Preşedinţii USR Bihor şi PLUS Bihor, Silviu Dehelean şi Ioana Mihăilă, alături de conducerile judeţene, au decis să îşi depună demisia în cursul zilei de marţi, scrie g4media.
"Alegerile locale recent încheiate s-au desfăşurat într-un cadru atipic, dar acest lucru nu justifică rezultatele proaste înregistrate de Alianţa USR PLUS Bihor. USR Bihor şi PLUS Bihor fac parte dintr-un alt val al politicii româneşti, aspect care ne obligă în sensul asumării unei atitudini responsabile şi corecte atât faţă de alegătorii noştri cât şi faţă de membrii celor două partide. În acest sens, în urma unei decizii comune, preşedinţii USR Bihor şi PLUS Bihor, Silviu Dehelean şi Ioana Mihăilă, alături de conducerile judeţene urmează să îşi depună demisia în cursul zilei de azi (marţi n.r.), urmând să asigure interimatul până la noi alegeri interne desfăşurate în baza prevederilor statutare. În acest fel, organizaţiile USR şi PLUS Bihor vor decide cum doresc să meargă mai departe", se arată într-un comunicat al USR PLUS Bihor, remis Agerpres.
Potrivit sursei citate, timpul pe care îl au la dispoziţie pentru organizarea alegerilor parlamentare din 6 decembrie şi pentru îndeplinirea tuturor etapelor legale necesare (strângere de semnături, depunere documentaţii) este foarte scurt, ceea ce îi determină la luarea unor măsuri rapide şi ferme pentru pregătirea acestui scrutin electoral.
"Pentru desfăşurarea acestuia în cele mai bune condiţii, apreciem că trebuie să asigurăm tuturor membrilor şi filialelor locale încredere şi stabilitate, necesităţi dificil de îndeplinit în această perioadă şi în acest context", se mai precizează în comunicat.
La nivel judeţean, USRPLUS a obţinut doar 2,3% din voturi.