DECIZIE A CURŢII DE APEL:  Bîlteanu a scăpat de arestul la domiciliu

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 iulie 2015

Bîlteanu a scăpat de arestul la domiciliu

Aris Capital a cerut anularea deciziilor de concertare de la SIF1, după ce Curtea de Apel le-a suspendat

Foştii şefi de la SIF1 Banat- Crişana, Dragoş Bîlteanu şi Najib El Lakis, au fost puşi sub control judiciar, scăpând de măsura arestului la domiciliu, conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti, de joia trecută, în dosarul privind delapidarea SIF1 Banat-Crişana şi SIF4 Muntenia.

Pe durata controlului judiciar, Bîlteanu şi El Lakis nu au voie să depăşească teritoriul Municipiului Bucureşti decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei şi nici să comunice, direct sau indirect, pe nici o cale, între ei sau cu alţi inculpaţi, suspecţi, martori ori experţi din dosar, conform decizei instanţei.

Cei doi au stat în arest preventiv din decembrie până în aprilie, ulterior trecând în arest la domiciliu, ultima prelungire a acestei măsuri fiind dispusă de CAB până la data de 6 iulie.

Procurorii DIICOT i-au acuzat pe Dragoş Bîlteanu şi pe Najib el Lakis de delapidare, spălare de bani şi manipulare a pieţei de capital, astfel că Autoritatea de Supraveghere Financiară le-a retras avizele pentru funcţiile de administratori la SIF1, în urma arestării lor preventive.

Anchetatorii au susţinut că Dragoş Bîlteanu deţinea concertat, împreună cu alţi acţionari, peste 25% din acţiunile SIF1, controlând, astfel, compania. Titlurile ar fi deţinute prin Oshia Holdings Limited (4,99%), Aris Capital SA (4,55%), Macelia Investments Limited (4,4%), Monticlifti Management Limited (2,53%), Torch Invest SA (2,51%), Smart Capital Investments (4,45%) şi SIF Muntenia (2,18%).

Curtea de Apel a suspendat, pe 13 mai, deciziile prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară dispusese ca grupul de acţionari concertaţi indentificat de procurori (mai puţin SIF4), cu o deţinere de peste 20% din SIF1 Banat-Crişana, să revniă sub pragul legal de 5%.

La cererea Aris Capital, Curtea de Apel a suspendat, până la judecarea pe fond, decizia prin care ASF a constatat că firmele Oshia Holdings Limited (cu o deţinere de 4,99% din SIF1), Aris Capital SA (4,55%), Macelia Investments Limited (4,4%), Monticlifti Management Limited (2,53%), Torch Invest SA (2,51%), Smart Capital Investments (4,45%) acţionează concertat şi prin care le-a obligat să îşi vândă din participaţii până la nivelul legal de 5% din acţiunile SIF Banat -Crişana.

Pe 26 iunie, Aris Capital a cerut anularea aceloraşi decizii ASF.

Aris Capital este administrată de Najib El Lakis, fost membru în Consiliul de Administraţie al SIF1, anchetat în dosarul delapidării SIF-urilor, alături de Dragoş Bîlteanu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pana la urma o sa-i dea si un premiu

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb