De la Coana Joiţica la Leanca Văduva

Despre Coana Joiţica este uşor să spui, vorba lui Caragiale: "De, femeie, ochi alunecoşi, inimă zburdalnică...". Ce să-i faci, a pus scrisoarea de amor a lui Tipătescu, din neglijenţă, în acelaşi buzunar cu batista şi... fatalitate, a pierdut-o! Cînd este vorba de ditai prim-ministrul, răspunzător de bunul mers al procesului de negociere a aderării României la Uniunea Europeană, iar acesta rătăceşte scrisoarea comisarului UE pentru integrare, omul de la care depandă trecutul, prezentul şi viitorul aderării noastre, mai că-ţi vine să-i dai dreptate maes-trului: "Atîta neglijenţă nu se pomeneşte nici în romane, nici într-o piesă de teatru". Doar că, în cazul acesta, nu de neglijenţă a fost vorba! Argumentul pe care primul-ministru nu s-a sfiit să-l aducă în faţa camerelor de luat vederi ţine direct de fabulaţie: domnia sa primeşte mii de scrisori pe săptămînă şi, desigur, cea a unui anonim ca Verheugen avea toate şansele să se piardă în mormanul de corespondenţă!

Ce era, aşadar, de ascuns?

În primul rînd, faptul că scandalul adopţiilor nu este unul oarecare; unul inflamat de un "ciudat" parlamentar european, Oslander, ori iscat de "năbădăile" baronesei Nicholson, ci unul de care s-a sesizat deja şi Comisia Europeană, adică organul executiv, cel care este răspunzător de mersul negocierilor de aderare. Reacţia improvizată a guvernului, de minimalizare, de căutare a unor "raţiuni ascunse şi perverse" în spatele acţiunii parlamentarului olandez, au fost aruncate în aer de presa liberă, desigur nu din România, ci din Marea Britanie, care a reacţionat la seismul ce zguduie relaţiile UE cu ţara noastră.

La suprafaţă, tema controversei este politica guvernului în privinţa adopţiilor internaţionale. În subtext este vorba despre răspunsul la întrebarea dacă România continuă să îndeplinească criteriile politice care fundamentează negocierile, cele ce ţin de instituţii democratice şi stat de drept. Deşi a convenit cu UE un moratoriu, în ultimii trei ani, din România au plecat aproape 800 de copii. Ceea ce, în multe cazuri, s-ar putea să fie în folosul celor adoptaţi şi al noilor lor familii. Problema nu este aici, ci în atitudinea faţă de cetăţenii străini care aşteaptă aprobările pentru viitoarele adopţii. Ei şi guvernele lor nu înţeleg de ce în ciuda moratoriului, guvernul României aprobă pentru unii adopţii, iar alţii vor trebui să aştepte viitoarele reglementări legale care, în principiu, vor face şi mai dificile asemenea proceduri! Pe buzele tuturor celor care s-au simţit frustraţi au izbucnit cuvintele: corupţie, sfidare! Iar andrisantul era cît se poate de cunoscut: chiar guvernul României. "Ambiguitatea" atitudinii guvernului de la Bucureşti este însă în buna companie a "ambiguităţii" celor care tocmai se pregăteau să pună încă o dată la colţ România. Strîns cu uşa, guvernul şi avocaţii săi au replicat scoţînd la iveală nenumăratele intervenţii şi presiuni făcute de înalte feţe europene pentru a aproba în continuare, cutare sau cutare caz de adopţie. Pe lista celor care şi-au folosit "bunele oficii" sunt nume sonore, din Parlamentul European, dar şi de la nivelul Comisiei. Cu alte cuvinte, pe de o parte Europa ne îndeamnă să punem capăt "maşinăriei de adopţii internaţionale", pe de altă parte, lanţul slăbiciunilor, fiecare vrea să i se facă o excepţie, două, aşa de dragul prieteniei şi al bunelor relaţii bilaterale: ba domnul Berlusconi, ba domnul Prodi etc. În plus, Statele Unite ale Americii nu împărtăşesc, de principiu, soluţia limitării adopţiilor internaţionale!

Deşi nu e greu de recunoscut că atîtea presiuni contradictorii nu sunt tocmai uşor de gestionat, nu e mai puţin adevărat că guvernul a reuşit prin abordarea duplicitară pe care a promovat-o să facă lucrurile şi mai complicate!

Apărarea în spatele căreia s-a ascuns în primă instanţă primul-ministru este ridicolă. Al doilea punct de sprijin, căutat în "greaua moştenire" a fostei guvernări este tot atît de slab şi penibil. Spre deosebire de abordarea bazată pe soluţii birocratice şi super-centralizare guvernamentală, fosta guvernare a preferat să lase problema în seama justiţiei. Că legislaţia era slabă, ambiguă şi generatoare a unei înfloritoare afaceri avînd ca bază adopţiile internaţionale, este desigur adevărat! De principiu, însă, soluţia era mai bună decît cea pe care a ratat-o la rîndul său, guvernul Năstase. Cît despre reacţia de a arunca în public numele înalţilor reprezentanţi ai UE, care ar fi fost amestecaţi, mai mult sau mai puţin dezinteresat, în promovarea adopţiilor internaţionale din România, eroarea este de-a dreptul grosolană. Dacă a avut ambiţia de a-şi crea o statură de "om de stat european", domnul prim-ministru poate să ştie de bine că după acest episod, dosarul său a fost închis. Pentru totdeauna! Dacă la prima ciupitură a presei, într-o chestiune la urma urmei nu de importanţă capitală, dai pe faţă tot ceea ce omologii tăi ţi-au încredinţat în confidenţialitate, este clar că nimeni nu se poate baza prea tare pe tine!

În piesa lui Caragiale, Zoe şi întîmplarea îşi dau mîna pentru a salva onoarea familiei Trahanache, fericitul triunghi Trahanache, Zoe, Tipătescu, precum şi stabilitatea politică a judeţului!

Teamă mi-e că în cazul primului nostru ministru, domnia sa va rămîne cu onoarea "nereperată" şi cu cinci litri de mas-tică a-ntîia pagubă!