Declin în sectorul serviciilor financiare din Europa

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 iulie 2008

Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au încheiat în scădere săptămâna trecută, investitorii temându-se că pierderile societăţilor de servicii financiare ar putea creşte, iar încetinirea expansiunii economice va afecta profiturile companiilor.

Acţiunile "Munich Re", al doilea reasigurator mondial, au scăzut cu 7,3%, la 107,88 euro (cel mai puternic declin din ultimii cinci ani). Compania şi-a modificat în sens negativ estimările privind profitul pe acest an, după ce, în trimestrul al doilea, şi-a redus câştigurile cu 48%.

Acţiunile "Hannover Re", al doilea reasigurator din Germania, au coborât cu 7,2%, la 29,97 euro (cea mai importantă scădere din ianuarie până în prezent). Compania avertizează că este tot mai dificil să-şi atingă ţintele de profit pe întregul an din cauza turbulenţelor de pe piaţa de capital.

Acţiunile "Storebrand" ASA, cel mai mare asigurator din Norvegia, au pierdut 9,7%, încheind ziua de vineri cu un preţ de 35,2 coroane norvegiene.

Titlurile UBS AG, cea mai mare bancă europeană - după valoarea activelor, au scăzut cu 6,1%, la 21,6 franci elveţieni. UBS - banca europeană cea mai afectată de criza creditelor subprime a fost acţionată în judecată de procurorul general al New York - ului, Andrew Cuomo, în baza acuzaţiilor de fraudă. Oficialii băncii au declarat că se vor apăra împotriva acuzaţiilor care i se aduc instituţiei.

În schimb, acţiunile "Groupe Danone" SA, cel mai mare producător mondial de iaurt, au crescut cu 7,7%, la 48,29 euro. Compania franceză şi-a majorat cu 5,7% profitul în primul semestru, în baza achiziţiei "Royal Numico" NV.

Titlurile "Cie de Saint-Gobain" SA, cel mai mare producător european de materiale de construcţii, au urcat cu 7,2%, la 39,31 euro. Societatea franceză va elimina 4.000 de locuri de muncă anul acesta, din cauza slăbirii sectorului construcţiilor.

Acţiunile "Infineon" AG, al doilea producător European de semiconductori, au câştigat 5,3%, ajungând la 5,085 euro. Compania disponibilizează 10% din personal.

Indicele european Dow Jones Stoxx 600 a scăzut cu 0,2%, la 281,76 puncte. DAX al pieţei din Frankfurt a coborât cu 0,1%, la 6.436,71, FTSE al Bursei din Londra - cu 0,2%, la 5.352,60, CAC 40 al pieţei din Paris a urcat cu 0,7%, la 4.377,18.

Optimism pe pieţele americane

Majoritatea acţiunilor tranzacţionate la bursele din SUA au urmat un curs ascendent vineri, în baza speculaţiilor potrivit cărora perioada cea mai rea a expansiunii economice a trecut. Aceste speculaţii s-au bazat pe cifrele publicate de administraţia SUA privind comenzile de bunuri de folosinţă îndelungată, încrederea consumatorilor şi vânzările de locuinţe noi.

Acţiunile "Freeport-Mc Mo Ran Copper & Gold" Inc., cel mai mare producător american de cupru, au crescut cu 1,8%, la 96,26 dolari.

Titlurile "Juniper Networks" Inc., al doilea producător mondial de echipamente de reţea, au urcat cu 18%, la 26,57 dolari. Compania şi-a majorat cu 40% profitul în trimestrul al doilea.

Acţiunile "Cisco Systems" Inc., cel mai mare producător mondial de echipamente de reţea, au câştigat 3,1%, încheind săptămâna cu un preţ de 22,43 dolari.

Indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 0,4%, la 1.257,76 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 11.370,69, Nasdaq Composite - cu 1,3%, la 2.310,534.

Asia: Băncile şi producătorii de electronice - în scădere

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut semnificativ vineri, după ce "National Australia Bank" Ltd. a anunţat că pierderile sale de pe segmentul creditelor ar putea creşte, iar "Samsung Electronics" Co. a raportat un profit inferior estimărilor.

Acţiunile "National Australia Bank", cea mai mare bancă din ţară, au scăzut cu 13%, la 26,56 dolari australieni. Titlurile "Australian & New Zealand Banking Group", a treia bancă din Australia, au coborât cu 8,7%, la 17,75 dolari australieni. Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă din Japonia, au pierdut 5,4%, ajungand la 976 yeni.

Acţiunile "Samsung", cel mai mare producător asiatic de ecrane plate, au scăzut cu 6,2%, la 576.000 woni (cel mai puternic declin din iunie 2004 până în prezent). În trimestrul al doilea, profitul net al companiei sud-coreene a crescut cu 51%, la 2.140 miliarde de woni (2,1 miliarde de dolari), în vreme ce analiştii aşteptau 2.360 miliarde de woni. Rezultatele au fost afectate de scăderea neaşteptată a profitului diviziei producătoare de cipuri şi de dublarea pierderilor unităţii de producţie a electronicelor de consum.

Titlurile "AU Optronics" Corp., cel mai mare producător de montioare LCD din Taiwan, au coborât cu 4,4%, la 40,60 dolari taiwanezi. În trimestrul al doilea, compania a obţinut un profit de 20,4 miliarde de dolari taiwanezi (670 milioane de dolari SUA), cu 10% sub aşteptările analiştilor.

Acţiunile "Chartered Semiconductor Manufacturing" Ltd., companie din Singapore, care fabrică cipuri pentru consolele Xbox 360 produse de gigantul american "Microsoft" Corp., au coborât cu 5,1%, la 0,655 dolari singaporezi. Societatea anticipează că va înregistra pierderi în trimestrul al treilea, din cauza cheltuielilor mari cu materiile prime.

Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, au pierdut 4,9%, stabilind un curs de 5.100 yeni (cel mai mare declin de după 14 aprilie). În trimestrul al doilea, profitul companiei nipone a scăzut cu 13%, la 107,8 miliarde de yeni (un miliard de dolari), din cauza aprecierii yenului.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a coborât cu 2%, la 13.334,76 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Hong Kong - cu 3,4%, la 4.970,50, Kospi al pieţei din Seul - cu 1,7%, la 1.597,93.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb