Declaraţie comună a Parlamentelor României şi Republicii Moldova, semnată la Chişinău

S.B.
Politică / 18 iunie 2022

Declaraţie comună a Parlamentelor României şi Republicii Moldova, semnată la Chişinău

Reprezentanţii Parlamentelor Republicii Moldova şi României au semnat, sâmbătă, o Declaraţie comună în care se reiterează "sprijinul necondiţionat" asumat de-a lungul timpului de toate forţele politice din România pentru dezvoltarea, consolidarea democratică şi parcursul european al Republicii Moldova, informează Agerpres.

"Subliniem faptul că perspectiva concretă de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană este elementul esenţial al continuării pe calea reformelor, care va încuraja populaţia Republicii Moldova în această perioadă de insecuritate extremă şi de dificultăţi materiale şi îi va da speranţa că într-un viitor apropiat va fi parte a familiei europene, inclusiv sub raportul asumării valorilor europene şi al creşterii nivelului de trai. Reiterăm sprijinul necondiţionat asumat de-a lungul timpului de toate forţele politice din România pentru dezvoltarea, consolidarea democratică şi parcursul european al Republicii Moldova. Salutăm dinamica excelentă a dialogului şi cooperării bilaterale, la toate nivelurile, între România şi Republica Moldova. În mod special, punctăm obiectivul prioritar asumat în comun privind implementarea proiectelor strategice bilaterale, inclusiv interconectările din domeniul energiei, transporturilor şi infrastructurii", se arată în document.

Unirea eforturilor celor două părţi reprezintă "fundamentul solid pentru realizarea obiectivului strategic prioritar de racordare fermă şi ireversibilă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană", prin sprijinul României, se precizează în Declaraţia comună.

"Un pilon important în acest sens este reprezentat de interconectarea pieţelor, iar România se angajează să îşi sporească sprijinul pentru creşterea competitivităţii economiei Republicii Moldova şi să îşi intensifice prezenţa şi investiţiile în vederea dezvoltării parteneriatului economic într-un climat de stabilitate şi de predictibilitate economică asigurat la standarde europene şi la nivelul de ambiţie asumat de ambele state. Remarcăm, în acest sens, angajamentul solid al autorităţilor Republicii Moldova pentru implementarea de reforme în domenii precum cel al justiţiei, combaterii corupţiei, consolidării statului de drept şi a rezilienţei, al bunei guvernări, al libertăţii economice şi antreprenoriale şi al eficientizării administraţiei publice, care reprezintă aspecte esenţiale atât pentru dezvoltarea de ansamblu a Republicii Moldova, cât şi pentru avansarea parcursului său european", prevede documentul.

Potrivit sursei citate, România va continua să acorde "sprijin robust şi constant" în cadrul acestor demersuri care vizează obţinerea calităţii de stat candidat şi avansarea decisivă, în baza meritelor proprii şi a unor eforturi ferme de reformă, a traseului european al Republicii Moldova.

"În spiritul bunei cooperări şi al susţinerii pentru procesul de integrare europeană, formatul şedinţelor comune ale Parlamentelor din ambele state va urmări obiectivul atribuirii unei viziuni strategice activităţii pe linia legislativelor, inclusiv în cadrul şedinţelor Comitetelor comune ale Parlamentelor din România şi Republica Moldova. Activitatea pe dimensiunea parlamentară va fi dinamizată inclusiv prin adoptarea unui plan ambiţios de acţiuni comune ale Parlamentelor celor două state, menit să susţină agenda de reformare a Republicii Moldova, aspiraţia comună privind intensificarea cooperării bilaterale, transpunerea legislaţiei europene, transferul de expertiză şi avansarea pe calea integrării europene", se mai arată în Declaraţia comună.

Cele două parlamente şi-au exprimat "profunda preocupare faţă de evoluţiile de securitate din regiune" în contextul invaziei militare declanşate de Rusia împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022.

"Condamnăm cu fermitate agresiunea ilegală, neprovocată şi nejustificată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Reafirmăm sprijinul nostru deplin pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei în frontierele sale recunoscute internaţional. Reiterăm susţinerea deplină şi compasiunea profundă faţă de poporul ucrainean, victimă a acestei agresiuni brutale. Salutăm modul exemplar în care autorităţile României şi ale Republicii Moldova, alături de societatea civilă şi cetăţenii României şi ai Republicii Moldova, gestionează numărul impunător de refugiaţi din Ucraina. (...) România va continua să sprijine Republica Moldova în efortul complex de gestionare a fluxului de refugiaţi din Ucraina şi de menţinere a rezilienţei societăţii", subliniază parlamentarii români şi cei moldoveni.

De asemenea, conform documentului, cele două ţări vor continua "conlucrarea şi coordonarea" în domeniile de competenţă şi interes reciproc: justiţie şi combaterea corupţiei, securitatea statului, managementul frontierei şi activitatea poliţienească, cultură, educaţie, cercetare, tineret şi sport, asistenţă socială, cooperarea şi libertatea economică, domeniul investiţiilor şi achiziţiilor publice, mass-media, sectorul digital şi societate informaţională, agricultură şi sectorul agroalimentar, protecţia mediului.

Declaraţia comună a fost semnată de preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, de preşedintele Senatului României, Florin Cîţu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor a României, Marcel Ciolacu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb