Demnitarii au dreptul la cadouri de cel mult 200 de euro

I.C.
Ziarul BURSA #Politică / 2 iunie 2004

Deputaţii au adoptat, ieri, proiectul de lege privind cadourile primite de demnitari şi funcţionari publici în exercitarea funcţiei, permiţînd păstrarea obiectelor care au o valoare de pînă la 200 de euro. Demnitarii care vor primi bunuri cu o valoare mai mare de 200 de euro le vor putea păstra, dacă vor plăti diferenţa. Legea votată de deputaţi reprezintă un progres faţă de varianta Senatului, care prevedea pragul de 300 de euro pentru declararea cadourilor. Opoziţia a protestat faţă de pragul prevăzut în lege, deputatul PD Emil Boc propunînd ca valoarea cadourilor primite de demnitari să nu depăşească salariul minim pe economie, adică 70 de euro. Şi reprezentanţii societăţii civile s-au opus prevederilor acestei legi, argumentînd că astfel se instituţionalizează "şpaga de 200 de euro".

Prin proiectul votat ieri, deputaţii au mai hotărît că vor putea fi exceptate de la declarare obiectele de birotică în valoare de pînă la 50 de euro, precum şi bunurile perisabile.

Oricum, rămîne de văzut cine va face evaluarea cadoului, cel care-l oferă sau cel care-l primeşte. Dar, în aceste condiţii, mulţi demnitari ar trebui să îşi scoată ceasurile de la mînă, fiindcă de cîte ori s-a aflat valoarea lor reală, toţi au afirmat apoi că le-au primit cadou.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb