DE LA 322 MILIOANE EURO LA 149 MILIOANE EURO, ÎN IANUARIE 2020 FAŢĂ DE ACEEAŞI LUNĂ A ANULUI TRECUT Excedentul contului curent al balanţei de plăţi a scăzut la mai puţin de jumătate

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 17 martie 2020

Excedentul contului curent al balanţei de plăţi a scăzut la mai puţin de jumătate

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în ianuarie acest an, un excedent de 149 milioane euro, comparativ cu 322 milioane euro în aceeaşi lună a anului trecut, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Acestea arată că, în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 79 milioane euro, balanţa serviciilor a avut un excedent mai mic cu 56 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un excedent mai mare cu 157 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a avut un excedent mai mic cu 195 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în ţara noastră au însumat 451 milioane euro (comparativ cu 499 milioane euro în ianuarie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 258 milioane euro, iar creditele intragrup au avut o valoare netă de 193 milioane euro.

Comunicatul BNR arată că, în perioada analizată, datoria externă totală a crescut cu 3,928 miliarde euro: "În structură:

- datoria externă pe termen lung a însumat 77.314 milioane euro la 31 ianuarie 2020 (70,3% din totalul datoriei externe), în creştere cu 6,3% faţă de 31 decembrie 2019;

- datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 ianuarie 2020 nivelul de 32.614 milioane euro (29,7% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,9% faţă de 31 decembrie 2019".

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 11,7% în luna ianuarie 2020, comparativ cu 18% anul trecut. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 ianuarie 2020 a fost de 5 luni, în comparaţie cu 4,6 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 ianuarie 2020, a fost de 77,3%, comparativ cu 72,2% la finalul anului trecut.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb