Decadenţă, neputinţă şi adevăruri incomode la Davos

Forumul Economic Mondial este o colecţie de curteni, costume goale, semnalizatori ai virtuţii şi curtezane care pretind că vor salva lumea, după cum scrie profesorul Nassim Nicholas Taleb.

Astfel de "personaje" sunt convinse că deţin adevărul absolut, consideră orice altceva dezinformare şi ar trebui, în aceste condiţii, să poată dicta celorlalţi ce să facă, în timp ce propovăduiesc virtuţile democraţiei liberale.

Se pare că nimeni dintre participanţi nu a avut timp să se întrebe care a fost "eficienţa" întâlnirilor anuale de la Davos, mai ales că acestea au ajuns la ediţia cu numărul 54, iar starea actuală a lumii este deplorabilă.

Tema întâlnirii din acest an a fost "Reconstruirea încrederii", în condiţiile în care experţii care realizat raportul privind riscurile globale au plasat pe primul loc "dezinformarea".

Dar oare despre ce recâştigare a încrederii este vorba? A cetăţenilor în elitele globale prezente la Davos? Şi de ce s-a ajuns aici?

Intervenţia preşedintelui Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, în opina căreia, exprimată deschis în faţa participanţilor, reconstruirea încrederii se poate face prin interzicerea ideilor şi punctelor de vederea care contrazic naraţiunea oficială, este mai mult decât edificatoare.

În cadrul unei discuţii sub titlul "Apărarea adevărului", redactorul-şef al Wall Street Journal a recunoscut în faţa elitelor de la Davos că mijloacele de informare în masă tradiţionale nu mai "deţin faptele" şi că oamenii sunt mult mai predispuşi să pună la îndoială ceea ce raportează ca fiind adevărat.

"Cred că există o provocare foarte specifică pentru nume tradiţionale, precum New York Times şi Wall Street Journal", a declarat Emma Tucker, care apoi a arătat motivul: "Dacă ne întoarcem în urmă nu cu foarte mult timp, ştirile erau proprietatea noastră. Noi eram gardienii şi, de asemenea, deţineam foarte mult şi faptele".

"Dacă se spunea în Wall Street Journal, New York Times, atunci era un fapt", a mai spus Tucker, şi a adăugat că "în zilele noastre, oamenii pot merge la tot felul de surse diferite pentru ştiri şi pun mai mult sub semnul întrebării ceea ce spunem".

Se pare că aşa ceva este intolerabil. Oare redactorul-şef de la WSJ s-a auzit când a "proclamat" astfel de enormităţi? Nu ştie că după hybris vine, inevitabil, Nemesis?

Sau că "adevărul este un leu", după cum spunea Sfântul Augustin, care "nu trebuie apărat, ci doar trebuie lăsat liber, deoarece ştie să se apere singur"?

Publicaţia germană de orientare conservatoare Tichys Einblick a scris că "Forumul Economic Mondial se simte ameninţat de ştirile false şi dezinformare", când, de fapt, "mai marii FEM consideră că democraţia este cel mai mare risc".

Oare de ce s-ar teme o democraţie adevărată de dezinformare? Nu este acesta un sistem deosebit de rezilient, construit pe baza libertăţilor individuale şi respectarea drepturilor omului, unde impactul dezinformării ar fi minim şi efectele s-ar disipa extrem de rapid?

"Oricare ar fi scopul final, panica în legătură cu dezinformarea generată de tehnologie contribuie de fapt la erodarea relaţiilor de încredere în cadrul societăţii", este concluzia din Tichys Einblick, unde se mai accentuează că "ceea ce îi îngrijorează este ameninţarea pe care democraţia o reprezintă pentru modul lor de viaţă".

Surpriza întâlnirii din acest an a fost reprezentată de două voci discordante, care au arătat lipsa de consistenţă a naraţiunii oficiale, concentrată pe ideea dezinformării care alimentează mişcările extremiste şi subminarea gravă a democraţiei, care ar mai fi apărată doar de aşa-zisele "elite liberale".

Noul preşedinte al Argentinei, Javier Milei, a subliniat în discursul său că "lumea occidentală este în pericol", deoarece "viziunea asupra lumii a celor care ar trebui să apare valorile Occidentului duce inexorabil la socialism şi, prin urmare, la sărăcie". Milei a mai arătat că "experimentele colectiviste nu sunt niciodată soluţii ale problemelor care îi afectează pe cetăţenii lumii, ci ele sunt cauza principală".

Ales cu un mandat pentru reforme radicale, Javier Milei a promis că va aplica un program masiv de privatizare. Dar cine va participa la licitaţii? Oare nu tocmai elitele de la Davos, direct sau prin reprezentanţi, care au beneficiat din plin de programele de tipărire ale băncilor centrale şi dispun, astfel, de resurse financiare aproape nelimitate pentru cumpărarea unor active reale?

O altă voce extrem de critică a fost a lui Kevin Roberts, preşedintele organizaţiei neguvernamentale conservatoare Heritage Foundation. În cadrul unei mese rotunde unde s-au dezbătut perspectivele unei noi administraţii republicane la Washington, Roberts le-a declarat participanţilor că "motivul pentru care mă aflu aici, la Davos, este acela de a le explica multor oameni din această sală şi celor care ne privesc, cu tot respectul cuvenit, că faceţi parte din problemă şi nu din soluţie".

Preşedintele Heritage Foundation a precizat direct că "este de tot râsul când dumneavoastră sau oricine altcineva spune că Forumul de la Davos protejează democraţia liberală", iar apoi a adăugat că "este la fel de ridicol să foloseşti cuvântul dictatură la Davos şi să arăţi către preşedintele Trump".

Una dintre cele mai dure acuzaţii la adresa celor prezenţi la Davos a venit chiar de la un "insider". Adrian Wooldridge, editorialist la Bloomberg, scrie că "reuniunea anuală a FEM este un vast exerciţiu de decadenţă".

După mai bine de două decenii la The Economist, perioadă în care a participat la numeroase întâlniri ale Grupului Bilderberg, dar şi la reuniuni anuale ale Forumului Economic Mondial de la Davos, Wooldridge nu poate fi acuzat că vorbeşte în necunoştinţă de cauză.

"Ce poate fi mai decadent decât să călătoreşti prin lume cu un avion privat pentru a discuta despre politici nete zero şi politici pozitive pentru climă? Sau să te lauzi cu diversitatea, echitatea şi incluziunea atunci când te plăteşti pe tine însuţi de trei sute de ori mai mult decât lucrătorii tăi din prima linie?", întreabă Adrian Wooldridge.

În opinia sa, "Muntele vrăjit", romanul lui Thomas Mann din 1924, "ne poate învăţa mult mai multe despre starea lumii de astăzi decât orice politicieni, bancheri centrali şi lideri de opinie".

În contrast cu letargia personajelor lui Mann din sanatoriul de la Davos, "hiperactivitatea noastră obsesivă, niciodată mai clar afişată decât printre stăpânii universului pe un munte" nu poate ascunde că "suntem epuizaţi", fapt reflectat de stagnarea economiilor şi blocarea culturii într-o buclă repetitivă.

Mai mult, "există aceeaşi deconectare între cei adunaţi la Davos, fie că sunt delegaţi sau locuitori ai sanatoriului, şi restul lumii", după cum mai susţine fostul jurnalist de la The Economist.

"Mann şi-a scris romanul la şase ani după ce decadenţa pe care o analizează a dus la unul dintre cele mai mari măceluri din istoria omenirii. Încă mai avem timp, dar nu mult, pentru a scrie un final mai bun pentru această poveste", îşi încheie Adrian Wooldridge editorialul de la Bloomberg.

Dar dacă "elitele" de la Davos nu mai au "inspiraţie" pentru un alt final şi vor alege tot războiul? Cei "răi" se cunosc deja, iar propaganda pentru pregătirea populaţiei este tot mai vizibilă.

Nu este acesta un mod "elegant" pentru a distrage atenţia de la colapsul civilizaţiei occidentale sub povara datoriilor şi a preveni revolta cetăţenilor împinşi pe drumul servituţii şi sărăciei prin planuri "verzi" de sorginte totalitară?