Declaraţia susţinută de Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României

R.G.
Politică / 9 iulie 2018

Declaraţia susţinută de Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României

Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a susţinut luni, 9 iulie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiei de presă, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei noastre:

"Bună ziua!

Vă mulţumesc pentru participarea la această declaraţie de presă.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că România nu poate face paşi înapoi de la statutul de ţară în care domneşte legea şi în care supremaţia Constituţiei este respectată. În România, lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue. Niciuna dintre instituţiile implicate în lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare.

Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că România este şi trebuie să rămână un stat de drept. Statul de drept, ca şi democraţia autentică, se manifestă zi de zi, prin decizia şi alegerea fiecărui cetăţean de a respecta, mai presus de orice, Constituţia şi legile acestei ţări. O abatere de la acest principiu ar însemna, de fapt, o lovitură şi o diminuare a statului de drept.

Într-un stat de drept, hotărârile Curţii Constituţionale trebuie, toate, respectate. Tocmai de aceea, judecătorilor constituţionali le revine responsabilitatea uriaşă ca, în asigurarea supremaţiei Constituţiei, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradiţiile democratice ale poporului român şi pe idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989.

Însă, hotărârile Curţii Constituţionale trebuie respectate şi aplicate nu numai de către Preşedintele României, ci şi de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept.

Prin Decizia nr. 358/2018 Curtea Constituţională a decis, şi citez aici: "Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi."

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant, că respectă Constituţia şi legile ţării şi a acţionat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2018, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruţa Kövesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupţiei nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupţia afectează viaţa fiecărui cetăţean şi dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice şi blocarea luptei anticorupţie se traduce prin lipsa de spitale, şcoli, autostrăzi, administraţie publică eficientă.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenţia că, indiferent de numele procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, această instituţie are obligaţia să-şi continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanţă. Vă mulţumesc foarte mult!"

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. A fost revocată de către purtătorul de cuvânt? :)

    Penibil sa fie revocata de purtatorul de cuvant. Dupa ce ai citit o luna trimiti rezultatul care era previzibil prin altul. Kovesi putea sa-si dea demisia, astfel scutea pe altii de citit. Era cea mai buna varianta. Era impacata si capra si varza. Asa capra a mancat varza si lupul a mancat capra.

    ….Da ! Trebuia KWI-intr~1 final presedintele sa decida_!...SIA decis !_..Insa !...~ Analizind si intorcindule si pe o parte si pe alta, presedintele alaturi de consilierii sai si pe baza Constitutiei actulale dar si a legilor in vigoare derivate din acestea a trebuit intr-un final sa cedeze si sa o revoce pe LKC.....~DAR~____:...__Bine va mai face ma' Javrele Naibii cele "Liberale si de drepata" care cica_sunteti ! Bine va mai face Ciuma Rosie !_..ca nu faceti NIMIC bun la rindu' vostra in vedrea schimbari si corectarii legilor dar si regulamentelor de functionare ale unor intitustii de mare importanta nationala si cu putere de decizie in societate….ATI-politizat tot ce se poate politiza_,,,,_TOT, de la marunt director de gradinita pina la Judecatorii CCR care in mod normal ar trebui alesi pe baza unor criterii stricte si fara vreo legatura sau avind afinitati sau apartenenta politica anteriora nici unul dintre EI...Din ani 90' se tot vorbeste despre depolitizarea institutilor de stat...Insa nimeni nu face nimic in privinta….Va place si va convine de minune si voua celor "de dreapta" sa jucati dupa aceleasi reguli si aranjamente pe care le foloseste cu ~succes~PSD_ul..si de fiecare data pierdeti la scor !!__!!...Sigur ! Sa vorbit in aceasta perioada ca presedintele nu avea un termen limita legat de semnarea decretului privind revocarea Laurei_CK, insa, si pe baza semnalelor primite la Cotroceni, se pare ca ceea ce se prefigura in viitorul apropiat pt. presedinte nu arata deloc roz, suspendarea sau altceva cu care presedintele era santajat fara mila si menajamente de catre PSD_!!...Din acest motiv presedintele a trebuit intr-un final sa cedeze punind astfel in aplicare decizia_PUR_Politica a CRR-ului_TOT_politic k-alcatuire,..la fel CNA-ul alcatuit din oameni pusi de partide, TVR-ul, CNCD, BNR, ASF si__ett...TOT_lua_VAR_Dracu' sa va ia odata__de Nemernici si Secaturi_COMUNISTE si Securiste ce ce sunteti VOI_ma'…..Si~Biiiine va mai face ma' Ciuma Rosie, fireati ai Dreacului VOI sa fiti !!_____!!!......1 gand OTRAVIT dar Bene~Fik~___~[ Impuscativa odata Vrajitoarea Blastemata de la Scrovistea~~!! ]_____......................pt . marele_R. Bogdan rog__:..Cind realizam si noi odata o emisiune serial dedicata si "Ciumei nevazute a MISEI".., cind ???

    1. mare textul! ca volum. da' cand inveti sa scrii correct si coerent in limba romana?

      mare textul! ca volum. da' cand inveti sa scrii correct si coerent in limba romana?

    ,, Să modifică TOTUL,dar, dar să nu schimbăm NIMIC "... = troccccc !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb