Delta Dunării, în brandul turistic al României

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 7 aprilie 2008

Delta Dunării, în brandul turistic al României

Delta Dunării se va afla alături de alte zone din ţară în brand-ul turistic al României, Ministerul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL), susţinând că ar trebui limitat numărul unităţilor de cazare din Deltă, transmite Rompres. Prezent vineri la Tulcea, cu prilejul conferinţei "Soluţii pentru dezvoltarea IMM-urilor", minis-trul pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, a dat asigurări că toate proiectele prevăzute în Master-Planul pentru dez-voltarea turismului în Româ-nia vor fi puse în practică. Printre proiectele realizate de Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) în cadrul Master-Planului se numără şi schimbarea brandului turistic al ţării, aces-ta urmând să se finalizeze peste trei ani şi să conţină şi Delta Dunării.

"Din punctul meu de vedere, în Delta Dunării ar trebui limitate locurile de cazare, litoralul sau municipiul Tulcea putând fi o bază de plecare pentru vizitarea Deltei. Altfel, am afecta această zonă", a declarat în timpul unei conferinţe de presă desfăşurată la sediul PNL ministrul MIMMCTPL, Ovidiu Silaghi, citat de Rompres.

Punctul său de vedere a fost susţinut şi de guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Paul Cononov, care a menţionat că până în prezent dezvoltarea unor unităţi de cazare în Deltă a avut un caracter întâmplător. "Avem importante unităţi de cazare vechi care sunt închise, la Crişan şi Sulina, de exemplu. Atunci când vor fi conectate în circuit vor putea primi un număr important de turişti şi cred că trebuie să fim foarte prudenţi şi să privim cu multă atenţie dezvoltarea altor unităţi de cazare în Deltă şi în special pe alte suprafeţe decât cele prevăzute în intravilanul localităţilor", a declarat guvernatorul ARBDD, Paul Cononov.

În ceea ce priveşte promovarea turistică a Deltei Dunării, ministrul Ovidiu Silaghi a declarat că pentru amenajarea unor centre de informare turistică, potrivit Master-Planului întocmit de OMT, se vor aloca 70 de milioane de euro la nivel naţional, o mare parte din această sumă fiind destinată Deltei Dunării.

De asemenea, pentru problema lipsei forţei de muncă a operatorilor turistici din România se vor deschide şcoli de profesionalizare la Bucureşti, Timi-şoara şi Constanţa, iar pentru îmbunătăţirea infrastructurii din zonele turistice s-au alocat 188 de milioane de euro, suma putând fi accesată de fiecare judeţ, pe baza proiectelor. Singura problemă reclamată în repetate rânduri de turoperatorii tulceni, care a rămas fără soluţii, este cea referitoare la faptul că în Delta Dunării există doar un singur traseu turistic practicabil de navele de croazieră internaţională, traseu care nu mai reprezintă pentru turişti un punct de atracţie. "Chiar nu mă simt capabil să le rezolv pe toate", a declarat ministrul Ovidiu Silaghi, referindu-se la această problemă.

Potrivit sursei, persoanele care doresc să se implice în agroturism pot accesa fonduri în valoare de 600 de milioane de euro, peste aproximativ două săptămâni urmând să se aplice şi procedurile simplificate de accesare a sumelor oferite de Uniunea Europeană în acest domeniu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb