Decizia Curţii Supreme a SUA privind avortul este salutată de conservatori şi criticată de progresişti

F.D.
Internaţional / 24 iunie 2022

Nancy Pelosi

Nancy Pelosi

Lidera majorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a catalogat astăzi drept o ''jignire'' şi o ''palmă'' dată femeilor decizia Curţii Supreme a SUA care a anulat jurisprudenţa ce garanta dreptul femeilor la avort, relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.

La polul opus, liderul republican din Senatul SUA, Mitch McConnell, a calificat această decizie drept una ''curajoasă şi corectă'' şi a denunţat ''atacurile'' democraţilor la adresa judecătorilor Curţii Supreme.

Fostul preşedinte republican Donald Trump a reacţionat de asemenea favorabil, afirmând că decizia ''este conformă Constituţiei şi restabileşte drepturile acolo unde trebuiau să fie de mult timp''.

În schimb, predecesorul său democrat Barak Obama a susţinut că instanţa supremă a SUA a ''atacat libertăţile esenţiale a milioane de americani'', iar fostul secretar de stat democrat Hillary Clinton consideră hotărârea Curţii Supreme ca ''un pas înapoi pentru drepturile omului şi drepturile femeii''.

Despre ''un mare pas înapoi'' prin această decizie a vorbit şi premierul britanic Boris Johnson, în timp ce omologul său canadian Justin Trudeau a catalogat hotărârea Curţii Supreme a SUA drept ''oribilă''.

Această instanţă, cu majoritate conservatoare, a luat vineri decizia istorică de a anula jurisprudenţa stabilită prin cazul emblematic 'Roe v. Wade' din 1973, care garanta dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină. Hotărârea nu scoate în afara legii avorturile, dar restabileşte situaţia când fiecare stat al federaţiei era liber să le autorizeze sau nu.

Cu o majoritate de 6 judecători conservatori la 3 progresişti, Curtea Supremă a menţinut o lege din Mississippi, sprijinită de republicani, care interzice avortul după 15 săptămâni de sarcină.

Patru state din componenţa SUA, respectiv Missouri, Kentucky, Louisiana şi Dakota de Sud au anunţat la scurt timp după acest verdict că interzic avortul, alte 22 fiind aşteptate să facă anunţuri similare curând. În schimb, statul New York a anunţat că menţine dreptul la avort şi a invitat femeile care doresc să recurgă la întreruperi de sarcină să vină pentru acest lucru în statul New York.

Alte trei state progresiste, respectiv California, Oregon şi Washington, au anunţat că se angajează împreună să apere dreptul la avort

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. USA a incetat sa mai fie taramul lumii libere odata cu aceasta decizie, s-au intors cu 200 de ani in urma...

    nu stiam ca republicanii astia sunt in halul asta!!!

    ce va mirati, sunt rasisti de pe vremea lui Columb

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb