De ce trebuie schimbată faţa parlamentului?

Nu îmi place să mă prevalez de calitatea mea de fost parlamentar, dar în unele cazuri, aşa cum cred că este acesta, o fac pentru a arăta că nu vorbesc nici din auzite, nici din cărţi, cum se spune, ci oarecum în cunoştinţă de cauză, chiar dacă fac parte din istoria ingenuă a parlamentului postcomunist, adică anii 1990 - 1992. Am urmărit însă cu interes evoluţia clasei politice, deşi nu am dorit la finele mandatului să mai candidez, şi cu atît mai mult acum.

Am observat că la majoritatea parlamentarilor, imediat ce "se ajung" acolo, se produce o transformare psihologică, fiind ferm convinşi că acolo le este locul. Dar cel mai tare sînt convinşi că acolo le este bine. Iubesc ocaziile festive la care se înghesuie cu prioritate, mai ales pentru a fi pomeniţi în presă, sau arătaţi la televizor. Şi pentru aceasta sînt dispuşi să facă orice. Înainte ca fostul deputat Gabriel Bivolaru să intre în atenţia presei şi apoi a parchetului, toată Slobozia ştia că şi-a cumpărat postul cu 500 milioane lei (bani din 1996), cine vrea poate să calculeze cît reprezenta în dolari, din care 300 la centru pentru poziţie eligibilă, iar 200 la judeţ. Ulterior a luat sub preţ o fabrică la Ţăndărei, evident cu liber de sus, cel care a plătit cu libertatea fiind directorul filialei FPS Ialomiţa, Mitu, care a executat un ordin. Majoritatea deputaţilor şi senatorilor iubesc drepturile personale, dar mai ales se mîngîie pe burtă ori de cîte ori sînt folosiţi ca lob-işti, în fapt simpli traficanţi de influenţă, contra cost evident. Şi dacă ar fi fost singurul care a cumpărat postul. Altfel cum ar putea să trăiască aşa cum vedem, numai din indemnizaţia de parlamentar? Cei mai mulţi nu ar putea justifica nici măcar garderoba proprie, darămite întreţinerea familiei, consumaţia la localurile la care le place să se afişeze, maşinile şi alte proprietăţi. Şi dacă au cîte o afacere declarată, bilanţurile depuse la finanţe arată fie pierderi, fie profituri nesemnificative, aşa cum presa a arătat în cazul surorii primului ministru, Dana Barb. De fapt la ce te poţi aştepta de la personaje precum Mischie sau Bebe Ivanovici, foşti parlamentari? Primul, un profesor de istorie sau ştiinţe sociale la Tîrgul Jiu, care se bucura cînd primea o damigeană de ţuică de Gorj, aşa de slabă că un maramureşan a confundat-o cu vinul... Sau Bebiţă, care se lăuda cum cîştiga el din ciubucuri mai mult decît şeful de secţie... Dar sistemul, sau partidul care i-a susţinut şi pe care l-au slujit, le-a permis să încalece cîte un judeţ şi să se umple de titluri care mai de care mai pompoase.

Părerea mea este că, în mare, avem trei categorii de parlamentari. Grupul liderilor politici de la centru care fac toate jocurile şi mai ales listele; cei care au intrat plătind, dar apoi s-au scos cu vîrf şi îndesat; şi un grup mai mic, cei care s-au consacrat ca specialişti adevăraţi în tehnica legislativă şi cărora nu le vorbeşte gura fără ei. De aceea m-am bucurat să constat că în special Alianţa D.A. se concentrează pentru a alege o nouă garnitură. Ca să folosesc o expresie lansată de către Traian Băsescu, se caută noi Boci. Adică parlamentari a căror prestaţie să repete realizările lui Emil Boc, actualul primar al Clujului, apreciat unanim, atît de presă, dar mai ales de către alegători, care i-au acordat încrederea şi votul. Desigur că nu se poate clona Emil Boc şi nici nu ar fi foarte bine. Dar să aibă personalitate, competenţă în domeniile în care activează şi mai ales verticalitate şi curaj în a înfrunta maşinăria bine unsă, dar prost direcţionată a instituţiilor care ar trebui să lucreze în slujba cetăţeanului şi de fapt lucrează împotriva lui, aceasta este foarte necesar. Personal nu am nici o încredere în declaraţiile de schimbare ale PSD. Atîta timp cît Adrian Năstase, ginerele lui Angelo Miculescu, partener juma-juma cu Ilie Alexandru - Hermes din Slobozia mă întreba la o nuntă cine este Ilie Alexandru, încercînd să mă ia de prost, sau declară un apartament de peste 350 mp la valoarea de 4,1 miliarde lei făcut în Primăverii de firma lui Sergiu Sechelariu, secretar de stat, şi o declară în faţa mea, care am construit peste 18 ani şi am proiectat peste 10, evident că nu mă pot încrede în el. Chiar dacă mai sînt destui care îl cred, sînt sigur că sînt şi mai mulţi care s-au săturat de minciuni şi vor vota ca atare. Mai ales că alegerile locale au arătat că se poate.