Liderii UE au adoptat, astăzi, la summitul informal de la Sibiu, o declaraţie care cuprinde 10 angajamente.
"Ne reafirmăm convingerea că uniţi suntem mai puternici în această lume tot mai neliniştită şi care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaştem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică şi de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene. De aceea, convenim astăzi în unanimitate asupra a 10 angajamente care ne vor ajuta să ne ridicăm la înălţimea acestei responsabilităţi", se arată în Declaraţia de la Sibiu, care a fost publicată pe site-ul Adiministraţiei Prezidenţiale.
Cele 10 angajamente vizează domeniul Apărării, spiritul de solidaritate în vremuri dificile, deschiderea către soluţii comune, protejarea democraţiei şi statului de drept, punerea accentului pe rezultate "acolo unde contează cel mai mult", respectarea principiului echităţii, utilizarea mijloacelor potrivite ambiţiilor UE, protejarea viitorului următoarelor generaţii de europeni şi faptul că Europa va fi un lider mondial responsabil.
"Vom apăra o singură Europă - de la est la vest şi de la nord la sud. În urmă cu 30 de ani, milioane de oameni s-au luptat pentru unitate şi pentru a fi liberi şi au doborât Cortina de fier care a împărţit Europa în două timp de mai multe decenii. Nu vom lăsa loc de diviziuni care vin în contra interesului nostru colectiv", se subliniază în document.
Totodată, este evocată unirea "la bine şi la greu".
"Vom da dovadă de solidaritate în vremuri dificile şi vom sta întotdeauna alături unii de ceilalţi. Putem să ne exprimăm şi ne vom exprima la unison", evidenţiază liderii UE.
Semnatarii declaraţiei de la Sibiu arată deschiderea către "soluţii comune" şi spiritul de înţelegere şi respect.
"Vom continua să protejăm modul nostru de viaţă, democraţia şi statul de drept. Drepturile inalienabile şi libertăţile fundamentale ale tuturor cetăţenilor europeni au fost dobândite cu mari greutăţi şi le vom preţui întotdeauna cum se cuvine. Vom apăra valorile şi principiile noastre comune consacrate în tratate", subliniază ei.
Celelalte angajamente notate în declaraţie sunt:
• "Vom obţine rezultate acolo unde contează cel mai mult.
Europa va continua să fie un actor important în chestiunile importante. Vom continua să acordăm atenţie preocupărilor şi speranţelor tuturor cetăţenilor europeni, aducând Uniunea mai aproape de cetăţenii noştri, şi vom acţiona ca atare, cu ambiţie şi hotărâre;
• Vom respecta întotdeauna principiul echităţii, nu doar pe piaţa muncii, ci şi în serviciile sociale, în economie sau în transformarea digitală.
Vom reduce într-o mai mare măsură diferenţele dintre noi şi îi vom ajuta întotdeauna pe cei mai vulnerabili din Europa, punând oamenii pe primul loc, şi nu politica;
• Ne vom înzestra cu mijloacele potrivite ambiţiilor pe care le avem.
Vom oferi Uniunii mijloacele necesare pentru a-şi realiza obiectivele şi a-şi duce la îndeplinire politicile;
• Vom proteja viitorul următoarelor generaţii de europeni.
Vom investi în tineri şi vom construi o Uniune pregătită pentru viitor, capabilă să reziste celor mai presante provocări ale secolului XXI;
• Ne vom proteja cetăţenii şi le vom oferi siguranţă investind în puterea paşnică şi în puterea coercitivă şi colaborând cu partenerii noştri internaţionali;
• Europa va fi un lider mondial responsabil.
Provocările cu care ne confruntăm astăzi ne afectează pe noi toţi. Vom continua să colaborăm cu partenerii noştri la nivel internaţional pentru a menţine şi a dezvolta ordinea internaţională bazată pe norme, pentru a valorifica pe deplin noile oportunităţi comerciale şi pentru a aborda împreună probleme globale, cum ar fi conservarea mediului şi combaterea schimbărilor climatice."
Angajamentele vor fi o bază pentru deciziile luate la nivelul UE, transmit liderii UE prin Declaraţia de la Sibiu: "Deciziile pe care le luăm vor urma spiritul şi litera acestor 10 angajamente. Uniunea de astăzi este mai puternică decât cea de ieri şi dorim să continuăm să o facem tot mai puternică pentru ziua de mâine. Acesta este angajamentul nostru pentru generaţiile viitoare. Acesta este spiritul de la Sibiu şi spiritul unei noi Uniuni în 27 pregătită să îşi îmbrăţişeze viitorul ca un corp unitar".