Deconstrucţia democraţiei

Planul este vast şi deloc simplu. Are etape şi faze total desincronizate, are puncte critice şi momente de inflexiune cu efecte nu rareori divergente. Poate merge greu, poate merge mai uşor. Este unul bîntuit de complexităţi, niciodată un parcurs liniar. Nu e de mirare, deci, că nu le poţi cuprinde nicicum pe toate, dintr-odată. De aceea, astăzi, m-am oprit la un aspect particular al poveştii. Unul mai puţin vizibil şi, în general, mai puţin luat în considerare, cînd vine vorba despre evaluarea "stării de sănătate" a unei democraţii: opinia cetăţeanului şi exprimarea ei în spaţiul public, respectiv impactul acestui fapt asupra demersurilor politice. Nu de alta, dar apropierea de scadenţele electorale, vrînd-nevrînd, aduce tema în prim-planul actualităţii.

Deşi nu pare chiar de la prima vedere, formarea şi exprimarea liberă a opiniei în spaţiul public este una dintre condiţiile fundamentale pentru susţinerea şi existenţa oricărui tip de democraţie funcţional-performantă. Este rădăcina libertăţii de expresie, a libertăţii presei şi, în ultimă instanţă, a libertăţii de acţiune politică. Fără aceste componente, democraţia nu există! Atacurile duşmanilor democraţiei în era post-modernităţii asupra acestei rădăcini sunt radicale, vehemente. Desigur, nu doar în România.

Prima problemă critică este calitatea informaţiei, disponibilă, accesibilă cetăţeanului care se va exprima electoral. Aparent, lumea în care trăim pare să fie suprapopulată cu informaţie, nu-i aşa? Nu chiar! În loc să fie luminată de informaţia utilă, sigură şi relativ eliberată de bavurile prelucrărilor prin comentarii, păreri şi opinii ale celor care o livrează, societatea în care trăim zace îngropată sub munţi de deşeuri şi dejecţii informaţionale. Există, desigur, şi informaţie, dar eforturile pe care ar trebui să le facă cineva pentru a scoate la iveală "pepitele aurifere" sunt mult dincolo de puterile unui singur om, oricît timp ar avea el la dispoziţie şi oricît de calificat ar fi pentru a duce lucrul la bun sfîrşit. Ceea ce, pentru majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor, care nu au nici timpul, nici calificările necesare, se traduce în ratarea sistematică a întîlnirii cu informaţia relevantă. Prima condiţie a formării unei opţiuni politice bazată pe cunoaşterea întemeiată a realităţilor şi a proceselor politice, opinia informată, este slăbită, astfel, pînă la a deveni inoperantă. Din capul locului, cetăţeanul este sistematic îndepărtat de şansa de a face o "alegere în cunoştinţă de cauză". Iar, fără cetăţeni capabili şi doritori să se exprime în cunoştinţă de cauză asupra politicii, democraţia este doar o găoace fără miez. A doua problemă gravă în legătură cu formarea opiniilor şi exprimarea lor în spaţiul public este legată de suportul emoţional. Lumea în care trăim îndeamnă, ba chiar forţează oamenii, să exprime nu atît opinii întemeiate, cît reacţii emoţionale exacerbate: adulaţie, ură, comuniune gregară, asentiment necritic, la limită, iraţional etc. Privesc de cîteva zile, siderat, un clip cu evidentă funcţie de manipulare a opiniilor. Scena politică este cea americană. Fieful republicanilor "radicali". Într-o sală de reuniune, lîngă un zid, a fost pus un manechin, bust, care îl învăţişează pe Joe Biden. Participanţii sunt încurajaţi să îşi exprime "opiniile politice" în mod activ, cu lovituri de picioare, bine ţintite, în pieptul şi capul manechinului! O fac cu entuziasm şi dedicaţie, nu puţini dintre cei prezenţi. Despre ce fel de opinie politică informată mai poate fi vorba aici? Despre ce fel de decizie de vot raţională? Evident, nici una. Mai general, unii dintre observatorii scenei politice americane, încărcată anul acesta de greutatea explozivă a campaniei pentru Casa Albă, vorbesc insistent despre transformarea partidelor politice, în orice caz despre aşa zisa mişcare radicală a republicanilor, MAGA, ca despre nişte neo-culte! Nişte culte ale urii, violenţei, radicalismului respingerii alternativelor, îmbibate de "idolatrizarea oficială a liderului" şi de autoritarismul aşa ziselor soluţii politice pe care le promovează. Nu degeaba s-a spus, deja, că actuala confruntare prezidenţială poate fi ultima mare bătălie pentru supravieţuirea democraţiei în America. Şi, nu este nici un fel de exagerare în această sumbră prezicere, vă asigur!

În sfîrşit, ultima componentă a procesului care favorizează sau, dimpotrivă, distruge rolul benefic al formării şi exprimării libere a opiniilor în spaţiul public, politic, în orice sistem democratic, este paleta reacţiilor sociale faţă de opiniile exprimate. Într-un mediu care cultivă valorile şi condiţiile necesare democraţiei, aceste reacţii formează un curcubeu, larg. De la neutru, la moderat şi extrem, atît pentru acordul cu opinia exprimată, cît şi pentru dezacord. În lumea de azi, însă, acest tablou este radical împuţinat şi împins spre un spaţiu al extremelor, cu doar două valori: aprobare/respingere totală. Dacă exprimi o opinie în spaţiul public nu te poţi aştepta decît, ori să fii blamat radical, ba chiar redus la tăcere prin violenţă, ori să fii luat în braţe şi să ţi se ridice osanale. Depinde cui s-a nimerit să te adresezi! Vezi, tot vorba Maestrului Caragiale: "Şi-n astfel de împrejurări, un om ca mine, care nu înţelege mîndria eroismului civic, trebuie ori să discute cu oameni de aceeaşi părere, ori şi mai bine să n-aibă nici o părere. Dar, dacă n-ai nici o părere, în astfel de împrejurări, cînd toată lumea are o părere, eşti în primejdie să superi pe oricine are una". Consecinţa, concluzia la care ajunge inevitabil cetăţeanul nostru, deloc turmentat, este una ruinătoare pentru orice democraţie: "E mai bine, aşadar, să mă retrag discret într-un colţ şi să tac". Iar dacă cineva crede că acesta este doar vreun "tipar de epocă", oarecare, din vremurile trecute ale lui Caragiale, nu are decît să citească ceea ce mai spun, unii şi alţii, altfel bine informaţi, chiar în zilele noastre. Dacă aveţi chef de lectură, vă recomand cartea lui Ralf Hanselle "Homo digitalis. Obdachlose in Cyberspace", 2023, Klampen Verlag. (Homo digitalis. Omul străzii în spaţiul cibernetic).