faţă răzbunării autorităţilor. În prima parte a anului trecut, Securities and Exchange Commission a dat în judecată Egan-Jones Ratings pentru a "proteja investitorii şi interesul public".

Egan-Jones a fost prima agenţie de rating care a redus ratingul suveran al SUA în iulie 2011, de la AAA la AA+. În 5 aprilie 2012, Egan-Jones a redus din nou ratingul SUA, la AA, iar pe 24 aprilie 2012 SEC a declaşat acţiunea în justiţie.

"Se pare că Securities and Exchange Commission şi-a pierdut minţile", scria William Cohan pentru Bloomberg, într-un editorial cu titlul "SEC dă în judecată singura firmă de rating independentă de Wall Street".

Un articol de pe site-ul New York Times ironizează decizia SEC, dar concluzia sa este foarte serioasă: oligopolul celor trei mari agenţii de rating este conservat de autorităţi, în condiţiile în care "orice firmă mică se va gândi de două ori de aici încolo dacă să ceară acest statut special".

Rămâne de văzut dacă "pedeapsa" aplicată Standard & Poor's va depăşi cu mult pragul ridicolului. În fond, ce poate fi mai bun decât un oligopol al agenţiilor de rating (n.a. una sau două parcă ar fi prea puţine şi ar aduce prea mult cu un comitet de stat al planificării ştiinţifice a falimentului), care să fie eliberat în rezervaţie pentru a fi hăituit spre satisfacţia publicului.

Indiferent de gradul de vinovăţie pe care îl atribuim agenţiilor de rating, acestea nu au făcut decât să răspundă "pozitiv" motivaţiilor perverse induse de politica monetară şi fiscală. Da, sunt vinovate, dar vinovăţia lor este similară cu a soldaţilor care se supun ordinelor. Iar soldaţii nu au dat niciodată ordinele pentru lansarea armelor de distrugere în masă.

•

"Căutarea unui ţap ispăşitor este cea mai uşoară dintre toate expediţiile de vânătoare". (Dwight D. Eisenhower)