Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) a anunţat ieri că, pentru managementul necorespunzător al companiei, Vasile Tulbure a fost eliberat din funcţia de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA prin ordin al ministrului Gheorghe Dobre. Tot printr-un ordin al domniei sale, în această funcţie a fost numit Grigore Suciu, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Totodată, pentru neajunsuri majore în exercitarea prerogativelor stabilite de actele normative care reglementează activitatea Autorităţii Feroviare Române (AFER), Dan Florin Ropot a fost eliberat din funcţia de director general al acestei instituţii. În locul domniei sale a fost numit Vasile Belibou. Şi Florin Popa a fost eliberat din funcţia de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Maritime"- SA Galaţi. Un ordin al ministrului transporturilor numeşte în locul său pe Carmen Costache.
Demiteri la vîrf în societăţile subordonate Ministerului Transporturilor
A.T.
Ziarul BURSA #Politică / 2 martie 2005