Decizia în dosarul Rompetrol, amânată de Tribunalul Bucureşti pentru 20 august

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 august 2012

Tribunalul Bucureşti a amânat, ieri, pentru 20 august decizia în dosarul Rompetrol, în care sunt acuzate 12 persoane, între care Dinu Patriciu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş şi Gabriela Anghelache.

Tribunalul Bucureşti a încheiat în 18 iulie judecarea dosarului Rompetrol, instanţa stabilind atunci că decizia va fi pronunţată în 2 august.

La ultimul termen de judecată, Parchetul instanţei supreme a cerut judecătorilor Tribunalului Bucureşti condamnarea lui Dinu Patriciu şi a lui Alexandru Bucşă la pedeapsa maximă pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi în dosarul Rompetrol, respectiv 20 de ani de închisoare.

În cazul celorlalte persoane acuzate în acest dosar, procurorul a cerut instanţei orientarea către minimum pedepsei, cu executare, ceea ce ar însemna zece ani de închisoare.

În septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată în dosarul Rompetrol, pentru delapidare, spălare de bani şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. El este învinuit şi de manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial, coroborate cu prevederile unui articol din Legea 297 din 2004 privind piaţa de capital. O altă infracţiune imputată lui Patriciu este cea de dezvăluire de informaţii privilegiate, dar şi de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb