De la Matei... citire?

Personajul care vrea să se lămu­rească este calfa lui Nae Girimea, Iordache. Iar verdictul său asupra ciudatei teorii expusă de catindatul cu durere de măsea este o sărbătoare a raţionalis­mului cartezian: "Fugi, d-le, cu superstiţiile italieneşti... Îmi pare rău de d-ta, om tînăr!... Bine, d-ta nu vezi cum e naturelul la toate, că trebuie să aibă o bază, măcar cît de mică, dar să fie bază. Ce nu are bază cum poate să fie naturel?" Replicile caragialiene mi-au venit în minte citind deunăzi, în Financial Times, îndemnul sănătos al lui Richard Bernstein: "Lăsaţi televizorul şi priviţi fundamentele!" Chiar aşa! Hai să lăsăm puţin deoparte ceea ce crede şi ce zice ba unul, ba altul şi să vedem cum este cu naturelul crizei noastre politice, adică... ce bază are!

Începutul întregii istorii trebuie căutat acolo unde îşi au originea mai toate cele cîte s-au întîmplat în politica românească din ultimii ani: în mandatul, perspectiva, abordările şi soluţiile lui Traian Băsescu; preşedintele jucător, cum singur s-a definit.

Mandatul său politic a fost stabilit, fără echivoc, nu de el însuşi, ci de cei care i-au pus pe umeri mantaua portocalie, din faldurile căreia trebuia să se nască un soi de "revoluţie post-revoluţie". Modelul a fost schimbarea de putere din Ucraina sub presiunea unor ample şi prelungite manifestaţii "democrat-revoluţionare" care au forţat înscăunarea în funcţia prezidenţială a lui Victor Iuscenko. Verdictul politic din spatele acestui mandat a fost acelaşi pentru ambele ţări: prima încercare a unui post-comunism autentic a fost ratată. Asta, în ciuda atîtor diferenţe radicale, dintre care cea mai substanţială, apartenenţa deja cîştigată la NATO şi UE, a României! Consecinţa logică: era nevoie de o nouă încercare, încă şi mai radicală, capabilă nu doar să depăşească temele şi soluţiile post-comunismului, ci să scoată din rădăcini "buruienile" crescute atît de repede în solul noii şi debilitatei societăţi. Era nevoie de o "contra-reformă" care să elibereze "forţele autentice" ale capitalismului şi structurile puterii democratice din mîna oamenilor politici ai "primului val" ce reuşiseră să facă din propriul trecut, mai mult sau mai puţin nebulos, un prezent conturat fără echivoc ca "stagnare populist-autoritaristă"; adică un alt fel de originală şi ratată democraţie. Cît de adecvat era acest diagnostic, rămîne un subiect liber de discuţie, fără importanţă practică, însă, deoarece deciziile au fost luate ca şi cînd el ar fi fost corect, adecvat şi oportun. Tot ceea ce s-a întîmplat în mandatul lui Traian Băsescu este o consecinţă în linie dreaptă a acestui punct de plecare.

Cei care se întreabă astăzi ce i-a apucat pe diferiţi lideri europeni să sară de şapte coţi în sus, pentru că Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie; cum se face că un personaj atît de şters şi lipsit de orice autoritate, în ciuda funcţiei pe care o ocupă şi a salariului colosal pe care-l încasează, cum este Barroso, se poate zborşi oficial şi atît de crunt la "noile autorităţi" din România, adică la cei care l-au suspendat pe Traian Băsescu, să ia aminte la "baza temeliei fundamentului". Din punctul de vedere al acestor parteneri ai României, contractul încă este în vigoare, iar Traian Băsescu a livrat, dacă nu tot pachetul, măcar o parte esenţială. În plus, a arătat că vrea să meargă pînă la capăt. Iar semnul distinct al acestei voinţe a fost punerea la lucru a maşinăriei judiciare care a obţinut condamnarea lui Adrian Năstase. Lista nu este deloc menită să se oprească aici. Mulţi dintre greii politici sau dintre care au finanţat, mai mult sau mai puţin ocult, maşinăria "celorlalţi" au eşuat deja sau înoată din ce în ce mai greu în furtuna stîrnită de "revoluţia procurorilor".

Problemele de astăzi ale lui Traian Băsescu au apărut deoarece, preocupat de temele impuse ale mandatului său, a pierdut din vedere... amănuntele realităţii: agravarea drastică a crizei economice, multiplele crize sociale, consecinţele suportate de populaţie pe fondul înrăutăţirii situaţiei economico-financiare a ţării etc. Amănuntele sunt, după cum bine se ştie, dalele cu care este pavat drumul către şi din Iad! Ele sunt cele care l-au dus pe Traian Băsescu acolo unde se află astăzi, din punctul de vedere al relaţiilor sale cu "băştinaşii".

Cealaltă problemă politică gravă a lui Traian Băsescu este predarea ştafetei! Pentru ca el să nu iasă din joc pe uşa din spate a politicii, cineva ar fi trebuit să construiască alternativa post-Băsescu. Fie orgoliul, teama sau cine ştie ce alte considerente care ţin de datele personajului principal, fie incapacitatea celor care ar fi trebuit să-şi asume cons­trucţia, prea puţin contează, au împiedicat orice abordare, fie şi în germene a acestei probleme, necum să fie gata soluţiile de pus în practică. Consecinţa logică, pe care Traian Băsescu pare să o fi înţeles, a fost aceea că singura alternativă post-Băsescu este USL! O construcţie politică potrivnică, dar acceptabilă, pînă la urmă, dacă, din punctul său de vedere ar fi fost capabilă să înţeleagă regulile jocului şi să asume preluarea, măcar în parte, a mandatul şi a "moştenirii" sale! Doar că USL-ul nu putea să joace această carte, împotriva logicii votului. Votul, sprijinul popular, nu vine astăzi din co-abitarea cu Traian Băsescu, din schimbul elegant de ştafetă, ci din prăbuşirea statuii sale, din sacrificarea sa rituală pe altarul ţapului ispăşitor!

Dilema este perfectă şi nu există nicio şansă ca ea să fie rezolvată favorabil pentru toată lumea şi pentru toate părţile, nici măcar prin votul care se va da la 29 iulie. Singurul lucru de care putem fi aproape siguri este aşa numitul "efect Matei", de data aceasta... Evanghelistul. E adevărat, textul apare în Evanghelia lui Marcu (4.25)... dar cine mai are timp de preciziune, în zilele noastre: "Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are şi ce are i se va lua".